Guvernul şi cetăţenii din Marea Britanie stochează tot mai multe medicamente pentru eventualitatea tot mai previzibilă a unui Brexit fără acord cu Uniunea Europeană, cu dmai puţin de două luni înainte de termenul prevăzut pentru ieşirea oficială a ţării din blocul comunitar.
Agenţia Reuters relatează cazul lui Jo Elgarf, o mamă care a început să facă stocuri de mâncare pentru cazul în care politicienii nu reuşesc să ajungă la un acord de ieşire din UE şi care spune că nu poate face la fel cu medicamentele vitale de care are nevoie fiica ei cu handicap.
Nora, în vârstă de patru ani, are paralizie cerebrală şi epilepsie şi se bazează pe Epilim şi Keppra, medicamente importate zilnic pentru a-şi controla convulsiile.
Elgarf doreşte să stocheze medicamentele în cazul în care proviziile sunt afectate, dar nu poate, deoarece acestea sunt disponibile numai pe baza unei reţete lunare.
”Aceasta ar putea fi o chestiune de viaţă şi de moarte şi chiar dacă am toţi banii din lume nu pot să cumpăr aceste medicamente pentru că sunt doar pe bază de prescripţie medicală şi nu am cum să asigur viitorul copilului meu”, a declarat Elgarf, pentru Reuters.
Sub presiunea timpului, parlamentarii britanici încă încearcă să obţină un acord de retragere din Uniunea Europeană, după ce au respins acordul premierului Theresa May luna trecută.
Dacă nu va reuşi să ajungă la o înţelegere cu UE, Marea Britanie trebui să facă faţă unui Brexit fără acord. Acest lucru a generat temeri că lanţurile de aprovizionare vor fi grav afectate, ceea ce ar putea duce la o penurie de alimente şi medicamente.
Potrivit guvernului britanic, aproximativ trei sferturi din medicamentele utilizate de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) ajung în ţară din UE.
Chiar şi premierul Theresa May, care suferă de diabet de tip 1, a recunoscut că se bazează pe insulina produsă într-o altă ţară din UE.
În august, ministrul britanic al Sănătaţii, Matt Hancock, a afirmat că planurile pentru ieşirea din UE prevăd asigurarea stocurilor pentru o perioadă suplimentară de şase săptămâni în cazul unui Brexit fără acord.
În ianuarie, Marea Britanie a cumpărat 5.000 de frigidere pentru a depozita stocuri suplimentare de medicamente, devenind cel mai mare cumpărător de frigidere din lume.
”Lucrăm extrem de strâns cu reprezentanţii industriei farmaceutice pentru a ne asigura că există cantităţi suficiente de medicamente”, a declarat Hammond.
Însă mulţi britanici nu împărtăşesc încrederea ministrului, iar mass-media este plină de exemple care arată că oamenii stochează totul, de la analgezice pentru copii până la medicamente pentru boli grave.
Îngrijorarea este împărtăşită şi de unii dintre reprezentanţii sitemului medical.
Astfel, directorul executiv al unui organism care administrează spitalele din Birmingham, dr. Dave Rosser, a avertizat săptămâna trecută că există riscul ca unele operaţii să nu mai poată fi efectuate din cauza lipsei de medicamente.
”În cazul unui Brexit haotic, fără acord, în multe din unităţile NHS stocurile de consumabile medicale s-ar putea epuiza rapid”, a scris dr. Dave Rosser, într-un memoriu oficial citat de Reuters.
El a mai afirmat că ”surse bine informate şi nepolitice din NHS” au declarat că volumul medicamentelor şi consumabilelor medicale care trec Canalul Mânecii, din Europa, ” ar putea să scadă cu mai mult de o treime faţă de nivelul zilnic actual pentru o perioadă de cel puţin câteva luni”.