Mai mulţi bebeluşi din Europa au dezvoltat „sindromul vârcolacului” după ce au fost expuşi la un tratament pentru căderea părului, potrivit unui nou raport.
Un total de 11 cazuri de hipertricoză sau „sindromul vârcolacului” au fost identificate la bebeluşi de pe teritoriul Europei, din cauza expunerii la un medicament pentru căderea părului utilizat de părinţii acestora, conform unui nou raport.
Cazurile de creştere excesivă a părului la aceşti bebeluşi pot fi legate de utilizarea substanţei minoxidil de către părinţii sau îngrijitorii acestora, potrivit raportului.
Hipertricoza, denumită în mod obişnuit „sindromul vârcolacului”, este o afecţiune rară caracterizată prin creşterea anormală şi în exces a părului în alte zone decât scalpul (zona capului). Această creştere a părului, conform Institutelor Naţionale de Sănătate din Statele Unite (NIH), poate acoperi întreaga faţă şi întregul corp sau poate apărea localizat, sub forma unor smocuri.
Raportul, care a fost realizat de Centrul de farmacovigilenţă din Navarra (CFN), Spania, a constatat că un număr de copii afectaţi de acest sindrom aveau un părinte care folosea un tratament care conţine minoxidil pentru tratarea căderii părului.
Minoxidilul este un medicament conceput pentru a promova creşterea părului şi a încetini căderea acestuia la persoanele care suferă de calviţie. Medicamentul poate fi administrat pe cale orală sau ca soluţie topică aplicată direct pe scalp.
Primul caz a fost identificat atunci când Centrul de farmacovigilenţă spaniol a investigat situaţia unui copil care a dezvoltat progresiv o creştere excesivă a părului pe spate, picioare şi coapse pe parcursul a două luni.
Potrivit raportului, tatăl copilului, care fusese în concediu de la locul de muncă timp de o lună pentru a avea grijă de fiul său, folosise o soluţie locală de minoxidil 5 % pentru a-şi trata calviţia.
Totuşi, raportul a adăugat că, după întreruperea contactului cu medicamentul, simptomele copilului afectat au regresat complet.
Pielea bebeluşilor este mai sensibilă decât cea a adulţilor
Centrul de farmacovigilenţă spaniol a efectuat o analiză a cazurilor similare folosind date din sistemul spaniol de farmacovigilenţă şi din bazele de date EudraVigilance ale Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).
Analiza a evidenţiat cazuri suplimentare cu caracteristici similare care implică bebeluşi din Europa care aveau „sindromul vârcolacului” şi ai căror îngrijitori foloseau minoxidil topic pentru a trata calviţia.
CFN a sugerat două modalităţi posibile prin care minoxidilul ar fi putut fi transferat de la îngrijitori la sugari, fie pe cale orală, fie prin contact direct cu pielea.
Având în vedere că bebeluşii au pielea mai subţire şi mai sensibilă în comparaţie cu adulţii, este mai uşor ca medicamentele topice să fie absorbite în corpul lor.
În urma acestor constatări, Comitetul european de farmacovigilenţă pentru evaluarea riscurilor (PRAC) a decis să actualizeze informaţiile despre produs pentru medicamentele care conţin minoxidil.
Prospectul revizuit include acum avertismente cu privire la riscul potenţial de creştere excesivă a părului corporal la sugari în urma contactului cu zonele în care a fost aplicat minoxidil.