Fibrilaţia atrială este o tulburare a ritmului cardiac de care suferă sute de mii de români. Potrivit estimărilor, peste 8.000 de români mor în fiecare an în urma unui accident vascular cerebral (AVC) cauzat de fibrilaţia atrială. Dr. Ştefan Bogdan, medic primar cardiolog supraspecializat în tratamentul aritmiilor cardiace, a acordat un interviu 360medical.ro în care a vorbit despre factorii de risc, simptomele, diagnosticul şi opţiunile de tratament pentru pacienţii cu fibrilaţie atrială. Medicul a subliniat că tratamentul depinde de forma de boală, de posibilele complicaţii sau afecţiuni asociate, dar şi de vârsta pacienţilor. “Noi tratăm bolnavi, nu tratăm boli, şi nu putem aplica o soluţie tuturor pacienţilor, că nu se potriveşte. Trebuie să vezi individual, care este cea mai bună soluţie pentru omul din faţa ta”, a explicat dr. Ştefan Bogdan.
Vă prezentăm integral interviul acordat 360medical.ro de dr. Ştefan Bogdan.
De ce este considerată fibrilaţia atrială o boală şi care sunt simptomele acestei afecţiuni?
Dr. Ştefan Bogdan: Fibrilaţia atrială este o aritmie, adică este o tulburare a ritmului cardiac care se leagă de fapt de o boală electrică la inimă. Şi ea poate apărea dintr-o multitudine de cauze. De cele mai multe ori nu e doar una. Acestea pot să ţină de inimă sau să fie din afara inimii.
Evaluarea fibrilaţiei atriale este una extrem de complexă, care necesită o abodare de echipă, în care, evident, cardiologul este vioara întâi. Dar el, pentru a evalua corect şi complet pacientul cu fibrilaţie atrială, trebuie să colaboreze cu specialistul în imagistică la nivelul inimii, cu specialişti din alte categorii, cum ar fi pneumologul sau diabetologul nutriţionist sau endocrinologul, pentru că de foarte multe ori fibrilaţia apare ca o interacţiune a mai multor boli.
Şi, nu în ultimul rând, ea, din păcate, este apanajul vârstei. Pe măsură ce îmbătrânim, îmbătrâneşte şi inima şi firele electrice, care în mod normal o comandă, îmbătrânind, creşte riscul de apariţie a fibrilaţiei atriale.
Ca atare, într-adevăr, fibrilaţia atrială este o boală predominant a vârstei a treia şi a patra şi ca atare, evident, şi medicul de medicină internă şi medicul geriatru joacă un rol important. E important să o identificăm, pentru că ea se asociază uneori cu consecinţe extrem de severe, şi cea mai dăunătoare complicaţie a fibrilaţiei atriale este accidentul vascular cerebral.
Consecinţele unui accident vascular cerebral sunt: persoana nu mai poate să vorbească, nu mai poate să mişte un picior, nu mai poate să mişte o mână. Dacă e un accident vascular foarte mare, în final pacientul poate ajunge la deces.
Deci vedem că fibrilaţia este o boală cu consecinţe potenţial extrem de severe şi a o identifica precoce este important, pentru că atunci noi putem interveni şi, prin tratament corect condus, putem preveni complicaţiile fibrilaţiei atriale, inclusiv complicaţia care se cheamă accident vascular cerebral.
Cum ne dăm noi seama, ca pacient, că este posibil să fim în fibrilaţie atrială? Cel mai frecvent, simptomele, când trecem din ritm normal în ritm anormal, sunt palpitaţiile. Adică omul începe să îşi perceapă propriile bătăi ale inimii ca fiind anormale. Iar în fibrilaţie este o descriere destul de specifică. Pulsul devine de regulă rapid şi extrem de neregulat, totalmente neregulat.
Deci, dacă avem palpitaţii cu puls rapid şi totalmente neregulat, trebuie să ne gândim că e posibil să fi intrat în fibrilaţie atrială şi atunci ne adresăm medicului cardiolog şi primul lucru e să documentăm aritmia. Asta se face foarte simplu, făcând o electrocardiogramă în timpul crizei.
Practic, persoana care descrie simptomele merge la medicul cardiolog, face un EKG, şi daca este surprinsă aritmia pe EKG porneşte demersul de diagnostic şi de stabilire a tratamentului adecvat.
Vorbeaţi de simptome. Ca să fie mai clar, este fibrilaţia atrială acelaşi lucru cu tahicardia sau cu palpitaţiile în general?
Dr. Ştefan Bogdan: Este o anumită formă de boală electrică la inimă, dar evident că există şi alte forme. Până la urmă, toate formele de aritmii se pot manifesta cu palpitaţii. Şi atunci, dacă doar ai palpitaţii, nu înseamnă că ai fibrilaţie atrială.
Dar din momentul în care devii simptomatic, e important să te cauţi. Ăsta este un mesaj important, mai ales dacă intri la o categorie care are risc mai mare, statistic vorbind, să facă şi fibrilaţie atrială. Iar categoria aceasta e pacientul mai în vârstă. Aşa cum am spus mai devreme, la noi mai în vârstă înseamnă peste 65 de ani. Deci, dacă avem peste 65 de ani, e bine să facem un control măcar o dată pe an în care să facem şi electrocardiogramă.
După aceea, mai sunt categorii de pacienţi la risc înalt, independent de vârstă, respectiv cei care au boli de inimă de fond. Acolo e mai simplu, că oricum îl urmăreşte cardiologul, dar mai sunt pacienţii care nu au boală de inimă sau au ceva într un stadiu incipient, cum ar fi hipertensiunea arterială.
Pacientul cu hipertensiune arterială are risc mai mare să facă fibrilaţie atrială şi de aceea trebuie să se urmărească atent, inclusiv pentru asta.
Pacientul obez, pacientul cu diabet, pacientul fumător, în special cel care are şi BPOC - aceasta e o complicaţie pulmonară a fumatului pe termen lung. Toţi aceştia sunt de fapt categorii de pacienţi la risc înalt să facă fibrilaţie atrială.
Şi atunci, la cei cu risc înalt, indiferent de simptome, trebuie să facem ce se cheamă screening. Adică trebuie să-i căutăm activ de fibrilaţie atrială, pentru că, din păcate, există şi forme de fibrilaţie atrială asimptomatică sau puţin simptomatică. Dacă pe om nu îl supără suficient de mult aritmia, nu o să meargă la investigaţii şi de aceea e important ca noi medicii să facem prevenţia primară a complicaţiilor.
Aţi vorbit deja despre categoriile cele mai predispuse pentru a dezvolta această boală. Care sunt cauzele apariţiei fibrilaţiei atriale? Ce se întâmplă în organism şi care sunt principalii factori de risc?
Dr. Ştefan Bogdan: Factorii de risc pentru fibrilaţie atrială sunt numeroşi şi noi, ca să îi abordăm aşa, dacă vreţi mai mult terapeutic, îi împărţim în factori modificabili – adică pe care îi putem influenţa, controla şi uneori chiar vindeca – şi factori neinfluenţabili, cum ar fi, de exemplu, vârsta.
Dintre factorii modificabili, trebuie să ştiţi că stilul de viaţă pentru fibrilaţia atrială e foarte important, respectiv un stil de viaţă echilibrat, în care avem activitate fizică regulată. Activitatea fizică regulată, intensă, protejează împotriva fibrilaţiei atriale.
Un stil de viaţă în care evităm consumul de alcool, pentru că alcoolul per se poate favoriza apariţia şi recidiva fibrilaţiei atrial. Şi la fel şi fumatul. Fumatul creşte riscul fibrilaţiei atriale. Deci vedeţi că toţi factorii se leagă de un stil de viaţă sănătos: să faci sport, să fii activ fizic, să nu fumezi, să nu consumi alcool.
Şi după aceea, e adevărat, toate acestea sunt congruente cu statusul ponderal, adică obezitatea, supraponderalitatea cresc riscul de fibrilaţie atrială.
Mai sunt şi aspecte care nu ţin neapărat de stilul de viaţă, ci ţin de profilul nostru populaţional şi genetic, iar una dintre bolile foarte frecvente în populaţia generală a României, în special după vârsta de 50 de ani, este hipertensiunea arterială.
Dintre toate bolile, hipertensiunea arterială este azi principala responsabilă de fibrilaţie atrială în populaţia generală, prin modificările pe care le induce la nivel cardiac, care favorizează apariţia de scurtcircuite ce duc la fibrilaţie atrială.
Când eşti hipertensiv, e important să te tratezi, iar tratamentul înseamnă şi acolo un regim dietetic – fără exces de sare, controlul kilogramelor. Dar de cele mai multe ori înseamnă şi pastile, pentru că, în general, hipertensiune arterială nu e o boală vindecabilă.
Cu pastile controlăm tensiunea, să nu mai fie mare şi, controlând tensiunea, prevenim consecinţele cardiovasculare ale hipertensiunii, inclusiv fibrilaţia atrială. Deci hipertensiunea, dintre boli, e principalul factor cauzator de fibrilaţie atrială.
Putem vorbi, în cazul acestei boli, de diferenţe de simptome între femei şi bărbaţi? Şi, odată observate aceste simptome, cât de repede ar trebui să se prezinte pacientul respectiv la medic?
Dr. Ştefan Bogdan: Simptomatologia este foarte variabilă şi boala, ca frecvenţă, o întâlnim mai des la bărbaţi. Simptomatologia depinde foarte mult de ceea ce noi numim propria percepţie, adică cât de sensibil este omul la ceea ce se întâmplă cu corpul lui.
Sunt persoane cu un prag de sensibilitate mai mic, care, evident, vor simţi mai uşor palpitaţiile şi aritmia, când li se întâmplă, versus alte persoane cu un prag de sensibilitate mai ridicat, care uneori nu simt deloc aritmia. Între 20% şi 30% din episoadele de fibrilaţie atrială pot să fie asimptomatice.
Asta e o problemă, pentru că uneori se manifestă direct cu complicaţii şi ca atare, evident, simptomatologia ne ghidează. De asta spuneam mai devreme că este important să facem screening pentru fibrilaţia atrială la categoriile populaţionale la risc înalt de a o dezvolta.
Diferenţe semnificative la nivelul simptomelor, între bărbaţi şi femei nu există, însă bărbatul, în special până la vârsta de 75 de ani, are risc mai mare să facă fibrilaţie atrială. După 75 de ani se cam echilibrează distribuţia pe sexe.
Care este cea mai bună modalitate de a trata această afecţiune?
Dr. Ştefan Bogdan: De ce a apărut fibrilaţia atrială? Pentru că unele dintre cauzele despre care am vorbit mai devreme pot fi corectate şi chiar vindecate - fumatul, obezitatea, consumul de alcool. După aceea sunt factori tratabili, chiar dacă nevindecabili, cum este hipertensiunea arterială. De hipertensiune nu te vindeci, dar, dacă o tratezi corect, poţi să previi eficient fibrilaţia atrială.
În al doilea rând, trebuie înţeles care este riscul de complicaţii lafiecare pacient . Riscul de AVC nu este egal între toţi pacienţii: sunt unii care au risc mai mic, alţii risc intermediar şi alţii care au risc mare.
La cei care au risc intermediar sau mare se recomandă tratamentul de prevenţie a accidentului vascular cerebral. Aici cel mai important rol îl are un tratament oral, cu pastile, care se cheamă tratament anticoagulant oral şi care previne formarea de cheaguri în inimă. În felul acesta, prevenind cheaguri în inimă, previi accidentul vascular, pentru că acesta este mecanismul prin care fibrilaţia duce la AVC – se formează cheaguri în atriul stâng, care migrează şi prin aortă pot ajunge la cap şi se produce accident vascular cerebral.
În diagnosticarea iniţială a pacientului cu fibrilaţie atrială este foarte important să vedem care este riscul de AVC. Dacă e mic, nu e nevoie de anticoagulant, doar trebuie urmărit . Dacă riscul este intermediar sau crescut, trebuie tratament anticoagulant.
Pasul trei se referă la a încerca să interferăm cu evoluţia bolii. Din păcate, boala asta este una recidivantă. La început, individul face episoade de fibrilaţie care se opresc singure – fibrilaţie paroxistică. Ulterior, episoadele devin din ce în ce mai lungi şi se opresc doar dacă intervine doctorul. Deja, aceasta este o formă de boală electrică mai severă, se cheamă fibrilaţie persistentă. În stadiile cele mai avansate de boală, pacientul este în fibrilaţie tot timpul – se cheamă fibrilaţie atrială permanentă.
Boala are această caracteristică progresivă, lentă în timp, de la paroxistic la persistent şi mai departe la permanent, iar noi încercăm să interferăm cu această evoluţie naturală a bolii. În mod ideal, ne-am dori ca, secundar intervenţiilor noastre, omul să nu mai facă deloc fibrilaţie atrială.
Din păcate, astăzi încă nu avem ştiinţa de a vindeca cu totul omul de fibrilaţie atrială, dar putem interveni astfel încăt să reducem frecvenţa episoadelor - uneori să le facem atât de rare, încât pacientul să uite că are fibrilaţie atrială.
Există o categorie de pacienţi – sunt o minoritate, dar există – la care, în urma intervenţiilor noastre, nu mai apar deloc crize şi putem să-i considerăm vindecaţi.
Ca să previi recidiva şi evoluţia fibrilaţiei atriale, ce am vorbit la început este foarte important – factorii cauzali. Dar de cele mai multe ori nu este suficient şi atunci încercăm, fie cu tratament medicamentos, fie cu tratament intervenţional, să interferăm cu această evoluţie naturală a bolii.
Tratamentul medicamentos utilizează o clasă de medicamente speciale care se cheamă antiaritmice. Aceste antiaritmice trebuie alese cu grijă de către cardiologul specialist pentru că unele dintre ele pot avea şi reacţii adverse, iar tratamentul trebuie foarte atent urmărit. Trebuie să vezi ceea ce este eficace, să ajuţi pacientul să facă mai puţină fibrilaţie atrială şi, în acelaşi timp, să nu se asocieze cu complicaţii.
Există pacienţi cu fibrilaţie paroxistică care răspund bine la pastile, iar cu antiaritmice devin asimptomatici, fac crizele rar şi le merge foarte bine.
Din păcate, antiaritmicele au efect cât timp le iei, iar efectul lor în timp se estompează, frecvent. Un om care iniţial a răspuns la antiaritmice, în timp e posibil să nu mai răspundă, chiar dacă îşi ia pastila corect. La alţii, e posibil să nu răspundă de la început.
La aceşti pacienţi care, cu antiaritmic, fac în continuare fibrilaţie şi sunt foarte chinuiţi de aritmie, putem face o procedură intervenţională care se cheamă studiu electrofiziologic cu ablaţie. Asta deja e altceva, este o procedură invazivă pe inimă.
Ea se realizează la spital, cu pacientul internat în ambulatoriu. La această procedură, ghidaţi de nişte sisteme speciale, de raze, de fluoroscopie, de un sistem de electrofiziologie, sistem electroanatomic, identificăm zonele cel mai frecvent implicate în apariţia fibrilaţiei atriale, care se cheamă venele pulmonare la vărsarea în atriul stâng, şi ţintim aceste zone pentru distrugere, iar distrugerea o facem prin ablaţie.
Practic, noi încercăm, prin această intervenţie, care se cheamă ablaţie cu izolare de vene pulmonare, să eliminăm cât de multe scurtcircuite putem din inima omului, astfel încât să prevenim apariţia fibrilaţiei atriale.
Asta funcţionează, de exemplu la pacienţi cu fibrilaţie atrială paroxistică, care nu au o inimă foarte bolnavă. De asemenea, funcţionează mai bine la cei care aritmia la care aritmia este recent instalată, în ultimul na sau doi, dar mai prost la cei cu fibrilaţie mai veche şi şi mai prost la cei care au deja o formă de fibrilaţie atrială persistentă.
Adică, dacă ne gândim să-i propunem pacientului şi procedura de ablaţie, bine este să-l surprindem în evoluţia bolii ceva mai precoce. Dacă ajunge în stadii tardive de boală, eficacitatea ablaţiei scade semnificativ.
Din păcate, nici ablaţia nu garantează vindecarea. Avem în continuare pacienţi care, după o procedură reuşită de ablaţie, mai fac fibrilaţie atrială. Pacientul cu fibrilaţie trebuie să priceapă că ablaţia nu este bagheta magică ce vindecă de aritmie, ci o metodă terapeutică complementară celorlalte – modificarea factorilor de risc, tratamentul antiaritmic.
Acum, dacă este să compari ablaţia cu pastilele antiaritmice, ablaţia este mai eficace. Dar ştim azi că nu mai trebuie să le comparăm între ele, ci trebuie să învăţăm să le folosim împreună. Şi atunci când le foloseşti împreună, de fapt, ai succesul cel mai mare în a menţine ritmul normal pe termen lung, pentru a preveni crizele de fibrilaţie atrială.
Aţi explicat ce înseamnă procedura de ablaţie şi beneficiile sale. Există în literatura de specialitate o rată de succes a intervenţiei, eventual pe categorii de pacienţi?
Dr. Ştefan Bogdan: Există o variabilitate de răspuns la procedura ablativă a pacienţilor cu fibrilaţie atrială. Avem, într-adevăr, statistici care ne arată că terapia ablativă are foarte mare succes la omul relativ tânăr, sub 65 de ani, cu o formă de fibrilaţie atrială paroxistică, care se opreşte singură şi nu durează mult, şi cu o inimă structural aproape normală sau minim modificată de la hipertensiune. Rata de succes este de 85-90%.
Dacă nu eşti hipertensiv, poate fi şi peste 90%, deci o rată de succes foarte mare, succes în sensul în care pacientul face după aceea crize foarte rar sau nu mai face deloc. Chiar dacă face crize, dacă le face la distanţă mare de timp, ulterior, putem reface intervenţia. Există astfel de pacienţi la care uneori facem două intervenţii de ablaţie ca să-i scăpăm de aritmie pe termen lung.
Omul tânăr, cu cord structural aproape normal sau minim afectat de hipertensiune şi cu fibrilaţie atrială paroxistică, este candidatul ideal pentru ablaţia de fibrilaţie, pentru că la el avem cea mai mare rată de succes pe termen lung. Avem tineri pe care chiar i-am vindecat cu ablaţie.
La polul opus este pacientul vârstnic, peste 75 de ani, cu formă de fibrilaţie atrială persistentă. La această categorie de pacienţi, ablaţia nu-i mai ajută foarte mult, deci la ei nu ne mai gândim la terapia ablativă.
După aceea, avem pacienţi intermediari, undeva între 65 şi 75 de ani, la care este foarte importantă evaluarea individuală. Noi tratăm bolnavi, nu tratăm boli, şi nu putem aplica o soluţie tuturor, că nu se potriveşte. Trebuie să vezi individual, care este cea mai bună soluţie pentru omul din faţa ta.
Care este cel mai dificil caz pe care l-aţi avut? Cât de repede s-a rezolvat?
Dr. Ştefan Bogdan: Cazurile cele mai dificile de ablatat sunt cele de fibrilaţie atrială persistentă, pentru că de cele mai multe ori acestea au substrat electric, scurtcircuite, care nu depind doar de venele pulmonare, ci şi în afara venelor.
Mai sunt, de asemenea, pacienţi care fac o formă de aritmie înrudită cu fibrilaţia, care se cheamă flutter atrial. Când este vorba de fluttere atipice, acolo trebuie să încerci să identifici la modul specific care este scurtcircuitul implicat, iar unori poate fi foarte complicat. Aici procedurile sunt mai lungi, mai anevoioase şi trebuie să ai mare răbdare pentru a reuşi să identifici cu precizie unde este problema, pentru ca ablaţia să fie una ţintită, care să vindece pacientul.
Cel mai mult a durat circa 4 ore şi jumătate. Din momentul în care am decis că pacientul are un beneficiu de pe urma intervenţiei, când l-ai pus pe masă, îi oferi tot ce poţi să îl duci până la capăt, rezolvând tot ce poţi rezolva.
În ablaţia de fibrilaţie atrială există o rată de recidivă, iar în funcţie de cât de riguros, de conştiincios ai făcut prima procedură de ablaţie, este influenţată rata de recidivă. De exemplu, la pacienţii cu fibrilaţie atrială, chiar şi paroxistică, cel mai frecvent mecanism al recidivei este vindecarea leziunilor făcute de tine şi reconectarea scurtcircuitelor pe care tu iniţial le-ai eliminat.
Asta ţine, evident, şi de “materialul clientului”, şi de anatomie, dar şi de calitatea leziunilor pe care le-ai făcut tu iniţial. Trebuie să ai răbdare şi să faci leziuni bune.
Există, din păcate, o rată de complicaţii, este o procedură pe inimă, nu e lipsită de riscuri. Nici nu trebuie să ne speriem pacienţii sau colegii cardiologi, pentru că riscul de complicaţii majore în ablaţia de fibrilaţie în ziua de astăzi este foarte mic, sub 1%. Ca să îl minimizăm, evaluarea atentă a pacientului înainte de intervenţie este foarte importantă.
Ne puteţi spune un lucru comun pe care l-aţi observat la pacienţii dumnavoastră cu fibrilaţie atrială?
Dr. Ştefan Bogdan: Din păcate, indiferent de forma de fibrilaţie atrială, mai ales când trecem de o anumită vârstă, în special de 65 de ani, o cameră a inimii care se cheamă atriul stâng începe să se mărească. Or, camera asta este strâns legată de zona unde sunt scurtcircuitele, de venele pulmonare, iar când aceasta se dilată, înseamnă că există o boală cardiacă suplimentară, care la rândul ei va favoriza riscul recidivei de fibrilaţie atrială.
Majoritatea pacienţilor cu fibrilaţie atrială pe care îi vedem noi au şi boală de atriu stâng. Cu cât e mai severă boala de atriu stâng, cu atât rata de succes a ablaţiei scade. Cu cât atriul stâng e mai sănătos, cu atât rata de succes a ablaţiei e mai mare.
Şi evoluţia bolii în sine se corelează cu boala de atriu stâng. Când faci fibrilaţie atrială paroxistică, atriul stâng este mai puţin bolnav, iar când facă formă persistentă, atriul stâng e mai bolnav.
Dacă decidem că pacientul are nevoie de ablaţie, este important să-l trimitem către electrofiziolog mai devreme în evoluţia bolii şi să nu aşteptăm să ajungă la forme de fibrilaţie atrială persistentă, la care atriul stâng este bolnav, s-a dilatat, iar şansa de succes a ablaţiei din start e aproape la jumătate.
Câteva sfaturi pentru persoanele care suferă de fibrilaţie atrială?
Dr. Ştefan Bogdan: Regimul de viaţă este foarte important, pe de o parte pentru a preveni fibrilaţia atrială şi complicaţiile ei, iar pe de altă parte pentru a preveni complicaţiile tratamentului fibrilaţiei atriale.
De exemplu, consumul de alcool creşte riscul recidivei fibrilaţiei atriale, dar, în acelaşi timp, creşte şi riscul de complicaţii hemoragice de la tratamentul anticoagulant oral. Când ai boală de inimă şi mai iei şi pastilă care anticoagulează sângele, nu mai bei alcool.
Hipertensiunea trebuie foarte bine controlată. Ai fibrilaţie atrială, iei anticoagulant, eşti hipertensiv – adică presiunea în artere e mare - există riscul de accident vascular hemoragic. Deci, dacă eşti hipertensiv, tratrază-te de hipertensiune cum trebuie, este foarte important.
Un pacient cu fibrilaţie atrială, indiferent de formă, trebuie să fie urmărit periodic de un medic cardiolog, este esenţial. Trebuie să te vadă un medic cardiolog măcar o dată pe an.
În ceea ce priveşte ablaţia, ea şi-a arătat beneficiul la pacienţii care sunt foarte chinuiţi de aritmia lor. În schimb, la un om care face fibrilaţie, dar nu-l supără absolut nimic, nu are mare beneficiu.
Deci, dacă suntem pacienţi şi ne gândim la ablaţie, dacă te chinuie aritmia rău, atunci trebuie să te gândeşti şi la ablaţie. Dacă nu ne chinuie, tratamentul de fond al cardiologului este suficient.
În profesia dumneavoastră, ce vă oferă cele mai mari satisfacţii, care vă motivează să continuaţi?
Dr. Ştefan Bogdan: Cea mai mare răsplată o am atunci când pacientul meu cu fibrilaţie atrială pricepe ce-i explic şi aderă, face ce-i cer să facă. Înţelege că noi suntem o echipă şi că, dacă nu facem împreună ce am stabilit, în final lucrurile nu o să meargă bine.
Sunt lucruri care ţin de pacient, sunt lucruri care ţin de noi. De exemplu, controlul factorilor de risc, să-ţi iei cum trebuie tratamentul, depind de noi că le-am recomandat corect, dar depind şi de pacient să le respecte.
În final, pacienţii la care avem cel mai mare succes cu ablaţia, cei pe care aproape i-am vindecat, sunt cei care au aderat de fapt la echipa noastră şi au priceput importanţa a ceea ce facem noi împreună în interesul lor.
Cea mai mare satisfacţie o am când aceşti oameni, venind la control după ablaţie la 6 luni, la 12 luni, la doi ani, sunt bine, nu mai au recidiva fibrilaţiei, nu-i mai supără nimic.
Din păcate, la ablaţia de fibrilaţie nu vezi rezultatul pe loc, ci în timp. Când îţi vine la distanţă în timp şi n-a mai făcut deloc crize, atunci este momentul în care poţi să îţi feliciţi pacientul, să feliciţi echipa, că am făcut treabă bună.
