Asociaţia SAMAS vă invită la MATERNOPEDIA 2021 - Conferinţa Naţională SAMAS pe teme legate de sănătatea mamei şi a copilului. Evenimentul se desfăşoară online, pe 7 şi 8 octombrie şi este gratuit, în baza înscrierii prin acest formular.
MATERNOPEDIA, aflată anul acesta la cea de-a 8-a ediţie, se adresează cadrelor medicale, în special asistenţilor medicali, moaşelor, educatorilor perinatali SAMAS, medicilor de familie, medicilor pediatri, farmaciştilor. 15 specialişti de top din ţară şi străinătate vor susţine prezentări la MATERNOPEDIA 2021.
Vaccinarea COVID-19 în timpul sarcinii, inclusiv aspectele bioetice legate de acest act medical, reprezintă una dintre temele de interes ale conferinţei, care va fi abordată din mai multe perspective de către invitaţi. Prof. Dr. Radu Vlădăreanu, Medic primar Obstetrică – Ginecologie cu competenţe în medicina materno-fetală, Ph.D. Daniel Wikler, Profesor de bioetică la Harvard T.H. Chan School of Public Health, Oana Geambaşu, Masterand în politici de sănătate publică la aceeaşi instituţie şi Ştefan Dascălu, Cercetător în Imunologie la Universitatea Oxford vor susţine prezentări pe această temă în cele 2 zile de conferinţă.
Miracolul laptelui matern, îngrijirea pielii nou-născutului, microbiomul, bioticele, prevenţia obezităţii infantile, problemele oftalmologice la copii, conflictul şi consensul în discuţiile dificile şi îmbunătăţirea serviciilor de maternitate în contextul pandemiei COVID-19 sunt alte subiecte pe agenda MATERNOPEDIA 2021.
Evenimentul este moderat de Ana Măiţă, purtător de cuvânt al Asociaţiei SAMAS şi consilier pentru drepturile mamelor.
Înscrierea la conferinţă este gratuită, în baza formularului: https://maternopedia.ro/inscriere/. Asistentele medicale şi moaşele primesc puncte EMC.
Conferinţa va fi transmisă live în fiecare zi, între orele 16-20, pe pagina de Facebook Educaţia Perinatală SAMAS.
Programul complet MATERNOPEDIA 2020 este disponibil AICI. Urmăreşte şi pagina de Facebook a evenimentului.
MATERNOPEDIA 2021 este un eveniment organizat de Asociaţia SAMAS. Sponsori: Cutaden Baby şi Lovi
Parteneri: Nutricia, Pacientul 2.0
Parteneri media: Jurmed - Jurnal de Sănătate, Ştirimed
Aflată la cea de-a 8 ediţie, MATERNOPEDIA este un eveniment-reper în comunitatea medicală din România, oferindu-le participanţilor ocazia de a afla informaţii medicale la zi, de a interacţiona cu alţi specialişti din domeniu şi de a participa la dezbateri pe teme de interes pentru comunitatea medicală, menite să găsească cele mai eficiente soluţii în beneficiul mamelor şi al copiilor şi care să le permită profesioniştilor să îşi desfăşoare activitatea în mod optim.
Vezi AICI ce s-a întâmplat la ediţia anterioară MATERNOPEDIA.
DESPRE ASOCIAŢIA SAMAS
Asociaţia SAMAS este o organizaţie nonprofit, care a dezvoltat prima comunitate naţională de educatori perinatali (din rândul asistenţilor medicali şi moaşelor), pentru a oferi cel mai extins program de sănătate şi sprijin pentru mame şi sugari în primele 1.000 de zile, înainte şi după naştere, atunci când pot fi puse bazele unei vieţi sănătoase a viitorului adult.
Scopul Asociaţiei este acela de a contribui la îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei prin educaţie şi prevenţie în sănătate, în special în primii ani de viaţă ai copiilor. Obiectivele noastre pe termen lung sunt: creşterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul naşterii, îmbunătăţirea stării de sănătate a mamei, dar şi a bebeluşului, printr-o nutriţie echilibrată din timpul sarcinii, cât şi postnatal, educaţia nutriţională în rândul preşcolarilor şi familiilor acestora. Totodată, prin programul Sănătos de mic, educaţia pentru sănătate continuă prin specializarea în nutriţie a cadrelor didactice şi medicale din grădiniţe, educaţia preşcolarilor şi a familiilor acestora.
Asociaţia SAMAS a fost înfiinţată datorită extinderii şi dezvoltării Programului SAMAS, iniţiat de către Fundaţia Crucea Albă, Fundaţia Nutricia şi Crucea Roşie - Filiala Sector 6, susţinut de Danone Ecosystem. Detalii pe www.asociatiasamas.ro