Un medicament experimental a redus cu peste 50% tumorile de cancer pulmonar şi de colon, arată concluziile unui studiu clinic realizat în SUA

Un medicament experimental a redus cu peste 50% tumorile de cancer pulmonar şi de colon, arată concluziile unui studiu clinic realizat în SUA

Un medicament experimental numit AMG510, dezvoltat de Amgen şi care ţinteşte o mutaţie genetică specifică a cancerului, a redus în mod semnificativ mărimea tumorilor la jumătate dintre pacienţii cu cancer pulmonar avansat înrolaţi într-un mic studiu clinic.

În cadrul cercetării au fost implicaţi 10 pacienţi cu cancer pulmonar ce fuseseră anterior trataţi fără succes împotriva bolii. Acestora le-a fost adminisrat zilnic pe cale orală AMG510. În cazul a cinci dintre ei tumorile s-au micşorat cu cel puţin 50%, inclusiv una care nu prezenta caracteristicile unei tumori maligne.

În cazul altor patru pacienţi boala a fost stabilizată în timp ce cancerul a progresat doar la un singur pacient. Jumătate dintre pacienţii evaluaţi au primit cea mai mare doză, de 960 miligrame de AMG510, care a fost testată în cadrul studiului privind dozele.

Nu s-au raportat efecte secundare grave în datele prezentate, iar medicamentul produs de Amgen, ar putea deveni primul medicament aprobat care vizează o formă mutantă a unei gene cunoscute sub numele de KRAS - una dintre cele mai frecvente mutaţii găsite în cancerul pulmonar cu celule mici.

Cancerul pulmonar cu celule mici reprezintă până la 85%din cazurile de cancer pulmonar, de departe cauza principală de deces prin cancer în rândul bărbaţilor şi femeilor, conform American Cancer Society.

Dr. Marwan Fakih, co-director al programului de cancer gastro-intestinal la City of Hope din Duarte, California, care a condus studiul, a remarcat profilul efectului secundar slab comparativ cu tratamente precum chimioterapia.

Mutaţia vizată, KRASG12C, apare în aproximativ 13% din cazurile de cancer pulmonar cu celule mici, precum şi în 3-5% dintre cazurile de cancer colorectal şi până la 2% din alte tipuri de cancer tumoral solid, inclusiv pancreatic.

Studiul a inclus, de asemenea, pacienţii cu cancer colorectal şi cancerul de apendice.

Din cei 18 pacienţi cu cancer colorectal evaluaţi de cercetători, pentru 13 progresia bolii a fost oprită. În acest caz cei mai mulţi pacienţi au fost trataţi cu cele două doze mai mici testate - 180 mg şi 360 mg.

AMG510 face parte din categoria medicamentelor de precizie care vizează mutaţiile genetice ale cancerului, indiferent de organul la care boala se manifestă iniţial.

”În principiu, acest medicament are potenţialul de a fi eficient pentru orice pacient cu mutaţia KRAS”, a declarat Elliott Levy, şeful dezvoltării globale a lui Amgen, citat de Reuters.

Amgen a început, de asemenea, testarea AMG510 în asociere cu Keytruda medicamentul imunitar anticancer produs de cei de la Merck şi care domină în prezent piaţa tratmentelor pentru cancerul pulmonar.

viewscnt