Timp de mulţi ani, persoanele cu tulburare de aport alimentar de tip evitant/restrictiv (ARFID) au fost etichetate drept „extrem de pretenţioase la mâncare". Tulburarea se caracterizează prin faptul că persoanele nu îşi pot satisface nevoile nutriţionale pentru că evită anumite alimente sau tipuri de alimente şi au un consum restricţionat în ceea ce priveşte cantitatea totală ingerată sau ambele. Se ştie că ARFID are un impact semnificativ asupra bunăstării fizice şi psihologice, dar abia în 2013 a fost recunoscută oficial în cea de-a cincea ediţie a Manualului de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale (DSM-5).
Deşi afecţiunea se poate dezvolta la orice vârstă, unii copii care suferă de această tulburare pot să nu intre în pubertate deoarece nu sunt capabili să mănânce o gamă suficient de largă de alimente pentru a-şi satisface nevoile nutriţionale, existând astfel un impact semnificativ asupra vieţii acestora.
Acum, o echipă internaţională de oameni de ştiinţă din Ţările de Jos, Australia, Statele Unite şi Regatul Unit, condusă de Universitatea din Aberdeen, a identificat diferenţe structurale ale creierului la copiii care prezintă simptome de ARFID.
„Multe persoane se pot confrunta cu probleme de alimentaţie la un moment dat în viaţa, însă persoanele cu ARFID se confruntă cu consecinţe grave asupra sănătăţii şi psihologice rezultate din tulburările lor alimentare", a declarat miercuri, într-un comunicat, dr. Michelle Sader, cercetător postdoctoral la Universitatea din Aberdeen, care lucrează în cadrul reţelei de cercetare Tulburări de alimentaţie şi autism (EDAC).
Potrivit acesteia, există trei motoare principale care stau la baza restricţiei alimentare asociate cu ARFID, care includ sensibilităţi senzoriale în legătură cu alimentele, lipsa de interes pentru alimente şi teama de consecinţe averse asociate cu mâncatul, cum ar fi sufocarea sau vărsăturile.
„În mod important, restricţia alimentară asociată cu ARFID nu se datorează lipsei de disponibilitate a alimentelor sau practicii culturale şi nu este atribuită unei alte tulburări mintale sau altor tulburări de alimentaţie, cum ar fi anorexia nervoasă sau bulimia nervoasă. ARFID se poate prezenta de la sine sau poate coexista cu alte afecţiuni - cel mai frecvent cu autism, ADHD şi anxietate", a declarat ea.
Unele simptome asociate cu ARFID pot include o persoană care se luptă să identifice când îi este foame, mănâncă în mod constant aceleaşi mese, are o diversitate alimentară scăzută, anxietate în timpul meselor sau are nevoie de suplimente pentru a satisface nevoile nutriţionale, spune ea.
„Cercetări anterioare au evidenţiat faptul că ARFID prezintă efecte fiziologice adverse similare cu tulburările alimentare restrictive, cum ar fi anorexia nervoasă, dar este considerată mult mai puţin periculoasă şi, prin urmare, mai puţin importantă de abordat”
Echipa a analizat scanările creierului a 1.977 de copii în vârstă de 10 ani din Generation R, un studiu de cohortă bazat pe populaţie din Ţările de Jos. Din cei 1.977 de copii, 121 (6%) au prezentat simptome de ARFID.
Constatările studiului, publicate acum în Journal of Child Psychology and Psychiatry, au arătat o grosime corticală semnificativ mai mare - o măsurătoare a adâncimii stratului exterior al creierului - în anumite zone, comparativ cu cei fără simptome ARFID.
Modificările au fost cel mai evidente în regiunile frontale şi frontale superioare, care sunt asociate cu funcţia executivă. Aceasta include aspecte precum flexibilitatea cognitivă, cunoscută şi ca gândire fluidă sau flexibilă, şi controlul inhibiţiei - capacitatea de a dirija sau gestiona gândurile, emoţiile şi acţiunile.
De la introducerea diagnosticului ARFID în 2013, nu au fost efectuate studii de neuroimagistică structurală la populaţiile ARFID sau ARFID-like, a precizat dr. Sader.
„Constatările noastre demonstrează că acei copii cu simptome de ARFID au prezentat o grosime corticală semnificativ mai mare în anumite zone ale creierului comparativ cu cei fără simptome ARFID, în special în regiunile frontale şi frontale superioare. Aceste regiuni ale creierului sunt asociate cu funcţia executivă şi sunt deosebit de importante pentru anticiparea conflictelor şi controlul inhibiţiei".
Studiul i-ar putea ajuta pe cercetători şi clinicieni să înţeleagă ARFID prin identificarea regiunilor creierului asociate cu tulburarea de hrănire şi alimentaţie şi are potenţialul de a informa asupra abordărilor pentru tratamentul, gestionarea şi sprijinul ARFID.
„Din cunoştinţele noastre, acesta este primul studiu de imagistică structurală asociat cu ARFID, iar concluziile acestuia vor acţiona ca o bază pentru viitoarele cercetări ARFID legate de imagistică”, a adăugat dr. Gordon Waiter, director al Centrului de Imagistică Biomedicală de la Universitatea din Aberdeen.
„Salutăm raportul recent al Universităţii Aberdeen. ARFID poate fi uneori minimalizată ca o fază, ceea ce este incredibil de nedrept având în vedere impactul real pe care tulburarea îl are asupra celor ce o experimentează. Pot exista efecte devastatoare asupra nutriţiei, calităţii vieţii şi sănătăţii fizice şi mentale generale", a precizat Tom Quinn, director la Beat.
Constatările videnţiază, de asemenea, necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a înţelege pe deplin cel mai bun mod de a trata şi, în cele din urmă, de a preveni ARFID şi alte tulburări de alimentaţie, au concluzionat cercetătorii.
Regiuni cerebrale care prezintă o grosime corticală mai mare la persoanele cu simptome ARFID faţă de cele fără simptome. Cei cu simptome ARFID au prezentat o grosime medie mai mare în cortexurile frontal superior bilateral (roşu) şi frontal (portocaliu închis). Credit: Journal of Child Psychology and Psychiatry, 2 decembrie 2024.
