Irlanda îndeamnă populaţia să nu stocheze medicamente în perspectiva unui Brexit fără acord

Irlanda îndeamnă populaţia să nu stocheze medicamente în perspectiva unui Brexit fără acord

Vice prim-ministrul Irlandei a îndemnat oamenii să nu depoziteze medicamente înainte ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană, spunând că ţara are o rezervă pentru cel puţin opt săptămâni şi ar căuta căi de aprovizionare din partea altor ţări europene.

În ciuda marii industrii farmaceutice, Irlanda se bazează pe Marea Britanie pentru multe medicamente. Unele din ele ar putea să nu fie aprobate pentru consum în Europa dacă Marea Britanie o va părăsi pe 29 martie fără un acord, a spus Simon Coveney pentru RTE radio.

Irlanda are o rezervă pentru un interval de timp între 8 şi 12 săptămâni pentru toate medicamentele din Irlanda, a explicat Coveney.

Nu există medicamente care să fie în vreun fel de listă a riscurilor în termenii de a nu fi posibil de găsit după sfârşitul lunii martie, dar vom continua să monitorizăm acest lucru de aproape, pentru a ne asigura că nu există o înârziere a aprovizionării. Farmaciştii şi oameni în general nu ar trebui să îşi facă rezerve de medicamente pentru că depozitarea în sine poate cauza probleme cu furnizarea”, a adăugat el, citat de Reuters.

Marea Britanie a transmis către cetăţeni acelaşi lucru. Depozitarea reprezintă un risc. ”Dacă toată lumea face ce are de făcut, suntem încrezători că aprovizionarea cu medicamente va continua neîntreruptă”, a spus Stepthen Hammond, ministrul sănătăţii responsabil pentru Brexit.

Coveney a vorbit înaintea unei întâlniri a cabinetului irlandez pentru aprobarea legislaţiei, în ceea ce priveşte pregătirea pentru posibilitatea ca Marea Britanie va fi forţată să părăsească Uniunea Europeană fără un acord asupra termenului plecării, chiar dacă guvernul irlandez a declarat în repetate rânduri că nu se aşteaptă la aceste rezultate.

În timp ce avem o cantitate uriaşă de planificare de contingenţă, nu mi-ar plăcea să las impresia că am putea face faţă uşor unui Brexit fără acord. Ar pune mari presiuni asupra economiei irlandeze”, a spus Coveney.

Marea Britanie ar trebui să iasă din UE în data de 29 martie, dar încă nu a ajuns la un acord. Săptămâna trecută, parlamentul britanic a învins ultimul efort al primului ministru Theresa May de a obţine aprobarea pentru strategia ei de Brexit.

viewscnt