Diabetul, extremă urgenţă – pacienţii cu diabet zaharat sunt predispuşi la forme mai grave de COVID-19

Diabetul, extremă urgenţă – pacienţii cu diabet zaharat sunt predispuşi la forme mai grave de COVID-19
  • Pentru pacienţii cu diabet zaharat, infectarea cu SARS-CoV-2 reprezintă un real pericol, aceştia fiind mult mai predispuşi la complicaţii şi dezvoltarea unei forme severe a virusului
  • Studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 30% dintre persoanele decedate în urma COVID-19 aveau şi diabet zaharat
  • În România, se estimează că numărul pacienţilor cu diabet zaharat se ridică la 1.785.000, dintre care doar 832.000 de pacienţi înregistraţi
  • O parte semnificativă dintre pacienţii care au venit la spital infectaţi cu COVID-19 aveau hipoglicemie. În cazul lor, pandemia a scos la iveală diagnosticul
  • În spaţiul public circulă informaţii false legate de eficacitatea şi beneficiile vaccinului, ceea ce îi descurajează pe pacienţi să apeleze la singura soluţie pentru reducerea riscurilor – vaccinarea

În acest context, asociaţiile de pacienţi membre al Forumului Român de Diabet trag un semnal de alarmă asupra riscului la care sunt expuse persoanele cu diabet zaharat. Pacienţii cu boli cronice, aşa cum este diabetul zaharat, sunt mai vulnerabili la efectele severe ale virusului SARS-CoV-2 şi au un risc de deces cu 75% mai mare.

Asociaţiile de pacienţi recomandă pacienţilor să ia măsuri pentru a se proteja

Într-un efort comun de încurajare a unor măsuri adecvate de protecţie, asociaţiile de pacienţi membre ale Forumului Român de Diabet au formulat o serie recomandări pentru a reduce riscurile la care sunt expuse persoanele cu diabet zaharat în această perioadă:

  • Monitorizaţi constant starea de sănătate! Controlul diabetului rămâne cel mai important lucru pe care trebuie să-l faceţi în această perioadă
  • Menţineţi permanent legătura cu medicul diabetolog. Mergeţi la un consult sau apelaţi la telemedicină!
  • Testaţi-vă glicemia regulat, respectând indicaţiile medicului dvs.
  • Practicaţi activităţi fizice zilnice/ exerciţii
  • Respectaţi dieta stabilită de medicul dvs. pentru a vă proteja sistemul imunitar
  • Respectaţi normele de igienă şi distanţare socială pentru a evita infectarea cu virusul SARS-CoV-2 şi vaccinaţi-vă!

Vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 este esenţială pentru persoanele cu diabet zaharat

Vaccinarea este recomandată întregii populaţii, însă cu atât mai mult celor care suferă de diabet zaharat. Riscul pentru cei care au această afecţiune este mult mai mare şi are chiar potenţialul de a pune viaţa pacienţilor în pericol. Vaccinul reprezintă o metodă eficientă de a preveni apariţia infecţiei cu SARS-CoV-2 şi, astfel, de a preveni complicaţiile sale severe. În acelaşi timp, vaccinul este sigur, fiind demonstrat că acesta nu duce la un dezechilibru glicemic şi nici la complicaţii ale diabetului zaharat.

Informaţiile false descurajează pacienţii să se vaccineze

“Asociaţiile de pacienţi atrag atenţia efectelor nocive pe care dezinformările din spaţiul public şi teoriile anti-vacciniste le au asupra pacienţilor. Informaţiile false descurajează pacienţii să se vaccineze, afectându-le acestora sănătatea şi chiar punându-le viaţa în pericol. Pentru pacienţii cu diabet zaharat, vaccinarea este cea mai sigură metodă de reducere a riscurilor asociate infectării cu COVID-19”, a declarat Maria Mesaroş, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România.

“O parte dintre pacienţii cu diabet zaharat cred în mod greşit că vaccinarea duce la apariţia cheagurilor de sânge, că vaccinul le creşte glicemia sau că pacienţilor cu boli cronice sau autoimune le este interzis vaccinul. Toate aceste informaţii sunt false. În realitate, vaccinarea este soluţia pentru reducerea riscului de apariţie a formelor moderate sau severe ale COVID-19 şi, implicit, a riscurilor care derivă din infectarea cu virusul”, a declarat prof. dr. Bogdan Timar.

Demersul de informare iniţiat de asociaţiile de pacienţi face parte dintr-un proiect mai amplu dezvoltat sub egida Forumului Român de Diabet, care îşi propune să informeze pacienţii cu privire la riscurile la care sunt expuşi în contextul pandemiei de COVID-19 şi să demonteze miturile legate de vaccinarea persoanelor cu diabet zaharat. De asemenea, iniţiativa încurajează pacienţii să ia măsurile corecte pentru propria sănătate. Asociaţiile de pacienţi membre în Forumul Român de Diabet care iau parte la această acţiune de informare sunt: Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România, Asociaţia Copiilor şi Tinerilor Diabetici-Mureş, Asociaţia Sports&Diabetes, Asociaţia Da, si eu pot!, Asociaţia Pacientul 2.0, Type 1 Dreamers, Asociaţia Sprijin pentru Diabet, Asociaţia copiilor şi tinerilor cu diabet din judeţul Constanţa "Sweet Land", Asociaţia Diabeticilor din Prahova, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Forumul Român de Diabet este o platformă de colaborare care reuneşte asociaţii de pacienţi, autorităţi din mai multe domenii, societăţi medicale şi reprezentanţi ai producătorilor de medicamente. Proiectul se desfăşoară într-un cadru de parteneriate între Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, asociaţii de pacienţi şi Grupul de Lucru Diabet al ARPIM.

viewscnt