Kilogramele în plus nu vin doar din alimentaţie, iar premisele pentru problemele cu greutatea, de mai târziu, se creează încă din viaţa uterină. La conferinţa SOS greutatea! – hrană şi mişcare pentru sănătate am vorbit despre cauzele care determină acumularea de kilograme în plus şi, mai ales, despre ce putem face pentru a avea generaţii mai sănătoase.
Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Samas şi Danone, în parteneriat cu Social Moms, în cadrul programului Sănătos de mic, menit să combată obezitatea infantilă.
- În România, 40,4% dintre copiii de peste 5 ani sunt deja supraponderali şi obezi.
- 1 din 3 copii consumă zilnic alimente nesănătoase bogate în sare, zahăr şi grăsimi.
- Numărul copiilor obezi s-a dublat faţă de anul 2004.
- Cu toate acestea, mai mult de 25% dintre copiii din clasele I-IV nu participă la orele de sport şi doar 32% dintre copiii de 10-15 ani fac sport în mod organizat – conform celor mai recente date INSMC şi INSP.
Ne-au fost alături la eveniment:
- Mihai Craiu – medic primar pediatrie, doctor în ştiinţe medicale
- Antoanela Curici – medic primar medicină de laborator, asistent universitar
- Anca Grecu – doctor în educaţie fizică şi sport
- Anca Mihaela Hâncu – medic, nutriţionist, doctor în ştiinţe medicale
- Diana Voican – medic pediatru specializat în nutriţie pediatrică
- Simona Retea – psiholog, psihoterapeut
Conferinţa a fost moderată de jurnalista Eli Roman.
Am aflat care este legătura dintre particulele de plastic pe care le inhalăm şi dereglările endocrine şi pubertatea instalată din ce în ce mai devreme la copii, am înţeles de ce expunerea la social media influenţează nu doar statea fizică de sănătate, ci şi echilibrul emoţional al copiilor.
Am vorbit despre testele de laborator şi cum ne ajută ele să avem un tablou cât mai complet asupra stării de sănătate a unui copil, am discutat despre meniul potrivit pentru copii, cum măsurăm corect porţiile pentru cei mici şi cum putem să creăm obiceiuri alimentare sănătoase pentru ei.
Nu au lipsit nici sfaturile legate de mişcare şi sporturile potrivite pentru copii, în funcţie de vârstă şi temperamentul lor. În plus, părinţii prezenţi au aflat în direct răspunsuri la propriile întrebări despre sănătatea şi dezvoltarea copiilor şi s-au bucurat de premiile de la tombolă şi cadourile oferite de partenerii evenimentului.