Corecţia preţurilor din Canamed şi Catalogul public, amânată oficial până la 1 ianuarie 2022

Corecţia preţurilor din Canamed şi Catalogul public, amânată oficial până la 1 ianuarie 2022

Ministerul Sănătăţii a amânat cu încă 3 luni, până la 1 ianuarie 2022, corecţia preţurilor din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) şi din Catalogul public.

Măsura este prevăzută într-un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 511/2021), semnat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan şi publicat joi în Monitorul Oficial. Proiectul a fost prezentat recent de 360medical.ro.

“Preţurile maximale ale medicamentelor autorizate de punere pe piaţă aprobate în Canamed şi Catalogul public şi preţurile de referinţă generice/biosimilare/inovative rămân valabile până la intrarea în vigoare a ordinului de aprobare a preţurilor calculate în urma corecţiei anuale, dar nu mai mult de 31 decembrie 2021”, prevede actul normativ.

Iniţiatorii proiectului au motivat propunerea prin lipsa de personal necesar pentru realizarea corecţiei.

“În scopul efectuării corecţiilor anuale din anii precedenţi, resursa umană insuficientă la nivelul DPMDTM a determinat delegarea de personal din cadrul unor instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii – INSP, ANMDMR. Precizăm aici că în Canamed există în prezent un număr de 6968 de poziţii (CIM-uri) iar în Catalogul Public un număr de 6952 poziţii”, se arăta în în referatul de aprobare al ordinului.

“În prezent, pentru calculul unui preţ este necesar un timp estimativ de cel puţin 30 minute. Acest lucru implică un timp de finalizare a recalculării tuturor medicamentelor de aproximativ 5 luni, având la dispoziţie 5 persoane cu atributii si pregatire în acest proces. Aceasta reprezintă prima etapă din întreaga procedură de corecţie, care, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, ar trebui să dureze 180 zile. Prin urmare se concluzionează faptul că, este necesar automatizarea modalităţii de calcul a preţurilor de producător”, mai menţiona documentul.

Autorii proiectului au propus, de asemenea, mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea procesului de corecţia a preţurilor din Canamed, între care modificarea definiţiei preţului de producător, “astfel încât să se elimine orice neconcordanţă între modul de calcul al preţului de producător de către Ministerul Sănătăţii şi modul de calcul al preţului de producător depus de către DAPP”.

De asemenea, este nevoie şi de alte modificări ce trebuiesc reglementate în metodologia de calcul a preţurilor, ce ţin de procedura de soluţionare a dosarelor de preţ ce se află sub incidenţa deciziilor de respingere, precum şi de compararea cu anumite forme de ambalare, precizează referatul de aprobare.

O altă necesitate prezentată este aceea a unui suport informatic care să faciliteze activitatea specifică, care ar putea fi rezolvată în curând.

“În urma colaborării cu organizaţia GS1 România a fost dezvoltată o platformă informatică ce permite calculul preţurilor medicamentelor, platformă care în prezent este utilizată la nivelul Ministerului Sănătăţii – DPMDTM. Trebuie precizat faptul că sesiunea dedicată corecţiei preţurilor necesită atât remedierea unor deficienţe, cât şi noi dezvoltări care să asigure rezultate corecte şi viabile, precum şi un randament şi eficienţă crescute”, menţiona documentul.

"Reiterând faptul că obiectivele prezentate mai sus reprezintă doar cerinţe minimale, dezvoltarea şi testarea obligatorie premergătoare lansării în producţie a aplicaţiei necesită alocarea unui buget de timp semnificativ, experienţa acumulată relevând că se poate aproxima rezervarea unui interval de trei luni calendaristice pentru finalizarea celor propuse a fi necesar şi suficient pentru utilizarea unei aplicaţii informatice la nivelul dorit", se mai arăta în referat.

Începând din 1 iulie 2020 a intrat în vigoare ultima corecţie a preţurilor din Canamed, realizată printr-un ordin al Ministrului Sănătăţii.

Forma finală a ordinului Ministrului Sănătăţii (nr. 1.165/2020) prin care s-a realizat prima corecţie a preţurilor din Canamed de după 1 ianuarie 2019 a cuprins 6.442 de medicamente, preţurile fiind valabile până la 1 iulie 2021.

Iniţial, Ministerul Sănătăţii intenţiona să amâne corecţia preţurilor până la 1 octombrie 2021, însă noul ordin prevede amânarea până la 1 ianuarie 2022.

Preţurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din România care au relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcţiile de sănătate publică judeţene.

Pentru farmaciile sau alte entităţi care nu se află în relaţii contractuale cu casele de  asigurări de sănătate, cu direcţiile de sănătate publică judeţene sau cu Ministerul Sănătăţii, preţurile sunt cuprinse în Catalogul public.

viewscnt