Consumul de alimente organice are efecte benefice asupra sănătăţii, reducând riscul de cancer, arată un nou studiu efectuat în Franţa şi publicat în JAMA Internal Medicine.
Mai exact, persoanele care consumă în principal alimente organice au mai multe şanse să se ferească de limfomul non-Hodgkin şi de cancerul de sân în postmenopauză, comparativ cu cei care consumă rar sau nu mănâncă deloc alimente organice, informează CNN.
O echipă de cercetători condusă de Julia Baudry, epidemiolog la Institutul Naţional de Sănătate şi Studii Medicale din Franţa, a studiat dieta a 68.946 de adulţi francezi.
Mai mult de trei sferturi dintre voluntari erau femei, în jur de 45 ani. Aceşti voluntari au fost clasificaţi în patru grupe, în funcţie de cât de des au raportat consumarea a 16 produse ecologice, printre care fructe şi legume, carne şi peşte, semipreparate, uleiuri vegetale şi condimente şi suplimente alimentare.
Timpul de urmărire a fost variat pentru fiecare participant, dar a durat, în medie, puţin peste patru ani şi jumătate.
În această perioadă, dintre voluntarii participanţi la studiu, 1.340 au fost diagnosticaţi cu diverse tipuri de cancer. Cel mai răspândit a fost cancerul de sân (459 de cazuri), urmat de cancerul de prostată (180), cancerul de piele (135), cancerul colorectal (99) şi limfomul non-Hodgkin (47).
În urma analizei, cercetătorii au observat că persoanele care au consumat cel mai frecvent alimente ecologice au avut un risc cu 25% mai scăzut de a dezvolta cancer.
Mai exact, persoanele care consumă în mod obişnuit alimente organice au înregistrat un risc mai mic cu 73% de a dezvolta limfom non-Hodgkin şi cu 21% de a dezvolta cancer de sân postmenopauză.
Chiar şi participanţii care au avut o dietă de calitate scăzută sau medie, dar formată în principal din alimente ecologice, au prezentat un risc redus de cancer, arată cercetătorii.
Autorii studiului consideră că o posibilă explicaţie pentru relaţia dintre alimentele ecologice şi riscul scăzut de cancer provine din reducerea semnificativă a contaminării faţă de alimentele procesate.
Noul studiu confirmă cercetări anterioare ale Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare a Cancerului, care au arătat că pesticidele folosite în agricultură cresc riscul de cancer.
Un studiu anterior realizat în Europa a arătat că persoanele afectate de osteoporoză care obişnuiesc să mânânce după diete de tip mediteranean înregistrează o încetinire a reducerii densităţii osoase.