UMF Iaşi, implicată într-un proiect de cercetare translaţională pentru vaccinuri şi medicamente biologice

UMF Iaşi, implicată într-un proiect de cercetare translaţională pentru vaccinuri şi medicamente biologice

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, prin Centrul Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicină Experimentală (CEMEX), a devenit parte a unui consorţiu care implementează un proiect de dezvoltare a cercetării translaţionale pentru vaccinuri, seruri şi alte medicamente biologice.

Proiectul, denumit CANTAVAC 2.0, are ca obiective producţia de vaccinuri, seruri şi alte medicamente biologice esenţiale. În cadrul acestui proiect de cercetare, CEMEX va primi un buget consistent, de peste 9 milioane de euro, a anunţat universitatea medicală ieşeană.

„Pandemia de Covid-19 a demonstrat, fără echivoc, cât de esenţială este cercetarea în domeniul vaccinurilor şi produselor biologice inovative pentru protejarea sănătăţii publice la nivel global. În faţa unei ameninţări fără precedent, progresul ştiinţific a fost singura cale prin care s-au putut dezvolta rapid soluţii salvatoare, de la vaccinuri eficiente până la tratamente avansate. De aceea este atât de importantă implicarea UMF Iaşi în implementarea unui proiect precum CANTAVAC 2.0”, a declarat rectorul UMF Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, citat într-un comunicat al universităţii.

CANTAVAC 2.0 are un buget de circa 9,5 milioane de euro, din totalul alocat proiectului, şi se va derula într-o perioadă de cinci ani.

Proiectul beneficiază de finanţare prin Programul Sănătate, în cadrul unui apelul strategic de proiecte care sprijină implementarea soluţiilor de cercetare de importanţă strategică în domeniul medical.

Obiectivul proiectului este să contribuie la o Europă mai competitivă şi mai inteligentă, prin transformarea economică inovatoare, punând accent pe dezvoltarea cercetării medicale în domenii critice, precum vaccinuri, seruri şi alte medicamente biologice.

CEMEX, parte integrantă a UMF Iaşi, dispune de o infrastructură de ultimă generaţie şi de o echipă interdisciplinară formată din peste 35 de specialişti, care contribuie la realizarea unor proiecte de impact în domeniul sănătăţii.

viewscnt