Biogen cumpără o companie specializată în dezvoltarea de tratamente pentru boli renale rare

Biogen cumpără o companie specializată în dezvoltarea de tratamente pentru boli renale rare

Compania farmaceutică americană Biogen a anunţat că a ajuns la un acord pentru achiziţionarea Human Immunology Biosciences, firmă specializată în dezvoltarea de tratamente pentru boli renale. Tranzacţia ar putea ajunge la circa 1,8 miliarde dolari, în funcţie de îndeplinirea anumitor ţinte, potrivit Reuters. 

Cel mai promiţător medicament dezvoltat de Human Immunology Biosciences, o companie cu sediul în San Francisco, este felzartamab, pentru tratamentul nefropatiei membranoase primare, o afecţiune rară autoimună.

Tratamentul tocmai a fost testat într-un studiu clinic de fază 2 atât la pacienţii cu nefropatie membranoasă primară, cât şi la pacienţii care au beneficiat de un transplant, dar la care sistemul lor imunitar generează anticorpi care afectează organul transplantat.

Compania Human Immunology Biosciences testează, de asemenea, o altă terapie dezvoltată pentru o altă afecţiune renală cronică - nefropatia cu IgA. Medicamentul urmează să intre într-un studiu clinic de fază 3.

Compania Biogen este într-un proces de schimbare a portofoliului începând din 2022, după ce a abandonat un medicament controversat pentru Alzheimer, aducanumab (Aduhelm) şi a redus numărul de angajaţi.

Principalele terapii deţinute de Biogen sunt Leqembi (lecanemab), dezvoltat împreună cu compania japoneză Eisai pentru tratamentul Alzheimer, şi Skyclarys (omaveloxolonă), pentru tratamentul ataxiei Friedreich, o boală ereditară care provoacă leziuni ale sistemului nervos.

viewscnt