Anxietatea reprezintă o stare emoţională pronunţată, manifestată prin nelinişte, şi se poate asocia cu palpitaţii, transpiraţie şi nervozitate. De cele mai multe ori, aceasta apare ca răspuns al unui eveniment stresant sau al unei stări prelungite de tensiune. Alteori, apare ca anticipare a unui viitor agent de stres.
Anxietatea este considerată o emoţie de bază, necesară supravieţuirii, pe care fiecare individ o experimentează de multe ori în viaţă. Este asociată cu reacţia automată fight or flight (luptă sau fugi), care produce în organism schimbările necesare pentru a putea lupta sau a fugi în cazul unui atac sau al unui pericol iminent.
Însa atunci când aceasta emoţie se intensifică, fără existenţa unui pericol real, sau când devine omniprezentă, poate afecta puterea de concentrare, apetitul, somnul, relaţiile sociale şi calitatea vieţii în general.
Specialiştii descriu anxietatea ca fiind o stare de nelinişte resimţită în tot corpul şi care ne umple mintea cu îndoieli, îngrijorări, obsesii şi presupuneri negative referitoare la evenimente din viitor.
Anual, aproximativ un sfert din populatia Europei se confrunta cu simptome de anxietate şi depresie, arată Organizatia Mondiala a Sanatăţii (OMS).
Atunci când anxietatea scapă de sub control şi creşte în intensitate până la nivelul de teroare sau panică extremă, în absenţa unui pericol imediat şi real, pot apărea tulburari de anxietate care deteriorează calitatea vieţii.
Anxietatea este diferită faţă de stres şi frică. Când este resimţită pe o perioadă mai lungă de timp şi se concentrează pe evenimente din viitor, e percepută confuz şi ne face să fim excesiv de precauţi, determinând corpul să rămână într-o stare continuă si epuizantă de alertă.
Anxietatea prelungită poate produce într-o persoană atât schimbări comportamentale şi cognitive, cât şi reacţii emoţionale fiziologice, iar intensitatea şi frecvenţa acestora variază în funcţie de persoană.
Poate, aşadar, anxietatea să crească riscul de demenţă?
„Deşi acest tip de întrebare nu poate face obiectul unui studiu controlat randomizat, această cercetare prospectivă de cohortă a utilizat metode de inferenţă cauzală pentru a explora rolul anxietăţii în promovarea dezvoltării demenţei”, a declarat miercuri autorul corespondent Kay Khaing, de la Universitatea din Newcastle, într-un comunicat.
Într-un studiu publicat în Journal of the American Geriatrics Society, atât anxietatea cronică, cât şi cea imediată au fost asociate cu un risc crescut de demenţă.
Potrivit rezultatelor acestui studiu, în cazul în care anxietatea a fost rezolvată, nu a existat nicio asociere cu riscul de demenţă.
Studiul a inclus 2.132 de persoane cu o vârstă medie de 76 de ani care au participat la un studiu comunitar din Australia (Hunter) şi care au fost urmărite timp de o medie de 10 ani.
Prezenţa anxietăţii cronice şi a anxietăţii nou apărute au fost asociate cu riscuri de 2,8 şi, respectiv, 3,2 ori mai mari de a avea demenţă.
Riscuri şi mai mari au fost observate la adulţii cu anxietate înainte de vârsta de 70 de ani.
Persoanele a căror anxietate s-a rezolvat nu au avut un risc mai mare de demenţă decât persoanele fără anxietate actuală sau trecută.
„Constatările sugerează că anxietatea poate fi un nou factor de risc care să fie vizat în prevenirea demenţei şi indică, de asemenea, că tratarea anxietăţii poate reduce acest risc”, au concluzionat autorii studiului.
