Un studiu realizat de Centrul canadian pentru îngrijire geriatrică, Baycrest, arată că glicemia ridicată la adulţii sănătoşi este legată de scăderea activităţii cerebrale, şi poate afecta sănătatea creierului chiar şi în cazul persoanelor fără diabet. În timp ce legătura dintre zahărul din sânge şi sănătatea creierului este bine documentată la persoanele care trăiesc cu diabet, aceasta este prima cercetare care examinează această legătură la persoanele fără acest diagnostic.
Rezultatele arată că, şi atunci când o persoană nu are un diagnostic de diabet, glicemia sa poate fi deja suficient de ridicată pentru a avea un impact negativ asupra sănătăţii creierului, a declarat marţi dr. Jean Chen, autor principal al studiului şi cercetător principal la Institutul de cercetări Rotman parte a Academiei de cercetareşi educaţie Baycrest (BARE).
„Zahărul din sânge există pe un spectru - nu este o categorisire în alb şi negru a celor sănătoşi sau nesănătoşi”, a explicat medicul într-un comunicat.
Studiul, intitulat „Asociaţiile dintre controlul glicemic, variabilitatea inimii şi funcţia autonomă a creierului la persoanele sănătoase: Diferenţe legate de vârstă şi sex”, a fost publicat recent în revista Neurobiology of Aging şi a examinat 146 de adulţi sănătoşi în vârstă de 18 ani şi peste. Pentru fiecare individ, cercetătorii au analizat glicemia, activitatea creierului prin scanări cu rezonanţă magnetică (RMN) şi variabilitatea ritmului cardiac prin citiri de electrocardiogramă (ECG).
„Constatările evidenţiază importanţa gestionării glicemiei prin alimentaţie sănătoasă şi exerciţii fizice, nu numai pentru organism, ci şi pentru creier”, a precizat dr. Chen, care este, de asemenea, şi şeful catedrei de cercetare Baycrest în neuroimagistica îmbătrânirii şi profesor de fizică biomedicală la Universitatea din Toronto.
Medicul recomandă controale medicale regulate în special pentru cei diagnosticaţi cu prediabet.
Principalele constatări ale studiului
- Un nivel mai ridicat de zahăr din sânge a fost asociat cu scăderea conexiunii în reţelele cerebrale. Aceste reţele joacă un rol cheie în toate aspectele cogniţiei, inclusiv memoria, atenţia şi reglarea emoţiilor.
- Efectul a fost mai puternic la adulţii în vârstă, dar a fost prezent la toate vârstele; adulţii în vârstă au avut, în general, o glicemie mai mare decât adulţii tineri.
- De asemenea, efectul a fost mai puternic la femei decât la bărbaţi.
- În plus, a fost identificată o legătură între o glicemie mai ridicată şi o variabilitate mai scăzută a ritmului cardiac, adică schimbarea de la o bătaie la alta a ritmului cardiac al unei persoane. Cercetările anterioare indică faptul că o variabilitate mai mare a ritmului cardiac este asociată cu o mai bună sănătate a creierului.
În lucrările viitoare, cercetătorii ar putea investiga în continuare modul de îmbunătăţire a funcţiei creierului prin modificarea variabilităţii ritmului cardiac, care este o ţintă mai uşoară pentru intervenţie decât glicemia, în special la persoanele non-diabetice.
Acest studiu a fost realizat utilizând date din setul Leipzig Study for Mind-Body-Emotion Interactions/Studiul Leipzig pentru interacţiunile minte-corp-emoţie (LEMON).