Studiile arată că distanţarea socială şi alte măsuri de sănătate publică din timpul pandemiei de Covid-19 au redus în mod eficient răspândirea virusului letal. Cu toate acestea, măsurile au avut şi efecte neanticipate, cum ar fi reducerea accesibilităţii şi a utilizării asistenţei medicale, în special în rândul populaţiilor cu risc ridicat.
Cercetătorii de la Universitatea americană Birmingham (UAB), din Alabama, din au evaluat efectele potenţiale ale schimbărilor de comportament legate de pandemie asupra mortalităţii neonatale şi a ratelor de naştere prematură.
A fost identificată o corelaţie între indicele de distanţare socială, o măsură a comportamentelor generale de distanţare socială observate, şi rate mai mari de mortalitate neonatală şi neonatală timpurie, precum şi de naştere prematură, atunci când au fost evaluate cu o perioadă de întârziere.
„Pandemia de Covid-19 a afectat sistemele de asistenţă medicală la nivel mondial şi s-au pierdut multe vieţi; este important să învăţăm din această experienţă pentru a ne pregăti mai bine pentru posibile crize de sănătate viitoare”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Vivek Shukla, profesor asistent în Divizia de Neonatologie într-un comunicat al UAB.
„Trebuie să înţelegem modul în care schimbările în comportamentul de sănătate afectează rezultatele, atunci când populaţia a avut acces limitat la îngrijire sau dacă obiceiurile sănătoase au fost modificate", a precizat medicul.
Complicaţiile sarcinii cresc riscul de naştere prematură şi morbiditate neonatală. Aceste complicaţii contribuie major la mortalitatea neonatală.
În timpul pandemiei de Covid-19, femeile însărcinate s-au confruntat cu obstacole substanţiale în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală.
Potrivit Asociaţiei Medicale Americane, 81% dintre medici au efectuat mai puţine vizite medicale în persoană decât înainte de pandemie atunci când au fost intervievaţi în iulie şi august 2020, iar media vizitelor în persoană a scăzut de la 95 la 57 pe săptămână.
Corelaţiile observate se pot datora schimbărilor în accesul la asistenţă medicală în timpul perioadelor de distanţare socială crescută, cum ar fi mai puţine vizite prenatale, a adăugat coautoarea studiului, dr. Rachel Sinkey, profesor asociat în Divizia UAB de medicină materno-fetală.
„Aceste examinări medicale sunt importante pentru a identifica şi aborda complicaţiile care ar putea pune viaţa în pericol atât pentru mamă, cât şi pentru copil", a precizat medicul.
Studiul, bazat pe populaţie, a utilizat date de la Centrul Naţional pentru Statistici de Sănătate al Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite. Echipa a evaluat mortalitatea neonatală şi ratele de naştere prematură din perioada 2016-2019 şi le-a comparat cu ratele din 2020.
În datele comparative neajustate, ratele păreau să fie mai scăzute. Chiar şi după ce, cercetătorii au ajustat datele pentru o tendinţă de scădere observată în perioada 2016-2019, folosind un model statistic adecvat, ratele nu au fost semnificativ diferite.
Echipa a analizat în continuare corelaţia dintre indicele distanţei sociale (SDI), care a indicat mobilitatea generală a populaţiei în timpul pandemiei, cu ratele mortalităţii neonatale şi ale naşterilor premature în 2020.
La prima vedere, nu a existat o corelaţie semnificativă; dar atunci când a fost adăugată o perioadă de întârziere, SDI mai mare a fost asociat cu rate mai mari ale mortalităţii neonatale cu o întârziere de două luni şi cu rate mai mari
„Prin aceste analize aprofundate, am putut lua în considerare efectul potenţial al unei întârzieri sau al unei perioade de decalaj, în ceea ce priveşte primirea accesului la îngrijire care ar putea avea asupra ratelor de mortalitate şi de naştere prematură”, a precizat dr. Shukla.
Rezultatele sugerează necesitatea unor studii mai aprofundate privind efectele neintenţionate ale modificărilor comportamentului de sănătate legate de pandemie.
Necesitatea unor astfel de studii suplimentare sunt necesare pentru ca furnizorii şi experţii în sănătate publică să se pregătească mai bine în cazul în care ar exista o nouă criză de sănătate publică, au concluzionat cercetătorii în acest studiu. Rezultatele au fost publicate joi, în revista JAMA Network Open.