Bugetul din acest an al Unifarm a fost aprobat şi a intrat în vigoare, fiind publicat vineri în Monitorul Oficial. Bugetul companiei prevede venituri totale de 105,9 milioane lei (22,3 milioane euro) şi un profit net de circa 985.000 lei.
Proiectul de buget a fost prezentat la începutul lunii iunie de 360medical.ro, el fiind aprobat în forma propusă de companie prin ordin comun al miniştrilor Sănătăţii, Finanţelor şi Muncii.
Unifarm este o compania aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, care se ocupă cu asigurarea cu medicamente, aparatură, seruri, vaccinuri şi cu alte produse din producţia internă şi din import a unităţilor sanitare publice din sistemul naţional de sănătate.
Astfel, bugetul arată venituri totale de 105,9 milioane lei, cheltuieli totale de 104,7 milioane lei, un profit brut de 1,2 milioane lei şi un profit net de 985.000 lei.
Din cheltuielile totale, o sumă de 5,28 milioane lei este alocată pentru investiţii.
Suma alocată pentru bunuri şi servicii – categorie care include achiziţiile de medicamente sau de alte produse sanitare – este de 96,1 milioane lei.
Unifarm estimează că va ajunge la un număr mediu de 51 de salariaţi în acest an, de la 33 în 2018, pe fondul creşterii activităţii, arată bugetul al companiei.
Compania Unifarm a fost înfiinţată pentru ca Ministerul Sănătăţii să poată rezolva operativ situaţiile speciale, de excepţie, ce pot apărea în activitatea complexă în vederea asigurării unei bune stări de sănătate a populaţiei.
Obiectul de activitate al Unifarm îl constituie, în principal, asigurarea cu medicamente, produse farmaceutice şi parafarmaceutice, produse tehnico-medicale, aparatură şi echipamente sanitare, seruri şi vaccinuri, reactivi şi cu alte produse din producţia internă şi din import a unităţilor sanitare publice din sistemul naţional de sănătate.
De asemenea, prin depozitele proprii, compania asigură constituirea rezervei pentru situaţii speciale pentru medicamente şi dispozitive medicale cu finanţare integrală de la bugetul de stat, precum şi stocarea, împrospătarea, scoaterea sub formă de împrumut sau definitivă a acestora din rezerva pentru situaţii speciale.
Anul trecut, bugetul Unifarm a fost rectificat semnificativ în creştere, ca urmare a creştere cifrei de afaceri de peste două ori.