Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” reprezintă un reper constant şi valoros în peisajul serviciilor educaţionale, medicale şi al cercetării ştiinţifice din România şi Europa Centrală şi de Sud-Est. Poziţia de vârf pe care universitatea noastră a obţinut-o pe plan naţional prin eforturile tuturor membrilor comunităţii academice, creează premisele strategiei de dezvoltare a universităţii pentru perioada următoare.
În şedinţa din luna aprilie 2020 a Senatului a fost adoptat Planul strategic al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pentru perioada 2020-2024, propus de echipa de conducere a Universităţii, în acord cu obiectivele şi misiunea instituţiei.
Principalele provocări cu care se confruntă în prezent învăţământul superior medical şi farmaceutic sunt: necesitatea adaptării educaţiei medico-farmaceutice la cerinţele moderne ale serviciilor de sănătate, intensificarea concurenţei între instituţiile de învăţământ superior de profil, caracterul limitat al resurselor publice de finanţare şi dezechilibrul între alocaţia bugetară şi costul real al pregătirii studentului, competiţia interuniversitară pentru obţinerea de finanţări suplimentare şi diferenţiate în funcţie de performanţa ştiinţifică, scăderea demografică constantă a populaţiei şcolare şi mai ales, migrarea cadrelor didactice spre sectorul sanitar, din cauza diferentelor salariale.
Configurarea priorităţilor strategice a avut în vedere cele menţionate mai sus şi a stabilit direcţiile de acţiune pentru mandatul 2020-2024.
Astfel, activitatea noastră educaţională va continua să reflecte nevoile şi provocările societăţii şi va fi şi pe viitor caracterizată de internaţionalizare, de educaţie interprofesională şi de învăţarea pe tot parcursul vieţii. Dorim să devenim o universitate definită prin creativitate pedagogică şi inovare, prin continuarea şi consolidarea introducerii în cultura universităţii a metodelor educaţionale moderne. Printre obiectivele stabilite în acest sens se numără remodelarea curriculei cu dezvoltarea accentuată laturii practice a pregătirii studenţilor noştri, standardizarea evaluării studenţilor, pregătirea calitativă şi pragmatică a rezidenţilor şi crearea unei noi dimensiuni a învăţământului postuniversitar prin e-learning şi blended-learning.
Cercetarea ştiinţifică reprezintă o componentă de bază în misiunea universităţii noastre, inclusă în categoria universităţilor de cercetare avansată. Strategia de dezvoltare a cercetării se fundamentează pe câteva elemente simple şi solide: relevanţa internaţională, transdisciplinaritatea, stimularea competiţiei, dezvoltarea resurselor umane specializate în cercetare şi a infrastructurii dedicate. De asemenea, dorim să promovăm cercetarea în rândul studenţilor şi să îi stimulăm cu granturi de cercetare pe cei performanţi, sperăm să căştigăm cât mai multe proiecte ştiinţifice de cercetare, urmărind dezvoltarea de noi colaborări şi parteneriate interne şi internaţionale cu entităţi de cercetare consacrate. Şcoala doctorală, motorul cercetării ştiinţifice, va contribui la consolidarea poziţiei de lider în cercetarea ştiinţifică din România, prin formarea de poli de competenţă, cunoaştere şi competitivitate.
Gradul din ce în ce mai mare de internaţionalizare şi interculturalitate pe care universitatea noastră l-a dobândit în ultimii douăzeci de ani îi conferă acesteia reputaţie internaţională remarcabilă, atractivitate şi vizibilitate care atrag an de an tot mai mulţi candidaţi internaţionali din peste 50 de ţări.
Consolidarea dimensiunii europene şi internaţionale trebuie să fie fundamentată pe parteneriatele stategice existente şi pe iniţierea de noi colaborări internaţionale, cu scopul dezvoltării mobilităţilor pentru studenţi şi profesori, schimburilor de bune practici, având ca finalitate îmbunătăţirea pregătirii profesionale a absolvenţilor şi a calităţii actului medical.
Prezentul şi viitorul universităţii depind în mod decisiv de calitatea resursei umane pe care universitatea o selectează, o formează, o cultivă şi a cărei valoare o respectă. Printre cele mai importante elemente ale strategiei de resurse umane a universităţii se regăsesc sprijinirea excelenţei individuale, elaborarea de măsuri pentru creşterea atractivităţii carierei didactice medicale, oferirea de proiecte de dezvoltare personală prin crearea de trasee de carieră previzibile, recompensarea performanţei.
În ceea ce priveşte managementul organizaţional, intenţionăm adaptarea şi modernizarea activităţii administrative prin dezvoltarea şi reorganizarea bazei materiale, eficientizarea aparatului administrativ, digitalizarea proceselor administrative, modernizarea comunicării şi dezvoltarea unui sistem informatic integrat.
“Pe lângă autonomia universitară şi libertatea academică, valorile fundamentale pe care şi le asumă comunitatea academică a UMF “Iuliu Haţieganu” sunt profesionalismul, onestitatea, responsabilitatea, implicarea, transparenţa, egalitatea de şanse şi meritocraţia.” declară prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”.