O echipă de cercetători americani a identificat celulele imune care determină inflamaţia cardiacă la pacienţii cu cancer care fac chimioterapie.
Mai sunt încă multe de învăţat despre modul în care doxorubicina, un medicament de chimioterapie folosit la tratamentele împotriva cancerului de peaste 50 de ani, provoacă efecte secundare îngrijorătoare. Deşi este responsabil pentru salvarea multor vieţi, acest tratament provoacă uneori leziuni cardiace care rigidizează inima şi expune un subset de pacienţi la un risc de insuficienţă cardiacă.
Pentru a înţelege mai bine şi, eventual, a controla astfel de complicaţii, cercetătorii americani de la facultatea de medicină şi de la Şcoala Superioară de Ştiinţe Biomedicale a Universităţii Tufts au izolat celulele imunitare care devin hiperactive atunci când pacienţii iau doxorubicină.
Constatările echipei au fost publicate miercuri, în revista Nature Cardiovascular Research.
Doxorubicina este una dintre alegerile principale pentru oncologi, ca primă linie de apărare împotriva diferitelor tipuri de cancer, datorită capacităţii sale de a încetini sau opri diviziunea celulară şi, prin urmare, creşterea tumorilor canceroase.
S-a demonstrat că medicamentul poate induce un răspuns proinflamator în inimă, dar nu există nicio intervenţie care să fie în general eficientă pentru a preveni acest lucru şi nu este clar cum se întâmplă sau de ce, astfel încât oamenii de ştiinţă de la Tufts încearcă să acopere aceste lacune.
Cercetările lor au evidenţiat niveluri ridicate de celule T citotoxice CD8+ - un tip de celule imunitare - care omoară virusurile puternice, precum şi atractorii lor moleculari în sângele şoarecilor sănătoşi după administrarea doxorubicinei.
Această observaţie a fost confirmată în continuare la zeci de pacienţi cu limfom canin şi uman. Lucrările ulterioare pe modele de şoareci au arătat că aceste celule T nu numai că s-au deplasat la inimă şi au interacţionat direct cu ţesutul cardiac, dar că eliminarea lor a ameliorat inflamaţia cardiacă şi fibroza - cicatrizarea muşchilor inimii din cauza leziunilor.
„Studiul nostru este primul care arată că un anumit tip de celule poate provoca inflamaţie cronică în inimă după tratamentul cu doxorubicină şi prima dată când celulele T au fost implicate în această boală”, spune primul autor dr. Abe Bayer, într-un comunicat al universităţii Tufts.
Potrivit cercetătorilor, aceste constatări sugerează că blocarea celulelor T de a intra în inimă ar putea fi o strategie pentru a dezvolta un tratament care să prevenină afectarea cardiacă asociată cu acest medicament.
Echipa a realizat că ceva legat de doxorubicină cauzează disfuncţionalitatea celulelor T CD8+, făcându-le să recunoască ceva din inimă ca fiind străin, ceea ce le determină să devină hiperactive.
Motivul pentru care medicamentul chimioterapeutic atrage celulele T din sânge pentru a ataca ţesutul cardiac nu a fost încă definit, dar acesta va fi punctul central al lucrărilor viitoare ale echipei americane.
Laboratorul a constatat că, odată ajunse în inimă, celulele T CD8+ pot provoca modificări ale organului, lăsând ţesutul cardiac cicatrizat, foarte fibrozat şi mai puţin capabil să funcţioneze.
Cercetările lor au arătat că, la şoareci, celulele T eliberează molecule menite să provoace moartea celulelor, care în mod normal sunt destinate combaterii virusurilor şi a altor invadatori, dar aceste molecule provoacă fibroză şi rigidizează inima, împiedicând-o să se contracte bine.
„Această cercetare urmăreşte să prevină moartea pacienţilor, fie din cauza bolilor de inimă, fie din cauza cancerului, iar acest lucru înseamnă să ne asigurăm că aceştia pot lua astfel de medicamente puternice de chimioterapie în siguranţă”, spune autorul principal, prof. Pilar Alcaide, de la facultatea de medicină a universităţii americane.
„Deşi nu ştim cum vor arăta soluţiile, acest studiu sugerează noi arii de cercetare către potenţiale strategii de prevenire care să protejeze inima, permiţând în acelaşi timp acestui medicament să fie eficient împotriva celulelor canceroase”, a precizat el.
Echipa Tufts a putut să efectueze un astfel de studiu aprofundat, interspecii, datorită disponibilităţii eşantioanelor de pacienţi cu cancer canin şi uman.
Câinii se confruntă cu aceleaşi efecte secundare ale doxorubicinei ca şi oamenii, iar cercetătorii colaborează îndeaproape pentru a aplica ceea ce au învăţat din tratamentul companionilor noştri canini.
„Ştiinţa este prea complicată pentru a spune că ne-am dat seama de tot ce se întîmplă aici”, spune prof. Bayer.
În plus faţă de investigarea modului de a bloca intrarea celulelor T CD8+ în inimă fără a afecta capacitatea doxorubicinei de a lupta împotriva cancerului, cercetările viitoare ale echipei vor explora, de asemenea, dacă moleculele care atrag celulele T în inimă, numite chemokine, ar putea servi ca biomarkeri pentru a monitoriza sau estima leziunile cardiace, permiţând planuri de tratament mai personalizate şi mai sigure pentru pacienţi.
