Care este cel mai bun tratament pentru tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD)? Cel mai amplu studiu a găsit noi indicii. Medicamentele stimulante sunt bine tolerate şi au un impact asupra simptomelor, sugerează noul studiu.
Terapia prin discuţii şi stimularea creierului nu sunt la fel de eficiente ca medicamentele pentru tratarea adulţilor cu ADHD, potrivit celui mai mare studiu de acest gen, din prezent.
Studiul sugerează că medicamentele stimulante şi un alt medicament - atomoxetina - par a fi cel mai eficient tratament pentru gestionarea simptomelor afecţiunii.
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD) era o afecţiune asociată în mod obişnuit cu copilăria, însă oficialii din domeniul sănătăţii estimează că până la 4% din populaţia adultă din Regatul Unit suferă de ADHD.
Noul studiu, publicat în revista The Lancet Psychiatry, a reunit toate studiile privind tratarea ADHD la adulţi.
Studiul nostru reprezintă cea mai cuprinzătoare sinteză de dovezi privind tratamentele pentru ADHD şi ar trebui să informeze viitoarele orientări ale tulburării, a declarat profesorul Samuele Cortese.
Experţii de la Universitatea din Oxford şi Universitatea din Southampton au examinat 113 studii care au implicat peste 14 800 de persoane.
Ei au dorit să evalueze cât de bine au fost controlate simptomele la 12 săptămâni după ce o persoană a început tratamentul pe baza rapoartelor medicului şi ale pacientului.
Ei au constatat că stimulentele sunt singurul tratament pentru ADHD la adulţi care reduce simptomele, conform evaluărilor atât ale pacienţilor, cât şi ale medicilor, şi sunt bine tolerate.
Un alt tip de medicament - atomoxetina - s-a dovedit, de asemenea, că reduce eficient simptomele, atât în opinia medicilor, cât şi a pacienţilor, dar pare să fie mai puţin bine tolerat în comparaţie cu un placebo sau un medicament fictiv.
Doar medicii au raportat că terapiile de vorbire, „remedierea cognitivă”, mindfulness, „psihoeducaţia” şi stimularea transcraniană cu curent continuu - sau stimularea creierului - au fost mai bune decât placebo.
Autorii au precizat că medicamentele pentru ADHD nu sunt bine tolerate de toată lumea, dar au indicat că rezultatele lor s-au bazat pe mediile statistice, astfel încât pentru unele persoane aceste tratamente pot fi benefice.
„Ne-am concentrat pe dimensiunile medii ale efectului, pe performanţa medie a intervenţiilor şi, în special, pe tratamentele farmacologice", a declarat cercetătorul principal, dr. Edoardo Ostinelli, de la Universitatea din Oxford.
„S-ar putea, desigur, ca anumite persoane să prefere anumite tratamente sau pe cele nefarmacologice, în timp ce altele să nu beneficieze de fapt de acestea”, a precizat acesta.
Specialiştii care au revizuit studiul au comentat, de asemenea, că acesta nu a examinat efectele medicamentelor şi ale altor tratamente atunci când sunt luate ca o combinaţie, şi de asemenea au precizat că studiul nu a examinat tratamentul pe termen lung.
Autorii analizei spun însă că aceasta este „cea mai cuprinzătoare” disponibilă în prezent şi ar trebui să informeze viitoarele orientări privind tratamentul.
„Această meta-analiză este un pas esenţial spre optimizarea strategiilor de tratament pentru ADHD la adulţi. Oferind o evaluare comparativă a opţiunilor farmacologice şi nefarmacologice, aceasta pune bazele unei îngrijiri mai bine informate, centrată pe pacient”, a adăugat dr. Ostinelli.
Există variaţii semnificative în modul în care ADHD la adulţi este gestionat la nivel mondial, a precizat la rândul său profesorul Samuele Cortese, de la Universitatea din Southampton.
„Studiul nostru reprezintă cea mai cuprinzătoare sinteză de dovezi privind tratamentele pentru ADHD şi ar trebui să informeze orientările viitoare”, au scris autorii.
Andrea Bilbow, director executiv al Serviciului naţional de informare şi sprijin privind tulburarea de deficit de atenţie din Marea Britanie, a declarat că anumite controverse din jurul medicamentelor pentru ADHD nu vin din partea pacienţilor sau a comunităţii medicale.
„Pentru mine, controversa în jurul medicamentelor nu vine din interiorul populaţiei de pacienţi sau din mediul medical, este externă”, a spus ea. „Există adesea oameni care poate nu înţeleg afecţiunea şi nu înţeleg medicaţia şi impactul pe care medicamentele îl pot avea asupra vieţii persoanelor cu ADHD”.
Cu privire la creşterea ratelor de diagnosticare la adulţi din întreaga lume, specialiştii spun că social media are un rol de jucat în creşterea gradului de conştientizare şi în faptul că adulţii îşi dau seama brusc de simptomele lor, deşi unele cazuri pot fi „diagnosticate greşit”, au spus alţi experţi.
Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Anglia defineşte ADHD drept „o afecţiune care afectează comportamentul oamenilor. Persoanele cu ADHD pot părea neliniştite, pot avea probleme de concentrare şi pot acţiona impulsiv”.
Se precizează că adulţii cu ADHD pot avea probleme cu: organizarea şi gestionarea timpului; respectarea instrucţiunilor; concentrarea şi finalizarea sarcinilor; gestionarea stresului; nelinişte sau nerăbdare; impulsivitatea şi asumarea riscurilor. De asemenea, unii adulţi pot avea probleme cu relaţiile sau interacţiunea socială.
Stimulantele, un grup de medicamente care stimulează părţi ale creierului pentru a îmbunătăţi concentrarea şi atenţia şi pentru a reduce comportamentul impulsiv şi hiperactiv, includ metilfenidat, lisdexamfetamina şi dexamfetamina.
Atomoxetina funcţionează diferit de stimulente ca inhibitor selectiv al recaptării noradrenalinei, care creşte cantitatea de noradrenalină din creier, ceea ce poate ajuta la concentrare şi la controlul impulsurilor.
Autorii au subliniat că cercetarea asupra tratamentelor pentru ADHD, nu a examinat tratamentul la copii.
Un proiect de cercetare similar la copii, publicat în 2017, a constatat că medicamentele au fost eficiente, dar o combinaţie de medicamente şi „intervenţia comportamentală de formare” a fost chiar mai eficientă, au adăugat ei.
„Analiza evidenţiază o lipsă clară de cercetare privind ADHD la vârsta adultă, în special în ceea ce priveşte rezultatele tratamentului pe termen mediu (dincolo de 12 săptămâni) şi pe termen lung, în consecinţă, constatările sunt aplicabile numai pentru tratamentul pe termen scurt", a declarat dr. Celso Arango de la Spitalul General Universitar Gregorio Maranon, din Spania, comentând cercetarea.
Rezultatele sugerează că tratamentele farmacologice sunt mai eficiente decât intervenţiile psihologice sau neurostimulatorii singure în comparaţie cu placebo, în special atunci când sunt evaluate de pacienţii înşişi. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte acceptabilitatea, atomoxetina şi guanfacina au demonstrat profiluri mai puţin favorabile, potrivit acestuia.
Specialiştii spun că o limitare semnificativă a meta-analizei este că nu a fost evaluată abordarea combinată a tratamentului farmacologic plus intervenţii psihologice sau de altă natură.
