Vaccinul ROR nu creşte riscul de autism la copii, arată un studiu danez

Vaccinul ROR nu creşte riscul de autism la copii, arată un studiu danez

Vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR) nu este asociat cu un risc crescut de autism nici măcar în cazul copiilor care prezintă un risc ridicat, arată un studiu realizat în Danemarca.

Preocupările legate de o potenţială legătură între vaccinul ROR şi autism au persistat timp de două decenii, deoarece o lucrare controversată şi în cele din urmă retrasă în 1998 a susţinut că există o legătură directă între boală şi administrarea vaccinului.

Chiar dacă studiile ulterioare nu au legat vacinarea cu ROR cu autismul, teama a cântărit atât de mult încât părinţii din mai multe comunităţi din Europa şi SUA au renunţat la vaccinare ceea ce a făcut că ratele de vaccinare să fie prea mici pentru a preveni apariţia unor focare de rujeolă.

În studiul actual, cercetătorii au examinat datele despre 657. 461 de copii. În acest timp, 6.517 copii au fost diagnosticaţi cu autism.

Copiii care au primit vaccinul ROR au fost cu 7% mai putin expuşi riscului  să dezvolte autism decât copiii care nu au fost vaccinaţi, au scris cercetătorii în 4 martie în ”Annals of Internal Medicine”.

”Părinţii nu ar trebui să renunţe la vaccin din teamă de autism. Pericolele non-vaccinării includ o renaştere a rujeolei pe care o vedem astăzi sub formă de focare”, a declarat, pentru Reuters, autorul studiului principal dr. Anders Hviid de la Institutul Statens Serum din Copenhaga, Danemarca.

Doar o reducere cu 5% a acoperirii de vaccinare poate tripla cazurile de rujeolă în comunitate, mai afirmă cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă au studiat legătura dintre vaccinul ROR şi autism într-o cohorta la nivel naţional a tuturor copiilor născuţi înperioada 1999-2010,în Danemarca, din mame născute în Danemarca în perioada 1999-2010.

În general, 95% dintre copiii din studiu au primit vaccinul. Copiii cu fraţi suferind de autism au avut un risc de peste şapte ori mai mare de a fi diagnostocaţi cu boala decât copii fără acest istoric familial se arată în concluziile cercetării.

Băieţii au fost de patru ori mai susceptibili de a fi diagnosticaţi cu autism decât fetele, au mai constatat autorii studiului.

Copiii care nu fuseseră vaccinaţi  aveau cu 17% mai multe şanse de a fi diagnosticaţi cu autism decât copiii care au primit vaccinări recomandate, mai afirmă oamenii de ştiinţă.

viewscnt