O reţea de peste 20 de farmacii din sudul ţării, preluată de Evofarm

O reţea de peste 20 de farmacii din sudul ţării, preluată de Evofarm

Grupul Evofarm, care deţine peste 100 de farmacii prin compania Marcos Provit, urmează să preia încă 22 de farmacii din reţeaua Farmacia de la Ţară, tranzacţia primind undă verde de la Consiliul Concurenţei. 

"În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", a transmis luni instituţia, într-un comunicat.

Evofarm are o reţea de peste 100 de unităţi farmaceutice, iar cele 22 de farmacii ce urmează a fi preluate de la Farmacia de La Ţară sunt amplasate în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi Teleorman.

Evofarm a realizat mai multe achiziţii în ultimii ani, prin Marcos Provit, între care reţeaua Polisano Pharma, cu 12 farmacii, în 2022, şi Gifarm Tecuci.

Marcos Provit are sediul în Buzău, iar în 2022 a înregistrat o cifră de afaceri de 226,4 milioane lei şi un profit net de 5,3 milioane lei, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.

viewscnt