Opţiune terapeutică pentru managementul greutăţii pe termen lung, disponibilă pacienţilor români

Opţiune terapeutică pentru managementul greutăţii pe termen lung, disponibilă pacienţilor români

Novo Nordisk informează că extinde portofoliul produselor disponibile în România, prin introducerea pe piaţă a unei soluţii inovatoare pentru managementul greutăţii pe termen lung, cu date clinice de eficacitate şi siguranţă furnizate printr-un amplu program de cercetare clinică şi cu rezultate atât în managementul greutăţii corporale cât şi al complicaţiilor asociate.

Tratamentul cu administrare subcutanată stimulează saţietatea şi scade pofta de mâncare. Disponibil pacienţilor din România pe bază de prescripţie medicală, tratamentul este indicat ca adjuvant la un regim alimentar hipocaloric şi o activitate fizică crescută, pentru scădere ponderală la pacienţi.

Obezitatea este una dintre cele mai mari probleme de sănatate publică ale secolului, afectând calitatea vieţii şi sănătatea a unui procent însemnat de adulţi, adolescenţi şi copii.

Obezitatea este o boală cronică însoţită de multiple comorbidităţi, care a atins o frecvenţă alarmantă. În acest an, atât Comisia Europeană cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au semnalat importanţa deosebită a acestei boli. Datele statistice arată că 53%3 din populaţia europeană înregistrează probleme de control ponderal (obezitate, suprapondere). Şi în România avem o situaţie similară, cu mai mult de unu din doi români având suprapondere sau obezitate, aşa cum au relevat studiile PREDATORR şi ORO. Prevenirea obezităţii şi îngrijirea persoanelor cu obezitate devine astfel o sarcină prioritară a sistemelor de sănătate. S-a demonstrat că prin acţiuni bine organizate de îngrijire a persoanelor cu obezitate, prin scăderea în greutate şi menţinerea ei pe termen lung, comorbidităţile care o însoţesc se ameliorează”, a declarat Prof. Dr. Nicolae Hâncu, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.

Misiunea noastră, a Novo Nordisk, este de a veni cu soluţii inovatoare de tratament pentru a conduce la schimbare în arii terapeutice care afectează major viaţa oamenilor. Extinderea noastră în zona obezităţii vine să confirme efortul de cercetare de zeci de ani din domeniul diabetului şi a bolilor asociate şi să ofere o nouă speranţă medicilor şi pacienţilor, că ştiinţa poate oferi soluţii pentru managementul unor afecţiuni cu impact semnificativ la nivelul societăţii, precum obezitatea”, a declarat Cecilia Radu, General Manager Novo Nordisk România.

În România, Novo Nordisk este o companie implicată activ, construind parteneriate solide cu asociaţiile de pacienţi, cu societăţile medicale şi cu factorii de decizie, pentru a învinge diabetul şi alte afecţiuni cronice majore, aşa cum este şi obezitatea. Acest lucru poate fi atins prin acţiuni de prevenţie, prin acces la tratamentul potrivit pentru fiecare pacient, prin acţiuni de educare şi informare.

Despre Novo Nordisk

Novo Nordisk este o companie farmaceutică globală, fondată în 1923, cu sediul central în Danemarca. Scopul nostru este de a determina schimbări pentru a învinge diabetul şi alte boli cronice grave, cum ar fi obezitatea, boli rare de sânge şi tulburări endocrine. Facem acest lucru prin descoperiri ştiinţifice de pionierat, prin extinderea accesului la medicamentele noastre şi căutând soluţii pentru prevenirea şi, în cele din urmă, vindecarea bolilor. Novo Nordisk are aproximativ 47.000 de angajaţi în 80 de ţări, produsele companiei fiind prezente în aproximativ 170 de ţări. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi novonordisk.com, Facebook, Twitter, LinkedIn, YouTube.

Surse date:

  1. World Health Organisation, site <Obesity (who.int)> data ultimei accesări 12 noiembrie 2021
  2. Roman G . et al. Obesity and Health-Related Lifestyle Factors in the General Population in Romania: a Cross Sectional Study. Acta Endo (Buc) 2015, 11 (1): 64-72
  3. Eurostat, 2019, site < Over half of adults in the EU are overweight - Products Eurostat News - Eurostat (europa.eu) >, data ultimei accesări: 3 ianuarie 2022

viewscnt