Producătorul american de medicamente, Bristol Myers Squibb (BMS), va achiziţiona compania sa parteneră, 2seventy bio, pentru aproximativ 286 de milioane de dolari.
Companiile farma au încheiat anterior un parteneriat privind o terapie cu celule CAR-T (Abecma - idecabtagene vicleucel) pentru tratamentul unui tip de cancer al sângelui numit mielom multiplu.
Terapiile cu celule CAR-T funcţionează prin recoltarea de globule albe de la un pacient, modificarea lor genetică pentru a lupta împotriva unui tip de cancer şi apoi infuzia lor înapoi în pacient.
Recenta achiziţie ar putea economisi costurile viitoare de participare la profit ale Bristol Myers, potrivit analiştilor.
Pentru 2seventy, tranzacţia încheie un proces care a început cu separarea sa de producătorul de terapie genică bluebird bio, în 2021. Apoi, 2seventy a căutat să se concentreze pe tratamentele cu celule CAR T, având un singur său produs aprobat de Autoritatea americană pentru alimente şi medicamente (FDA), din Statele Unite.
Cele două companii partenere s-au luptat să crească vânzările terapiei, confruntându-se cu concurenţa din tratamentului Carvykti (ciltacabtagene autoleuce) de la Johnson & Johnson şi Legend Biotech, potrivit Reuters.
La începutul anului trecut, 2seventy şi-a vândut toate terapiile celulare experimentale către compania americană de biotehnologie, Regeneron Pharmaceuticals pentru a se concentra doar pe singura sa terapie aprobată.
Tranzacţia este aşteptată să se încheie în al doilea trimestru al anului în curs.