Cum se va aplica decontarea vaccinurilor. Categoriile care beneficiază de compensare 50% sau 100%

Cum se va aplica decontarea vaccinurilor. Categoriile care beneficiază de compensare 50% sau 100%

În 31 august, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care sunt stabilite vaccinurile care vor fi compensate pentru adulţi în România. Potrivit actului normativ, vaccinul gripal este compensat de la  1 septembrie, iar celelalte - de la 1 decembrie. 

Hotărârea aprobată de guvern completează HG nr. 720/2008 (pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate).

Actul normativ a fost elaborat după ce Comitetul Naţional de Vaccinologie a propus introducerea în România a vaccinării grupelor la risc, cu compensarea a opt vaccinuri: vaccinul gripal, vaccinul pneumococic, vaccinul meningococic, vaccinul Human Papilloma Virus (HPV), vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular de tip adult (dTPa), vaccinul hepatitic B (VHB), vaccinul rujeolă –oreion-rubeolă (ROR) şi vacinul varicelic.

Aceste tipuri de vaccinuri urmează să fie administrate diferenţiat în funcţie de grupa de vârstă. Comitetul a stabilit şi grupele la risc crescut de boală infecţioasă, care includ gravidele, persoanele cu boli cronice din grupa de vârstă 5 -64 de ani, personalul medical şi persoanele cu patologie cronică variată: imonosupresie congenitală şi dobândită (boli autoimune, infecţie HIV, transplant, terapie imunosupresoare) sau cu asplenie; drenaj ventricular extern; siclemie; implant cohlear; pacienţi cu boli cardiovasculare , boli respiratorii cronice, boli hepatice cronice, boli renale cronice (inclusiv dializaţi), obezitate, boli metabolice cronice, patologie neurologică cronică, neoplazii.

Noul act normativ creează o nouă categorie de medicamente compensate – sublista E “DCI-uri corespunzătoare medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunităţii active (sau folosite pentru prevenirea unor boli transmisibile), de care beneficiază unele segmente populaţionale în tratamentul ambulatoriu”.

Sublista E are două secţiuni: E1 – pentru vaccinurile compensate în proporţie de 50% din preţul de referinţă -, şi E2 – compensare 100%.

În secţiunea E1 sunt 3 poziţii – vaccin gripal inactivat şi 2 tipuri de vaccin anti-HPV. În secţiunea E2, cu compensare 100%, sunt 13 poziţii: 2 tipuri de vaccin gripal, 2 vaccinuri anti-HPV, 3 tipuri de vaccin pneumococic, 2 tipuri de vaccin meningococic, vaccin diftero-tetano-pertussis acelular de tip adult (dTPa), vaccin hepatitic B (VHB), vaccin rujeolă-oreion-rubeolă (ROR) şi vacin varicelic.

Actul normativ prevede că data de intrare în vigoare este 1 septembrie 2023, pentru vaccinul gripal, şi de 1 decembrie 2023, pentru celelalte 7 vaccinuri.

Decalarea termenului de compensare pentru majoritatea vaccinurilor a fost decisă din motive bugetare. Potrivit notei de fundamentare, compensarea vaccinurilor înseamnă costuri, suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii, de 116,6 milioane lei (credite bugetare) doar în 2023.

CUM SUNT COMPENSATE VACCINURILE

După aprobarea hotărârii de guvern este nevoie de un ordin al ministrului Sănătăţii care să stabilească segmentele populaţionale care beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare 100% din preţul de referinţă a vaccinurilor şi cele care vor beneficia de compensare de doar 50%.

Ministerul Sănătăţii a elaborat deja proiectul acestui ordin, care stabileşte segmentele populaţionale care beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare 100% din preţul de referinţă al vaccinurilor sau de 50% din preţ.

Potrivit proiectului, segmentele populaţionale care beneficiază de decontarea cu 50% a preţului vaccinurilor sunt următoarele:

  • vaccinarea împotriva gripei: persoane cu vârsta cuprinsă între 45 de ani şi 64 de ani (inclusiv), fără boli cronice.
  • vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV: femei cu vârsta cuprinsă între 19 ani şi 45 de ani (inclusiv).

Pentru compensare 100% sunt incluse următoarele categorii:

  • vaccinarea împotriva gripei: copii cu vârsta între 6 luni şi 18 ani (inclusiv); gravide; persoane cu vârsta cuprinsă între 19 ani şi 64 de ani (inclusiv) aflate în una dintre următoarele situaţii: boli cardio-vasculare cronice, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformaţii congenitale, obezitate, asplenie, persoane cu infecţie HIV/SIDA, terapie imunosupresoare,  transplant imunosupresia congenitală, persoane cu vârsta peste 65 de ani şi personal medico – sanitar şi auxiliar.
  • vaccinarea împotriva infecţiei pneumococice: persoane cu vârsta cuprinsă între 6 ani şi 64 de ani, aflate într-una dintre următoarele situaţii: infecţie HIV/SIDA, asplenie, siclemie, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, implant cohlear, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresia congenitală, drenaj ventricular extern, diabet zaharat, boli cardiovasculare, hepatopatii cronice, leucemii, limfoame, mielom multiplu, persoane cu vârsta peste 65 de ani şi personal medico – sanitar şi auxiliar.
  • vaccinarea împotriva infecţiei meningococice: persoane cu vârsta între 6 luni şi 64 ani aflate într-una dintre următoarele situaţii: infecţie HIV/SIDA, asplenie, siclemie, boli oncologice, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie, deficiente persistente de componente ale complementului,  persoane cu vârsta peste 65 de ani şi personal medico – sanitar.
  • vaccinarea împotriva HPV: persoane cu vârsta cuprinsă între 11 ani şi 18 ani (inclusiv).
  • vaccinarea împotriva infecţiei cu Bordetella pertussis: gravide, persoane cu vârsta peste 24 de ani, o dată la 10 ani, persoane cu transplant medular şi contacţii fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
  • vaccinarea împotriva hepatitei B: persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienţi dializaţi cronic care necesită doze booster documentate serologic, persoane cu infecţie HIV/SIDA, persoane cu transplant de organe, ţesuturi sau celule, persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare, contacţii direcţi ai cazurilor confirmate cu hepatita B, persoane cu hepatopatii cronice, personal medical nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatititc B, personal de asistenţă socială în centre de asistenţă socială cu risc percutanat sau de mucoasă prin expunere la fluide sanguine, persoane cu asplenie, persoane din grupa de vârstă 19-59 de ani cu diabet zaharat (pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani recomandarea rămâne la latitudinea medicului curant), persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică: boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoza.
  • vaccinarea împotriva varicelei: contacţii fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
  • vaccinarea împotriva rujeola-oreion-rubeola: persoane cu transplant medularşi contacţii fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule.

viewscnt