Sanofi şi Regeneron au redus preţul unui medicament pentru colesterol cu 60% în SUA

Sanofi şi Regeneron au redus preţul unui medicament pentru colesterol cu 60% în SUA

Sanofi şi Regeneron Pharmaceuticals au anunţat luni că vor scădea cu 60% preţurile de listă din Statele Unite ale medicamentului PCSK9 (substanţa alirocumab), comercializat sub numele Praluent, considerat puternic, dar costisitor, urmând decizia similară a companiei rivale Amgen, cu scopul de a obţine o extindere a numărului de utilizatori. 

Noul preţ de listă pentru Praluent va fi de 5.850 de dolari pe an, la fel cu cel stabilit de Amgen în octombrie 2018, când a redus preţul medicamentelor sale eliberate pe bază de prescripţie medicală, inclusiv preţul medicamentului pentru colesterol Repatha (evolocumab).

Sanofi şi Regeneron au precizat că medicamentul Praluent la preţuri mai mici va fi disponibil pentru farmacii la începutul lunii martie. 

Vânzarea acestor medicamente dezvoltate prin biotehnologie a fost limitată de constrângeri financiare, în condiţiile în care fimele de asigurare încearcă să limiteze cheltuielile cu medicamentele costisitoare.

Cele două medicamente au fost aprobate în 2015, cu preţuri de listă iniţiale de peste 14.000 de dolari pe an, scrie Reuters.

În luna martie a anului trecut, companiile Regeneron şi Sanofi au sugerat că ar fi dispuse să reducă preţurile pentru medicamentele lor, în cazul în care asigurătorii vor fi de acord să reducă barierele pentru pacienţii cu un risc crescut al bolilor de inimă.

Statele Unite lasă preţurile medicamentelor să fie stabilite de concurenţă pe piaţă, însă preţurile sunt mai mari decât în alte ţări dezvoltate, unde guvernele controlează, direct sau indirect, costurile.

Acest lucru face ca SUA să fie considerată cea mai profitabilă piaţă din lume pentru producătorii de medicamente.

Congresul SUA a pornit mai multe audieri care vizează industria farmaceutică în legătură cu creşterea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală, mai ales după ce democraţii au câştigat majoritatea în Camera Reprezentanţilor.

De asemenea, preţurile medicamentelor reprezintă o prioritate majoră a preşedintelui Donald Trump, care a făcut din acest subiect o temă centrală a campaniei prezidenţiale din 2016.

viewscnt