Noi biomarkeri care pot preciza cu exactitate componentele dietei identificaţi de cercetătorii canadieni

Noi biomarkeri care pot preciza cu exactitate componentele dietei identificaţi de cercetătorii canadieni

Cercetătorii de la Universitatea McMaster, din Canada, au identificat mai multe semnături chimice, detectabile în sânge şi urină, care pot măsura cu exactitate aportul dietetic, oferind un nou instrument pentru medici, dieteticieni şi cercetători pentru a evalua obiceiurile alimentare, pentru a măsura valoarea dietelor şi pentru dezvoltarea politicilor de sănătate.

Cercetarea abordează o provocare majoră în evaluarea dietelor: studiile în nutriţie se bazează acum în mare măsură pe participanţi pentru a înregistra propriul aport alimentar, care este supus unei erori umane, uitării sau omisiunilor.

"Aceasta a fost o problemă majoră în cercetarea nutriţională şi este unul dintre motivele principale ale lipsei de progrese reale în ştiinţele nutriţionale şi prevenirea bolilor cronice”, spune Philip Britz-McKibbin, profesor la Departamentul de Chimie şi Biologie Chimică la Universitatea McMaster şi autorul principal al studiului, citat de sciencedaily.com.

Pentru noua cercetare, oamenii de ştiinţă şi-au propus să stabilească dacă ar putea identifica semnături chimice sau metaboliţi, care reflectă schimbările în aportul dietetic, să măsoare acei markeri şi apoi să compare datele cu alimentele indicate de participanţii la studiu. Exemplarele analizate au fost de la persoane sănătoase care au participat la Studiul de Dietă şi Intervenţie Genică (DIGEST).

Pe o perioadă de două săptămâni, cercetătorii au studiat două diete contrastante: dieta prudentă, bogată în fructe, legume, carne slabă şi cereale integrale şi o dietă occidentală contemporană, bogată în grăsimi, alimente procesate, carne roşie şi băuturi îndulcite.

Cercetătorii au putut să valideze un grup de metaboliţi din urină şi plasmă care s-au corelat cu consumul participanţilor de fructe, legume, proteine ​​ sau fibre.

Cercetătorii avertizează că chimia alimentară este extrem de complexă, iar dietele noastre sunt compuse din mii de tipuri diferite de substanţe chimice, spune el, despre care nu se ştie ce rol pot juca în sănătatea generală, mai precizează autorii studiului.

viewscnt