Bilanţul Medima Health în primul an de activitate: investiţii de peste 7 milioane euro, 6 clinici deschise şi peste 14.700 pacienţi

Bilanţul Medima Health în primul an de activitate: investiţii de peste 7 milioane euro, 6 clinici deschise şi peste 14.700 pacienţi

Reţeaua naţională de clinici de excelenţă în imagistică medicală şi radiologie Medima Health încheie primul an de activitate pe piaţa din România cu 6 clinici operaţionale la nivel naţional, în urma unui volum de investiţii de peste 7 milioane de euro. Peste 14.700 de pacienţi au trecut pragul clinicilor Medima Health în această perioadă.

Concepută în jurul nevoii pacienţilor de avea acces la investigaţii rapide şi de înaltă performanţă, reţeaua Medima Health a avut un ritm accelerat de expansiune. Aceasta cuprinde în prezent 6 clinici de imagistică, dintre care: două în Bucureşti, câte una în Călărăşi şi Alba Iulia, precum şi două centre de diagnostic oncologic, în Otopeni (în parteneriat cu Amethyst Radiotherapy) şi în Sibiu, care au în dotare cea mai nouă şi precisă tehnologie pentru diagnosticarea precoce a cancerului: RMN 3 Tesla. În completare, clinica din Sibiu va oferi în curând pacienţilor din centrul ţării acces la examinări PET-CT, cea mai avansată metodă utilizată în stadializarea cancerului şi urmărirea evoluţiei pe durata tratamentului.

„La un an de la demararea proiectului Medima, ne bucurăm să vedem rezultatele muncii echipei noastre, concretizate prin numărul mare de pacienţi care ne-au acordat încrederea. Misiunea Medima Health este de a creşte gradul de accesibilitate al pacienţilor din toate categoriile sociale la investigaţii de imagistică medicală de ultimă generaţie, care au un rol esenţial în diagnosticarea şi prevenţia majorităţii afecţiunilor medicale. Suntem în proces de expansiune şi avem planificate noi investiţii în clinici, unde vom pune la dispoziţia pacienţilor echipamente de top, medici dedicaţi şi servicii la înălţimea aşteptărilor”, declară Vlad Ardeleanu, CEO Medima Health.

În ceea ce priveşte profilul pacienţilor, 58% dintre aceştia au fost femei şi 42% bărbaţi, categoriile dominante de vârstă fiind 50 – 70 de ani (44%) şi 30 – 50 de ani (31%), urmate de persoanele de peste 70 de ani (17%) şi de cele cu vârste sub 30 de ani (8%). Structura investigaţiilor acordate a fost alcătuită în procent de 53% de examinările RMN, în timp ce scanările CT au ocupat o pondere  de 45%. În topul zonelor cel mai frecvent investigate au fost coloana vertebrală, zona craniană, regiunea toraco-abdominală şi genunchii.

În cadrul reţelei Medima, persoanele asigurate în sistemul public de sănătate au putut efectua, de asemenea, investigaţii de monitorizare decontate, în baza biletului de trimitere. Din această categorie, majoritatea (84%) au fost pacienţi oncologici, iar pe locul al doilea s-au aflat pacienţii diagnosticaţi cu boli neurologice.

„Unul dintre obiectivele Medima Health este depistarea precoce a afecţiunilor oncologice, când rata de succes a tratamentului este cea mai ridicată, iar şansele de supravieţuire pe termen lung ale pacienţilor sunt semnificativ îmbunătăţite. Criza sanitară a condus la reducerea drastică a numărului pacienţilor oncologici diagnosticaţi şi trataţi, unul dintre motive fiind amânarea controalelor medicale de rutină sau de investigare a simptomelor nou apărute. Pe măsură ce boala evoluează şi tratamentul acesteia devine mai complicat, încurajăm pacienţii să acorde prioritate îngrijirii sănătăţii. Noi le suntem alături furnizându-le certitudinea unui diagnostic corect, în timp util, necesar pentru începerea unei terapii sau urmarea unor măsuri preventive”, adaugă Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, Directorul Medical Medima Health.

În contextul pandemiei, un alt segment reprezentativ este cel al pacienţilor vindecaţi de infecţia COVID 19, care se prezintă în clinici pentru investigaţii de screening imagistic (CT pulmonar, RMN cerebral etc.). Aceasta demonstrează că pacienţii înţeleg consecinţele de lungă durată ale noului coronavirus şi nu neglijează monitorizarea evoluţiei stării de sănătate.

În cadrul reţelei Medima Health este efectuată întreaga gamă de investigaţii imagistice prin rezonanţă magnetică (3 Tesla şi 1.5 Tesla), computer tomograf şi PET-CT, realizate cu echipamente de ultimă generaţie, prevăzute cu aplicaţii software pentru explorări complexe şi de înaltă precizie imagistică. Echipa medicală Medima Health este alcătuită din unii dintre cei mai buni medici radiologi din ţară, cu supraspecializări în domeniu.

În cursul anului 2022 sunt planificate încă trei deschideri de clinici Medima, în Bucureşti şi în ţară, iar către finalul anului 2022 este preconizată finalizarea construcţiei Centrului de Diagnostic Oncologic din Târgu – Mureş, a cărei investiţie totală se ridică la circa 5,5 milioane de euro.

Despre Medima Health

Medima Health este o reţea naţională de clinici de excelenţă în imagistică medicală şi radiologie, care oferă servicii de RMN/CT/PET-CT. Având 6 clinici moderne operaţionale şi planuri de dezvoltare ambiţioase pentru România, Medima Health asigură pacienţilor acces la investigaţii imagistice de înaltă performanţă, realizate cu tehnologii moderne, la preţuri accesibile şi fără perioade lungi de aşteptare. Echipa Medima este formată din medici radiologi reputaţi, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, radiolog român proeminent şi director medical al reţelei. În septembrie 2020, Medima Health s-a asociat cu fondul românesc de private equity, Morphosis Capital, pentru un proiect de expansiune la nivel naţional.

viewscnt