Un medicament experimental a încetinit progresia cancerului ovarian rezistent la tratament, în studiile clinice avansate

Un medicament experimental a încetinit progresia cancerului ovarian rezistent la tratament, în studiile clinice avansate

Un nou tratament experimental oferă speranţă pacientelor cu cancer ovarian rezistent la chimioterapia pe bază de platină. Într-un studiu clinic de fază avansată, combinaţia dintre medicament şi chimioterapie a demonstrat o reducere semnificativă a riscului de progresie a bolii şi o prelungire a duratei de viaţă fără progresie şi ar putea reprezenta o potenţială alternativă terapeutică de referinţă în această arie oncologică dificilă.

Medicamentul, relacorilant, administrat împreună cu chimioterapia, a ajutat la întârzierea progresiei unui tip de cancer ovarian într-un studiu clinic de fază avansată. Acesta a demonstrat că oferă un beneficiu semnificativ de supravieţuire în medie cu o lună mai mult fără agravarea bolii şi a redus riscul de progresie a cancerului cu 30% la pacientele cu cancer ovarian rezistent la tratamentele pe bază de platină, comparativ cu cele tratate doar cu chimioterapie, îndeplinind astfel unul dintre obiectivele principale ale studiului.

În studiul care a inclus 381 de paciente, combinaţia de tratament a arătat şi o îmbunătăţire semnificativă a supravieţuirii generale, al doilea obiectiv principal, cu o durată medie de viaţă de 16 luni de la începutul tratamentului, comparativ cu 11,5 luni la pacientele tratate doar cu chimioterapie.

Medicamentul cu administrare orală, dezvoltat de Corcept Therapeutics, acţionează prin blocarea cortizolului, hormonul stresului, care, potrivit companiei, ajută tumorile să reziste la chimioterapie. Acesta a fost bine tolerat, fără apariţia unor noi probleme de siguranţă, a anunţat luni compania farma, adăugând că intenţionează să prezinte rezultatele complete ale studiului în lunile următoare şi să depună cererea de autorizare de punere pe piaţă în Statele Unite în al treilea trimestru al acestui an.

Opţiunile actuale de tratament pentru cancerul ovarian rezistent la platină (PROC) includ Elahere, de la AbbVie, aprobat pentru anumite paciente cu PROC ale căror tumori exprimă niveluri ridicate ale unei proteine specifice, şi Avastin, de la Roche.

Cancerul ovarian afectează peste 200.000 de femei în Statele Unite în fiecare an, dintre care aproximativ 20.000 de cazuri sunt clasificate ca fiind rezistente la platină, conform Institutului Naţional american pentru Cancer.

La nivel mondial, cancerul ovarian este al 18-lea cel mai frecvent tip de cancer, şi al 8-lea cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor. 

Potrivit estimărilor Globocan din 2022, până în anul 2050, numărul femeilor din întreaga lume diagnosticate cu cancer ovarian va creşte cu peste 55%, ajungând la 503.448 de cazuri. Numărul femeilor care vor muri anual din cauza cancerului ovarian este estimat să ajungă la 350.956, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 70% faţă de anul 2022.

viewscnt