Campus Lumya este un proiect social revoluţionar pentru adolescenţii şi adulţii cu autism, cu 800.000 euro investiţi până acum

Campus Lumya este un proiect social revoluţionar pentru adolescenţii şi adulţii cu autism, cu 800.000 euro investiţi până acum

Asociaţia NIA Neurodiversity Academy anunţă cu bucurie progresul semnificativ al construcţiei Campusului Lumya, un proiect social unic în România, dedicat susţinerii adolescenţilor şi adulţilor cu autism.

Conform „CDC's Autism and Developmental Disabilities Monitoring (ADDM)-SUA”[1], un copil din 36 suferă la ora actuală de autism. În timp ce unele persoane cu autism au potenţialul de a fi integrate social şi se pot descurca singure, există cazuri în care tulburările din spectrul autismului sunt însoţite de dizabilităţi grave şi necesită îngrijire şi sprijin toată viaţa.

De la obţinerea terenului în luna martie 2023, am investit 800.000 de euro în dezvoltarea acestui campus, care va oferi soluţii integrate educaţionale, terapeutice, medicale, rezidenţiale şi programe de incluziune socială pentru persoanele cu autism. După o mobilizare exemplară, am finalizat lucrările de infrastructură pentru viitoarele clădiri, constând în fundaţii şi o mare parte din reţelele exterioare. De asemenea, am finalizat lucrările de consolidare pentru clădirea existentă, care va funcţiona ca clinică medicală. Suntem foarte bucuroşi să anunţăm trecerea la o etapa următoare a acestui proiect: montarea suprastructurii realizate din confecţii metalice, urmată de realizarea sistemelor de acoperiş şi a pereţilor de închidere. Concomitent, pentru clinica medicală, vom finaliza lucrările de consolidare şi vom începe finisajele interioare, exterioare şi lucrările de instalaţii.

Pentru continuarea acestor lucrări, facem un apel către toţi cei care doresc să investească în viitorul persoanelor cu autism şi să ne susţină în acest demers. Raportul de activitate complet, informaţii detaliate despre proiect şi impactul acestuia, precum şi modalităţile prin care ne puteţi sprijini, sunt disponibile pe site-ul nostru oficial https://www.lumya.ro/”, a declarat Steluţa Moisescu, preşedinte şi membru fondator al Asociaţiei NIA Neurodiversity Academy.

Dorim să mulţumim Consiliului Judeţean Giurgiu pentru susţinerea acestei cauze, oferindu-ne terenul necesar pentru realizarea acestui proiect, precum şi reprezentanţilor Primăriei oraşului Bolintin-Vale, cu care avem o colaborare excelentă şi alături de care vom derula programe valoroase de incluziune pentru tinerii cu autism. De asemenea, suntem recunoscători tuturor celor care ne-au sprijinit financiar – fie companii, fie persoane fizice – precum şi echipei extraordinare de voluntari şi colaboratori care lucrează neobosit pentru a transforma acest vis în realitate. Toate gândurile noastre se îndreaptă şi către comunitatea din ce în ce mai mare de

părinţi, care amplifică demersurile noastre pentru conştientizarea autismului şi facilitarea incluziunii sociale a persoanelor afectate şi a familiilor acestora.

Campusul Lumya nu este doar un proiect de construcţie, ci un exemplu şi un pas esenţial către o societate mai incluzivă şi mai empatică. Fiecare contribuţie contează. Doar împreună, putem oferi persoanelor cu autism din România şansa pe care o merită pentru o viaţă mai bună.

Conform Institului Naţional de Sănătate Publică, în ţara noastră, prevalenţa autismului în rândul copiilor de şcoală primară ajunge la 14,3%. Deocamdată, nu există o statistică oficială a persoanelor care suferă de autism, iar această afecţiune continuă să fie subdiagnosticată.

[1] https://www.cdc.gov/media/releases/2023/p0323-autism.html

viewscnt