VIDEO Prof. dr. Dana Craiu: Nu opriţi brusc tratamentul epilepsiei!

VIDEO Prof. dr. Dana Craiu: Nu opriţi brusc tratamentul epilepsiei!

Mai toată lumea cunoaşte epilepsia sub forma crizelor tonico-cronice generalizate, acelea în care pacientul îşi pierde conştienţa şi se zbate. Dar există zeci de feluri diferite de crize de epilepsie, care de multe ori nu sunt recunoscute de părinţi sau poate chiar nici nu sunt observate de părinţii copiilor care suferă de epilepsie. ,,Toţi pacienţii, toţi părinţii sunt terifiaţi de cuvântul epilepsie, de aceea trebuie demitizat acest cuvânt pentru că lumea îi atribuie uneori chiar conotaţii supranaturale”, a declarat prof. univ. dr. Dana Craiu, Preşedintele Societăţii Române Împotriva Epilepsiei.

Renumitul profesor neurolog pediatru atrage atenţia că epilepsia este o boală a creierului ca oricare alta.

,,Este o boală în care creierul se descarcă electric şi apar aceste manifestări clinice bruşte, care sunt crizele. Sigur că din punctul de vedere al medicului, epilepsia poate că este o boală mai uşoară decât alte boli, de exemplu astm bronşic cu care nu poţi să faci sport, nu poţi să faci activităţi, ajungi prin spitale frecvent. Este mai uşoară decât diabetul care poate să ducă la insuficienţă renală, chiar la deces. Cu epilepsia se poate trăi normal”, a subliniat prof. univ. dr. Dana Craiu.

Părinţii şi oamenii care vin în contact des cu copiii care suferă de epilepsie ar trebui să fie atenţi la anumite manifestări clinice care sunt identice şi care se repetă şi între care micuţii sunt bine.

,,Sunt caracteristici pentru fiecare dintre aceste crize şi există şi fenomene însoţitoare, cum ar fi somnolenţă după criză în anumite tipuri de criză, anumite prodroame pe care pacientul le simte atunci când începe o criză, deci sunt particularităţi, dar când apare ceva deosebit, altceva decât comportamentul normal al copilului atunci părinţii ar trebui să vină la doctor şi să întrebe”, a spus preşedintele Societăţii Române Împotriva Epilepsiei.

Mulţi părinţi vin chiar de la prima consultaţie cu o criză filmată, un lucru foarte util care îi ajută pe medici în a pune diagnosticul cât mai corect.

,,Părintele când i se întâmplă ceva copilului său, nu mai poate să gândească nimic, să se concentreze, să fie atent la amănunte, el nu vede decât că acel copil are ceva. Am avut părinţi care au spus au crezut că o să moară copilul, deci sunt unele crize foarte impresionante, iar unii părinţi, neavând pregătire medicală deloc, chiar nu iau în seamă anumite semne clinice, de aceea îi rugăm pe părinţi să filmeze crizele”, a explicat prof. dr. Dana Craiu.

În opinia medicului, filmarea fiind fidelă arată toate semnele clinice în succesiune. ,,Putem să vedem o filmare de zeci de ori şi putem să vedem fiecare amănunt, fiecare element al corpului, cum se mişcă, ce se întâmplă cu conştienţa. În felul acesta, medicul poate să pună un diagnostic bazat pe ceva concret şi nu pe o poveste a unui părinte care este implicat emoţional”.

Odată pus diagnosticul corect, tratamentul cu medicamente anticonvulsivante contribuie la scăderea frecvenţei crizelor sau chiar la eliminarea completă a lor, lucru care se întâmplă la 70% dintre pacienţi.

,,Cu ajutorul tratamentului putem să oferim posibilitatea pacientului să aibă o viaţă normală la şcoală, la facultate, în familie şi să nu fie împiedicate activităţile zilnice de crize. Acesta e rolul tratamentului şi nu suntem, exageraţi în administrarea tratamentului. Sigur că există diverse tipuri de epilepsii şi se tratează diferit sau nu se tratează, dar marea majoritate trebuie tratate mai ales sindroamele care pot să fie însoţite de regres”, a declarat prof. dr. Dana Craiu.

Medicul neurolog a mai precizat că tratamentul este de lungă durată şi că trebuie făcut fără oprire.

,,În momentul în care au oprit tratamentul brusc, sevrajul poate să ducă la crize multe sau chiar la status epilepticus, iar unii pacienţi dacă reîncep să facă crize pot să aibă regres cognitiv. Deci, niciodată nu opriţi tratamentul brusc. Trebuie numai în colaborare cu medicul neurolog şi neurolog pediatru, iar oprirea tratamentului se va face treptat”, a atras atenţia prof. univ. dr. Dana Craiu, Preşedintele Societăţii Române Împotriva Epilepsiei, care s-a implicat în campania educaţională de conştientizare a epilepsiei, numită „Nu te ascunde!”.

Mai puteţi urmări: VIDEO Dr. Irina Oane, medic neurolog: O criză de epilepsie spune o poveste

VIDEO Ileana Ştefan: Ar trebui să acceptăm acest diagnostic de epilepsie

VIDEO Conf. dr. Ioana Mîndruţă, coordonator în Programul Naţional de Epilepsie: Tratamentul epilepsiei un scut împotriva efectelor bolii

VIDEO: Campionul mondial David Popovici, despre vizita la medic care i-a schimbat viaţa

viewscnt