Zentiva, cel mai important producător local de medicamente din România şi a treia cea mai importantă companie farmaceutică pe piaţa autohtonă1, a lansat un nou medicament generic pentru afecţiuni respiratorii cronice inflamatorii şi obstructive. Medicamentul este o combinaţie de două substanţe active – salmeterol, bronhodilatator cu durată lungă de acţiune care ajută la menţinerea deschisă a căilor respiratorii din plămâni şi corticosteroidul fluticazonă, care acţionează prin reducerea inflamaţiei de la nivelul tractului respirator.
Noul medicament, cu un dispozitiv de inhalare unic de piaţă, uşor de folosit în 3 paşi, este destinat tratamentului de menţinere al astmului bronşic şi al bolii pulmonare obstructive cronice, două afecţiuni cu incidenţă în creştere în România. Efectul sinergic al celor două substanţe active reduce ratele de exacerbare, ale căror consecinţe pot fi spitalizarea şi riscul de deces în cazul ambelor afecţiuni 2,3.
Astmul bronşic este o boală inflamatorie a căilor aeriene caracterizată prin creşterea răspunsului tractului respirator la o multitudine de stimuli. Se consideră că astmul este cauzat de o combinaţie de factori genetici şi de mediu. În România, prevalenţa afecţiunii este estimată la 6% din populaţia totală, respectiv 1,16 milioane persoane afectate, iar numărul acestora este prognozat să crească. În Europa, dintr-o populaţie totală de 748 milioane, 7 milioane suferă de astm bronşic, adică aproximativ 10%. Numai în ultimii 10 ani, prevalenţa astmului a manifestat o creştere cu 50%.
Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este o afecţiune frecventă, în care plămânii şi căile respiratorii suferă modificări importante, de cele mai multe ori ireversibile, care persistă toată viaţa. În Europa, prevalenţa bolii se situează între 4% şi 10%, în timp ce România raportează 860.000 de pacienţi cu vârstă de peste 40 de ani, conform Societăţii Române de Pneumologie. Prevalenţa BPOC este în creştere cu 0,3% în ultimii 2-5 ani.
„Astmul şi boala pulmonară obstructivă sunt afecţiuni cronice frecvente şi cu o incidenţă în creştere, care afectează calitatea vieţii pacienţilor şi implică riscuri de sănătate. Din poziţia de producător major de medicamente generice, dorim să punem la dispoziţia pacienţilor tratamente moderne, accesibile iar această lansare răspunde aşteptărilor medicilor pentru terapii evoluate care adresează afecţiunile respiratorii. Prin formularea specifică şi modul de administrare, noul medicament susţine medicii şi pacienţii cu o opţiune terapeutică modernă.”, a declarat Simona Cocoş, Director General Zentiva România şi Moldova.
Atât astmul bronsic cât şi boala pulmonară obstructivă cronică, sunt afecţiuni cronice care necesită de cele mai multe ori o terapie de menţinere de durata. Pentru un management eficient al celor 2 boli un factor deosebit de important este comunicarea eficientă şi constantă între medicul curant şi pacient. O bună educaţie a pacientului în ceea ce priveşte conştientizarea bolii, evitarea factorilor de risc ai exacerbărilor şi utilizarea corectă a medicaţiei inhalatorii sunt esenţiale în obţinerea unei aderenţe bune a pacientului la tratament şi în controlul eficient al simptomelor.4
Avantajul acestui medicament, care conţine o combinaţie de substanţe cu care există o experienţă clinică de aproape 20 de ani în România, este dispozitivul de inhalare uşor de folosit care creşte şansele unei aderenţe mai bune a pacientului la tratamentul recomandat de către medic.
- Sursa IQVIA Martie 2020-Februarie 2021, date sell-in şi sell-out intrări şi ieşiri din farmacii
- R. Celli, Standards for the diagnosis and treatment of patients with COPD:a summary of the ATS/ERS position paper, Eur Respir J 2004; 23: 932–946J. D. Spahn, Combination inhaled glucocorticoid/long-acting beta-agonist safety The long and winding road, Ann Allergy Asthma Immunol, 2018
- GOLD 2020 Pocket Guide to COPD Diagnosis, Management and Prognosis
- Global Strategy for Asthma Management and Prevention 2021 update
Important - Pacienţii cu afecţiuni respiratorii cronice sunt sfătuiţi să meargă regulat la medic pentru evaluarea şi monitorizarea afecţiunii şi să evite automedicaţia. În orice situaţie privind afecţiunile de care suferă şi tratamentul necesar, pacienţii trebuie să consulte medicul.
În România, grupul Zentiva reuneşte societăţile Zentiva S.A., Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading S.R.L., Be Well Pharma S.R.L. şi Solacium Pharma S.R.L., aceasta din urmă fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale şi OTC. Grupul este un furnizor major de medicamente generice esenţiale în cardiologie, oncologie, pneumologie, gastroenterologie, urologie, terapia durerii şi pentru sistemul nervos. În prezent, grupul Zentiva exportă din România în ţări precum Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Elveţia, Cehia, Rusia, Belarus şi altele.
Despre Zentiva – www.zentiva.ro
Zentiva SA este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa. Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti, Praga şi Ankleshwar. În acest moment grupul Zentiva deţine 2 fabrici la Bucureşti: fabrica Zentiva care funcţionează neîntrerupt de la inaugurarea sa din 1962 şi fabrica Labormed, una dintre cele mai moderne unităţi de producţie a medicamentelor solide orale din România, rezultatul primei investiţii greenfield din industria farmaceutică din ţara noastră. În prezent, Zentiva este cel mai mare producător de generice de pe plan local, în volume şi valoare. Alături de echipa grupului Zentiva de peste 4500 de persoane şi reţeaua de 4 fabrici, ne străduim să fim campionii medicamentelor generice din Europa, pentru a sprijini mai bine nevoile zilnice de asistenţă medicală ale oamenilor. Credem că sănătatea trebuie să fie un drept şi nu un privilegiu. Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de acces mai uşor la medicamente de înaltă calitate şi la sănătate Lucrăm în strânsă legătură cu medicii, farmaciştii, distribuitorii, autorităţile de reglementare şi guvernamentale pentru a asigura soluţiile de zi cu zi de care depindem cu toţii. |