Voi începe prin a împărtăşi o poveste pe care am auzit-o acum mulţi ani, pe vremea când eram elevă de liceu. În timpul unei ore, în preajma sărbătorilor de iarnă, discutam despre un proiect de voluntariat şi despre strângerea de donaţii pentru un centru de copii care erau seropozitivi. Îmi amintesc că i-am propus profesoarei care se ocupa să organizeze strângerea de fonduri şi de jucării să mergem personal până acolo, să petrecem ceva timp cu acei copilaşi şi să facem câteva activităţi educative cu ei.
de Diana Andreea Gheorghiţă, medic rezident oftalmologie
Răspunsul ei m-a şocat. Aceasta a afirmat că sunt “periculoşi” şi că se teme că aceşti copii nevinovaţi vor “sări pe noi şi ne vor muşca sau ne vor lua în braţe şi ne vor infesta”.
Au trecut mulţi ani de atunci şi văd că şi în ziua de astăzi există persoane educate, binevoitoare, cu intenţii bune, cum era şi profesoara mea, care totuşi se tem de aceşti oameni şi de o boală pe care nu o înţeleg în totalitate şi, prin gesturi nevinovate, pot să rănească şi să marginalizeze oamenii care suferă de această patologie. Aşa că a venit momentul să facem câteva clarificări.
HIV, virusul imunodeficienţei umane, reprezintă două specii de Lentivirus ( HIV 1 şi HIV 2) şi reprezintă un retrovirus, adică se replică prin reverstranscriere, şi duce în stadiile avansate la SIDA, adică sindromul de imunodeificenţă dobândită.
Are o perioadă de incubare lungă şi un mod de a se integra în codul genetic uman ce face imposibil, cu medicaţia din ziua de astăzi, să fie vindecat şi eliminat definitiv din organism.
În schimb, cu medicaţia corectă şi administrată din timp, o persoană infectată cu HIV poate avea o viaţă normală şi o speranţă de viaţă similară cu a populaţiei generale.
HIV se transmite prin contact sexual neprotejat, ace contaminate, secreţii, dar nu se poate transmite prin îmbrăţişări, prin a lua de mână o persoana infectată, prin discuţii cu o persoană seriopozitivă sau prin fapte bune.
Mai mult de atât, în ziua de azi, datorită progresului medicinei, persoanele ce primesc tratament şi au supresie virală au şanse minime să infecteze pe altcineva chiar şi prin contact apropiat. Aceşti oameni nu trebuie marginalizaţi de teama de a căpăta boala.
Mulţi copii seropozitivi erau infectaţi de mamă la naştere în trecut, însă astăzi, cu ajutorul tratamentelor, rata de transmisie de la mamă seropozitivă la făt poate scădea până la 2%.
Care este riscul de infectare cu HIV şi ce putem face ca să îl evităm?
Riscul de infectare depinde de concentraţia virală a produsului contaminat, contagiozitatea, frecvenţa expunerii şi starea generală a organismului.
Scăzand toate aceste variabile, riscul scade semnificativ. Concret, printr-un tratament antiretroviral început precoce şi menţinut cu minuţiozitate pe toată durata vieţii, o persoană poate ajunge la o încărcătură virală aproape de zero şi, astfel, se protejează pe sine şi îi protejează şi pe cei din jur.
Un alt aspect important pentru prevenţie este frecvenţa expunerii la riscul de a fi infectat, ce poate scădea prin evitarea contactului sexual neprotejat, de orice tip ar fi acesta.
Profilaxia postexpunere, ce este şi când este bună?
În cazul unui contact sexual riscant sau a unei situaţii în care este posibil să ne fi infectat, putem apela la profilaxia postexpunere, un tratament ce scade considerabil riscul să ne infectăm. Acesta trebuie prescris de medic cât mai repede după incidentul posibil infectant.
Cât de des trebuie făcute teste de screening şi cum ne ajută?
Un screening periodic ar fi recomandat la toate persoanele care sunt active sexual, indiferent de vârstă. De asemenea, reprezintă o măsură bună şi pentru persoanele care schimbă frecvent partenerii, care au parteneri multipli sau care tocmai au ieşit dintr-o relaţie (pentru că, după o relaţie, vrem păstrăm doar amintirile frumoase, nu şi astfel de "suveniruri").
Screening-ul se face rapid, uşor şi este la îndemâna tuturor. Şi, cel mai important, oferă oportunitatea unui tratament precoce şi şansa unei vieţi normale.
Dar de ce spun toate astea? Probabil majoritatea cititorilor ştiau deja tot ce am scris aici. Şi acest lucru mă bucură enorm şi mă face să realizez cât de mult am evoluat de la acea oră din liceu, dintr-o perioadă în care oamenii se speriau de posibilitatea de a se infecta de la o strângere de mână.
Dar încă există oameni marginalizaţi din cauza faptului că au avut ghinionul să se infecteze, încă există oameni care se tem să se testeze, încă există o stigmă socială ce ar trebui eliminată.
Aceşti oameni au o patologie ce nu ar trebui sa îi împingă la marginea societăţii. Şi poate ar trebui sa renunţăm la tabuuri şi să începem sa vedem infecţia HIV cum vedem şi tuberculoza, poliartita sau insuficienţa cardiacă. Adică doar patologii ce trebuie tratate. Şi să nu uităm că oamenii care suferă de această patologie sunt şi ei tot oameni.
