Modificările genetice ce afectează funcţia tiroidei contibuie la riscul fibrilaţiei atriale, conform rezultatelor a două studii independente.
”A fost surprinzător faptul că tiroxina liberă eliberată genetic (fT4) din gama de referinţă nu a fost asociată cu fibrilaţia atrială, în timp ce tirotropina eliberată genetic (TSH), un hormon pituitar, dinăuntrul şi din afara gamei de referinţă a fost asociată. Mai mult decât atât, triiodotironina liberă (fT3)/fT4, ce nu este măsurată în mod obişnuit, este de asemenea asociată cu fibrilaţia atrială”, a declarat dr. Christina Ellervik de la Boston Children's Hospital şi Harvard Medical School pentru Reuters.
Prin studii observaţionale s-a observat un risc crescut al fibrilaţiei atriale în cazul pacienţilor cu un fT4 crescut în cadrul de referinţă, hipertiroidism subclinic, hipertiroidism primar şi un risc redus al fibrilaţiei atriale în cazul pacienţilor cu hipotiroidism subclinic.
Aceste descoperiri sugerează că variaţia genetică ce influenţează fT4 şi TSH ar trebui fi de asemea asociată cu riscul fibrilaţiei atriale.
În primul studiu, dr. Ellervik şi colegii au utilizat randomizarea mendeliană pentru a investiga dacă factorii de risc genetici asociaţi cu funcţia tiroidiană sunt de asemenea asociaţi cu riscul pentru fibrilaţia atrială. Scorurile de risc genetice asociate cu fT4 nu au fost asociate semnificativ cu incidenţa sau prevalenţa fibrilaţiei atriale, conform raportului cercetării.
În contrast, creşterile prezise genetic în fT3/fT4 au fost asociate cu şanse mai crescute de fibrilaţie atrială, în timp ce creşterile TSH au fost asociate cu şanse scăzute. Hipotiroidismul prezis genetic a fost asociat cu un risc scăzut de fibrilaţie atrială, întrucât hipotiroidismul autoimun şi hipertiroidismul nu au fost asociate semnificativ cu riscul fibrilaţiei atriale.
”În ciuda descoperirii multor gene pentru mulţi hormoni tiroidieni, funcţia lor exactă şi rolul în fibrilaţia atrială încă nu sunt complet înţelese”, a mai spus dr. Ellervik.
În al doilea studiu, o echipă condusă de dr. Joe-Elie Salem de la Spitalul Pitie-Salpetriere din Paris a utilizat un studiu de asociere pentru evaluarea posibilelor asocieri între nivelul de tirotropină determinat genetic şi fibrilaţia atrială.
Nivelul crescut de tirotropină au fost independent asociate cu şanse mai mari ale hipotiroidismului, şanse scăzute ale hipertiroidismului şi şanse scăzute de fibrilaţie atrială.
Asocierea inversă dintre nivelul de tirotropină şi riscurile de fibrilaţie atrială a persistat în analize ce au exclus persoanele fără un diagnostic legat de tiroidă.
În mod similar, creşterile în tirotropină prezisă genetic au fost asociate cu riscuri scăzute ale fibrilaţiei atriale într-o metaanaliză medie separată invers-variabilă a 17.931 cazuri de fibrilaţie atrială.
