Acţiune concertată a specialiştilor din sănătate pentru promovarea prevenţiei prin vaccinare: Forumul Român Pro-Vaccinare

Acţiune concertată a specialiştilor din sănătate pentru promovarea prevenţiei prin vaccinare: Forumul Român Pro-Vaccinare

Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare şi Promovare a Sănătăţii (SRSVPS), Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), Asociaţia Română a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente (ARPIM), beneficiind de susţinerea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), anunţă lansarea Forumului Român Pro-Vaccinare – o iniţiativă creată cu scopul de a contribui la conturarea şi implementarea celor mai bune soluţii pentru dezvoltarea, promovarea şi aplicarea strategiilor de prevenţie prin vaccinare în România.

Forumul este o platformă de dialog ce îsi propune să reunească într-un efort comun pro-vaccinare reprezentanţi ai societăţilor medicale şi asociaţiilor de pacienţi, ai industriei farmaceutice, membri ai comunităţii academice şi de cercetare, autorităţi centrale si locale, şi, nu in ultimul rand, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale.

E nevoie de o schimbare de paradigmă în politicile de vaccinare. În egală măsură trebuie să lucrăm la creşterea credibilităţii în favoarea vaccinării. În acest sens ne dorim să creăm mai multă vizibilitate pentru profesioniştii din sănătate si să diminuăm impactul fenomenului antivaccinare în România”, a declarat Prof. Dr. Victoria Aramă, Preşedinte, Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare şi Promovare a Sănătăţii (SRSVPS).

Mesajele SNMF au fost întotdeauna ferme în direcţia pro-vaccinării. Luptăm cu acest curent antivaccinist de ani de zile şi încercăm să educăm populaţia României cu argumente pro-vaccinare. Din păcate, în prezent nu exista măsuri punitive pentru medicii care promovează antivaccinarea, de aceea credem că soluţiile şi aceste măsuri punitive trebuie să vină de la CMR. Suntem convinşi şi avem date clare care atestă că vaccinarea este singura care poate duce la oprirea acestei pandemii. a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Preşedinte, Societatea Naţională de Medicina Familiei – SNMF. 

„Forumul Român Pro-Vaccinare este un apel deschis la acţiune şi direcţii comune. Prin soluţiile găsite şi promovate împreună, sub umbrela Forumului, vrem să contribuim la asigurarea stării de sănătate a populaţiei şi la creşterea speranţei de viaţă a românilor, simultan cu contribuţia la creşterea sustenabilităţii sistemului sanitar naţional. Ne vom concentra eforturile pe creşterea aderenţei la vaccinare si pe găsirea de soluţii pentru îmbunătaţirea accesului la vaccinuri şi vaccinare pentru intreaga populaţie, pe tot cuprinsul ţării. în context, constituirea unui grup tehnic consultativ naţional privind vaccinarea care să asigure consultanţă pentru formularea şi implementarea strategiilor de vaccinare în România sau, mai concret, introducerea vaccinurilor în sistemul naţional de rambursare sunt teme de actualitate pe care dorim să le aducem pe masa de discuţii a Forumului. Vaccinarea pe tot parcursul vieţii reprezintă un element esenţial în păstrarea sănătăţii pe termen lung a populaţiei. Este un fapt real demonstrat, care salvează vieţi!”, a declarat Dan Zaharescu, director executiv al ARPIM

Printre principalii vorbitori ai evenimentului de lansare a Forumului s-au numărat: Sibilia Quilici, Director Executiv, Vaccines Europe; Oxana Domenti, Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la UE; Giovanni Rezza, Director, Departamentul de Boli Infecţioase din cadrul Institutului Naţional de Sănătate din Italia (ISS); Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Preşedinte, Societatea Română de Microbiologie (SRM), membru fondator Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare şi Promovare a Sănătăţii (SRSVPS); Col. dr. Valeriu Gheorghiţă, Preşedinte, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV); Dr. Gindrovel Dumitra, Vicepreşedinte, Societatea Naţională de Medicina Familie, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF; Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Administraţia Prezidenţială, Departament Sănătate Publică; Radu Gănescu, Preşedinte Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi George Roman, Director Programe Salvaţi Copiii România.

Prin misiunea, viziunea şi acţiunile sale, Forumul Român Pro-Vaccinare îşi propune să devină un partener de încredere pentru autorităţi şi o sursă de expertiză tehnică şi ştiinţifică sigură în procesul de elaborare a politicilor publice pro-vaccinare, având ca scop creşterea nivelului de conştientizare cu privire la  importanţa şi beneficiile vaccinării şi îmbunătăţirea accesului la vaccinuri şi vaccinare pentru populaţia din România. În acest sens, Forumul doreşte să abordeze vaccinarea atât în contextul generat de pandemia COVID-19, cât şi din perspectiva promovării vaccinării populaţiei pe tot parcursul vieţii.

La ce se referă vaccinarea pe tot parcursul vieţii?

Abordarea cu privire la imunizarea prin vaccinare pe tot parcursul vieţii aduce în prim plan rolul vaccinării ca strategie de prevenire a bolilor şi de prioritizare a sănătăţii persoanelor pe întreaga durată a vieţii, indiferent de vârstă. Imunizarea prin vaccinare pe tot parcursul vieţii trebuie să corespundă nevoilor persoanelor în fiecare etapă a vieţii acestora, iar programele de imunizare şi accesul la vaccinare trebuie să fie adaptate particularităţilor stilului de viaţă şi vulnerabilităţilor, respectiv riscurilor în faţa bolilor infecţioase, specifice fiecărei grupe de vârstă.

Prioritizarea imunizării prin vaccinare pe tot parcursul vieţii este o oportunitate valoroasă de a îmbunătăţi sănătatea populaţiei generale[i], de a consolida sustenabilitatea sistemului de sănătate[ii] şi de a contribui la asigurarea prosperităţii economice. [iii]

Politicile care sprijină imunizarea prin vaccinare pe tot parcursul vieţii au potenţialul de a:

  • îmbunătăţi sănătatea individuală şi a populaţiei generale[iv]
  • susţine îmbătrânirea în condiţii bune de sănătate[v]
  • consolida sustenabilitatea pe termen lung a sistemelor de sănătate prin reducerea costurilor de asistenţă medicală[vi]
  • conduce la beneficii economice mai largi prin promovarea productivităţii forţei de muncă[vii]
  • susţine echitatea şi accesul universal la asistenţa medicală primară, prin oferirea unei platforme în jurul căreia pot fi furnizate aceste servicii[viii],[ix]
  • reduce răspândirea rezistenţei antimicrobiene[x]

Despre Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare şi Promovare a Sănătăţii (SRSVPS)

Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare şi Promovare a Sănătăţii este constituită cu scopul de reprezentare a profesioniştilor din domeniul medical si a societăţii civile cu preocupări în domeniul vaccinării si promovării sănătăţii în faţa autorităţilor şi entităţilor publice şi private relevante. Principalul obiectiv este acela de promovare a unui cadru adecvat vaccinării populaţiei din România, prin furnizarea de educaţie medicală, îmbunătăţirea nivelului profesional şi ştiinţific cu privire la politicile de vaccinare, cercetare şi practică în acest domeniu, prin susţinerea şi promovarea studiilor privind politicile de vaccinare din România, prin înaintarea de propuneri autorităţilor şi instituţiilor publice relevante privind vaccinarea populaţiei României.

Despre Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF)

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) are drept scop crearea şi dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea intereselor cu caracter profesional, ştiinţific, legislativ, juridic, şi promovarea intereselor economice, pentru dezvoltarea unor raporturi instituţionalizate cu autorităţile publice, cu alte organizaţii similare din ţară şi străinătate, cu societatea civilă, pentru realizarea de activităţi şi iniţiative care promovează dezvoltarea şi afirmarea specialităţii de medicina familiei.

Despre Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM)

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM)-www.arpim.ro-este organizaţia care susţine obiectivele comune ale celor mai importante 27 de companii farmaceutice internaţionale producătoare de medicamente originale, prezente în România.

Membrii ARPIM investesc permanent în cercetare şi dezvoltare, cu scopul de a le oferi pacienţilor medicamente originale şi inovatoare, care salvează anual mii de vieţi. Principalul obiectiv al Asociaţiei este creşterea accesului pacienţilor la medicamente, ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor şi implicit creşterea speranţei de viaţă a românilor.

ARPIM este afiliată la Federaţia Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA)-www.efpia.com-organizaţia europeană care reuneşte cele mai importante companii farmaceutice internaţionale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.

[i] World Health Organization. 2013. Global vaccine action plan 2011-2020. Geneva: WHO

[ii] Largeron N, Lévy P, Wasem J, et al. 2015. Role of vaccination in the sustainability of healthcare systems. J Mark Access Health Policy 3: 10.3402/jmahp.v3.27043

[iii] Privor-Dumm L. 2019. Life-course immunization: Building the consensus for adult vaccination. Geneva: IFPMA

[iv] World Health Organization. 2013. Global vaccine action plan 2011-2020. Geneva: WHO

[v] Michel JP, Gusmano M, Blank PR, et al. 2010. Vaccination and healthy ageing: How to make life-course vaccination

a successful public health strategy. Eur Geriatr Med 1(3): 155-65

[vi] Largeron N, Lévy P, Wasem J, et al. 2015. Role of vaccination in the sustainability of healthcare systems. J Mark Access Health Policy 3: 10.3402/jmahp.v3.27043

[vii] Privor-Dumm L. 2019. Life-course immunization: Building the consensus for adult vaccination. Geneva: IFPMA

[viii] Privor-Dumm L. 2019. Life-course immunization: Building the consensus for adult vaccination. Geneva:IFPMA

[ix] Gavi: The vaccine alliance. 2018. Immunisation: strengthening primary healthcare, building universal health coverage. Geneva: Gavi

[x] The Boston Consulting Group. 2018. Vaccines to tackle drug resistant infections: An evaluation of R&D opportunities. London: BCG

viewscnt