Compania multinaţională Seqirus, specializată în tratamente pentru gripă, a obţinut aprobarea Comisiei Europene pentru comercializarea în Uniunea Europeană a noului vaccin pentru gripă sezonieră din culturi celulare, Flucelvax Tetra (antigen de suprafaţă, inactivat, în culturile celulare).
Potrivit companiei, acesta este primul vaccin gripal obţinut din culturi de celule tetravalente (QIVc) disponibil în UE şi a fost autorizat pentru utilizare după 9 ani de la producerea sa.
Tehnologia bazată pe celule reprezintă una dintre cele mai importante schimbări în fabricarea vaccinurilor gripale din anii 1940 şi până în prezent.
Seqirus a prezentat la finalul anului trecut o analiză a peste 1,3 milioane de înregistrări medicale care au indicat că QIVc a fost cu 36,2% mai eficace decât vaccinurile tetravalente pe bază de ouă (QIVe) pentru a preveni simptomele gripei la persoanele de peste 4 ani, în timpul sezonului gripal 2017-18 în Statele Unite, considerat unul dintre cele mai gravedin ultimii ani datorită predominării virusului H3N2.
Cercetările au arătat că unele virusuri H3N2 pot suferi modificări când sunt crescute în ouă, ceea ce duce la ipoteza că aceste schimbări pot reduce eficacitatea vaccinurilor pe bază de ouă în sezoanele dominate de H3N2. În schimb, când aceste componente ale vaccinurilor de culturi celulare sunt crescute complet în afara ouălelor pot oferi o protecţie îmbunătăţită împotriva tulpinii H3N2.
Flucelvax Tetra a fost aprobat de către Agenţia Europeană pentru Medicamente pe baza imunogenităţii şi a siguranţei QIVc, superioare comparativ cu o cultură de celule de vaccin trivalent.
”Aceste date observaţionale, împreună cu alte dovezi indică faptul că vaccinurile de cultură de celule pot oferi rezultate mai bune în anumite sezoane, comparativ cu opţiunile de vaccinare standard bazate pe ouă”, a declarat vicepreşedintele Seqirus, Russell Basser, citat de diariomedico.com.
Seqirus face parte din grupul CSL Limited, cu sediul în Melbourne, Australia. Grupul de companii CSL are peste 20.000 de angajaţi şi operează în mai mult de 60 de ţări. Seqirus a fost înfiinţată în 2015, ca urmare a achiziţionării de către CSL a părţii de producţie a vaccinurilor antigripale de la Novartis şi integrarea sa ulterioară în bioCSL.