HealthCare lab, un program internaţional dezvoltat de Grupul Roche pentru accelerarea şi sprijinirea implementării proiectelor de tehnologie digitală pentru sectorul medical din sfera startup-urilor, lansează a doua ediţie a acestui proiect. Obiectivul acceleratorului HealthCare lab este de a conecta, sprijini şi creşte o comunitate internaţională de inovaţie digitală care să răspundă celor mai mari provocări din sfera sectorului medical.
Programul a fost creat de către Grupul Roche şi este implementat cu ajutorul companiei de consultanţă Civitta, specializată în sprijinirea inovaţiei şi startup-urilor. EIT Health, cea mai mare reţea europeană de inovatori din domeniul sănătăţii, sprijinită de Centrul European pentru Inovaţie şi Tehnologie (EIT) organism finanţat de Uniunea Europeană, s-a alăturat în acest an proiectului, cu scopul de a asigura un impact cât mai mare al soluţiilor identificate, având în vedere nevoia de integrare a inovaţiei digitale în sectorul medical. Această ediţie a HealthCare lab acoperă 16 ţări din Europa Centrală şi de Sud[1] şi este sprijinită de o reţea de peste 30 de experţi şi mentori la nivel european.
În cadrul HealthCare lab, startup-urile din zona tehnologiilor digitale pentru sănătate din Europa Centrală şi de Sud au oportunitatea de a participa la un program de accelerare de 3 luni, pentru a putea să îşi dezvolte ideea de proiect şi să obţină acces la mentori cu experienţă internaţională de business precum şi potenţiali clienţi şi investitori. Cele mai promiţătoare iniţiative vor fi invitate să îşi dezvolte ideile împreună cu lideri din industrie, după finalizarea programului.
„Utilizarea în creştere a noilor inovaţii din sfera digitală precum Big Data sau dispozitivele mobile deschide noi oportunităţi în sectorul medical, de la prevenţia şi tratamentul unor boli până la îngrijirea pacienţilor. În plus, oferă sectorului medical posibilitatea de a folosi aceste date la personalizarea şi îmbunătăţirea fiecărui pas al traseului pacienţilor prin sistemul de sănătate. Această viziune necesită un efort colectiv din partea sectorului public şi privat şi un parteneriat pentru sprijinirea inovaţiei în domeniul medical”, a declarat Claudia Fleischer, General Manager Roche România
Provocări medicale strategice adresate prin soluţii digitale
Fondatorii acestei iniţiative au identificat trei provocări strategice ale sectoarelor de sănătate din Europa Centrală şi de Sud care pot fi adresate prin intermediul startup-urilor din zona digitală. Primul dintre acestea este managementul datelor din sănătate – scopul este de a aduce într-un singur loc date fragmentate din domeniul medical prin dezvoltarea de soluţii digitale care pot sta la baza unor decizii medicale bazate pe dovezi. A doua provocare este reprezentată de soluţii digitale care să permită screening-ul şi diagnosticarea rapidă şi precisă a bolilor cronice pentru a oferi rezultate medicale mai bune pentru pacienţi. A treia arie în care este nevoie de soluţii inovatoare este reprezentată de identificarea unor tehnologii digitale pentru o mai bună monitorizare a afecţiunilor care să permită pacienţilor şi sectorului medical să urmărească evoluţia bolii, într-o formă transparentă şi accesibilă pentru toate părţile implicate şi personalizată profilului fiecărui pacient.
„Digitalizarea şi tehnologia au devenit esenţiale pentru crearea unor soluţii integrate pentru pacienţi şi ecosistemele medicale, iar analiza datelor în diagnosticarea timpurie, prevenţie şi tratamente personalizate devine parte integrantă a unui management eficace al afecţiunilor. Observăm o dezvoltare accelerată a segmentului Healthtech şi ne dorim să venim în sprijinul ecosistemului local, într-o primă fază, prin conectarea startup-urilor Healthtech care sunt la început de drum cu programele de dezvoltare globale şi regionale Roche”, a completat Mihai Frenţiu, Innovation Program Officer, Roche România.
Cum functionează HealthCare lab şi cum pot aplica startup-urile din România
Pentru acest program sunt eligibile companiile din Europa Centrală şi de Sud cu o echipă formată din cel puţin doi oameni, care deţin un prototip funcţional care se încadrează în provocările propuse şi investiţii atrase până în acest moment ce nu depăşesc cumulat suma de 5 milioane de Euro.
Startup-urile din România interesate să participe în cadrul HealthCare lab 2022 pot alege una dintre cele trei categorii de provocări. Formularul de înregistrare precum şi alte informaţii utile se găsesc pe www.healthcarelab.eu.
La începutul lunii decembrie, experţii HealthCare Lab vor alege cele 9 startup-uri care vor participa în programul de accelerare ce va începe în ianuarie 2022. Acesta va cuprinde workshop-uri, sesiuni de mentorat individuale şi coaching dedicat, precum şi evenimente de networking. Programul HealthCare lab se va finaliza în aprilie 2022 cu o zi dedicată prezentării proiectelor, urmată de selecţia câştigătorilor pentru fiecare categorie.
HealthCare lab este sprijinit local de către diviziile Grupului Roche prezente pe piaţa din România – Roche Pharmaceuticals, Roche Diagnostics şi Roche Diabetes Care. Pentru informaţii suplimentare, companiile interesate se pot conecta cu reprezentanţii Roche la: mihai.frentiu@roche.com, alexandra.bolozan@roche.com.
Despre Roche
Roche este cea mai mare companie de biotehnologie la nivel mondial, ce oferă medicamente diferenţiate clinic în domeniul oncologiei, imunologiei, bolilor infecţioase, oftalmologiei şi afecţiunilor sistemului nervos central. Roche este, de asemenea, lider mondial în diagnosticul in vitro şi în diagnosticul histologic al cancerului, precum şi pionier în managementul diabetului. Pentru orice informaţii suplimentare vă rugăm să accesaţi www.roche.ro
Despre EIT Health
EIT Health este o reţea de lideri în inovaţie din sănătate cu aproximativ 150 de parteneri şi este sprijinită de către Centrul European pentru Inovaţie şi Tehnologie (EIT) organism finanţat de către Uniunea Europeană. Aceasta are ca scop colaborarea la nivelul întregii Uniuni Europene pentru a livra soluţii care să ajute cetăţenii Uniunii să poată duce o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Mai multe informaţii la https://eithealth.eu.
Despre CIVITTA
CIVITTA este o companie de consultanţă specializată în sprijinirea inovaţiei şi startup-urilor localizată în Estonia.Compania ajută startup-urile să crească şi să se dezvolte, universităţile să introducă pe piaţă proiecte de cercetare şi dezvoltare, companiile să creeze şi să accelereze procesele de inovaţie internă şi guvernele să construiască comunităţi şi ecosisteme. Mai multe detalii la www.civitta.com.