Cercetătorii de la Purdue University din Indiana, SUA, sunt în curs de dezvoltare a unei seri de compuşi de medicamente cu rezultate promiţătoare în tratarea leucemiei mieloide acute, o formă agresivă şi letală de cancer de sânge.
În jur de 20.000 de pacienţi sunt diagosticaţi în fiecare an cu acest tip de cancer, care provoacă peste 10.000 de decese anual, potrivit Societăţii Americane pentru Cancer.
Aproximativ 30% dintre pacienţii cu leucemie miloidă acută au o mutaţie cauzată de o kinază numită FLT3, ceea ce face leucemia mai agresivă.
Inhibitorii FLT3, cum ar fi Radapt, aprobaţi anul trecut de către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), au avut iniţial rezultate bune în tratarea leucemiei. Gilteritinib, un alt inhibitor FLT3, a fost recent aprobat spre sfârşitul anului 2018.
Dar pacienţii cu leucemie mieloidă acută trataţi cu inhibitori FLT3 recidivează adesea din cauza mutaţiilor secundare ale FLT3, iar tratamentele existente au eficienţă scăzută în aceste cazuri.
Cercetătorii conduşi de Herman O. Sintim, profesor de chimie în cadrul Departamentului de Chimie de la Purdue, au dezvoltat o serie de compuşi care nu funcţionează numai pentru leucemia mieloidă acută cu mutaţii uzuale FLT3, ci şi pe pentru formele rezistente la medicamente şi pentru formele cu mutaţii prezente la unii pacienţi la care leucemia a recidivat.
Compuşii studiaţi, alchinil aminoizochinolina şi alchinil-naftiridina, au înregistrat rezultate pozitive în studiile preclinice, a precizat Sintim, citat de sciencedaily.com.
”În studiile efectuate de şoareci, aproape nici un caz de leucemie nu a fost vizibil după tratamentul compus administrat timp de doar câteva săptămâni. Această clasă nouă a inhibitorului FLT3 lucrează, de asemenea, împotriva mutaţiilor secundare rezistente la medicamente”, a mai spus Sintim.
Compuşii pe care cercetătorii i-au dezvoltat nu au prezentat semne de toxicitate. Observaţiile din testele preclinice arată că dozele mari de compuşi nu duc la pierderea în greutate, la iritaţii sau la disfuncţia organelor esenţiale. Un alt avantaj al acestora este faptul că pot fi luate pe cale orală, fiind mai uşor de administrat.
Leucemia mieloidă acută, care reprezintă doar aproximativ 1% din toate cazurile de cancer, apare atunci când celulele sanguine nu reuşesc să se maturizeze sau să se diferenţieze şi se multiplică necontrolat, cauzând o lipsă a celulelor roşii din sânge care transportă oxigenul.
Rata de supravieţuire după cinci ani este de aproximativ 30%, iar pentru pacienţii cu vârsta de peste 65 de ani, rata de supravieţuire la cinci ani este mai mică de 10%, potrivit specialiştilor.