Expunerea la antibiotice înainte de vârsta de doi ani, asociată cu un risc crescut de obezitate infantilă

Expunerea la antibiotice înainte de vârsta de doi ani, asociată cu un risc crescut de obezitate infantilă

Un nou studiu de anvergură aduce în prim-plan o corelaţie îngrijorătoare între administrarea antibioticelor în primii doi ani de viaţă şi riscul crescut de obezitate infantilă. Rezultatele, prezentate în cadrul prestigiosului congres Pediatric Academic Societies 2025, atrag atenţia asupra unei probleme frecvent neglijate în practica pediatrică: impactul tratamentului precoce cu antibiotice asupra metabolismului. Cercetarea aduce dovezi convingătoare care susţin reevaluarea indicaţiilor terapeutice în cazul prescrierii de antibiotice sugarilor şi copiilor mici.

Studiul a urmărit 33.095 de copii născuţi pe cale naturală în Finlanda, pentru a analiza dacă administrarea de antibiotice înainte de sarcină, în perioada perinatală sau postnatală, este asociată cu un IMC mai ridicat la vârsta de doi ani şi apoi la vârsta de 12 ani.

Rezultatele au arătat că administrarea de antibiotice în primii doi ani de viaţă este asociată cu un indice de masă corporală (IMC) mai mare în copilărie.

Cercetarea a fost prezentată la Pediatric Academic Societies - PAS 2025, desfăşurată între 24–28 aprilie în Honolulu, Hawaii.

Cercetătorii au descoperit că, la copiii expuşi la antibiotice în primii doi ani de viaţă, riscul de a deveni supraponderali era cu 9% mai ridicat, în timp ce riscul de obezitate era mai mare cu 20%, comparativ cu copiii care nu luaseră antibiotice.

„Expunerea la antibiotice în primii doi ani de viaţă are o asociere mai puternică cu creşterea în greutate în copilărie decât expunerea în timpul etapelor de sarcină sau în alte perioade timpurii”, a declarat dr. Sofia Ainonen, medic şi cercetător la Universitatea din Oulu, Finlanda, autorul principal care a prezentat studiul.

Nu s-a observat nicio corelaţie între IMC şi utilizarea antibioticelor înainte de sarcină, în timpul sarcinii sau la naştere.

Potrivit cercetătorilor, utilizarea antibioticelor la copiii mici este foarte frecventă. Majoritatea copiilor primesc antibiotice în primii doi ani de viaţă. Aproximativ un sfert dintre copii sunt expuşi la antibiotice în timpul sarcinii, iar o treime sunt expuşi în timpul naşterii pe cale naturală.

„Furnizorii de servicii medicale trebuie să fie prudenţi în prescrierea antibioticelor la copiii mici, mai ales în cazurile în care acestea nu sunt necesare, cum ar fi infecţiile tractului respirator superior”, a adăugat dr. Ainonen.

Obezitatea infantilă este o provocare tot mai mare la nivel global, cu peste 159 de milioane de copii de vârstă şcolară diagnosticaţi cu obezitate în 2022.

viewscnt