Injecţiile cu celule imune ar putea preveni amputarea membrelor cu ischemie acută

Injecţiile cu celule imune ar putea preveni amputarea membrelor cu ischemie acută

Un studiu a descoperit că un subset al unui tip special de globule albe numite monocite ar putea fi cheia regenerării vaselor de sânge din picioarele pacienţilor cu ischemie cronică a membrelor (CLTI).

Pe parcursul unui studiu de şapte ani, cercetătorii au descoperit că injectarea acestor monocite în membrele ischemice ar putea salva pacienţii de la amputare prin stimularea creşterii vaselor mari de sânge.

„Cercetarea noastră a identificat o potenţială terapie celulară care ar putea găsi utilitate clinică în promovarea dezvoltării vaselor de sânge în membrele pacienţilor cu CLTI, ca adjuvant la tratamentele chirurgicale convenţionale, şi ar putea fi, de asemenea, administrată în membrele cu o slabă aprovizionare cu sânge înainte ca acestea să devină critic ischemice”, a declarat într-un comunicat al King's College London din Marea Britanie, dr. Ashish Patel, specalist în clinica chirurgiei vasculară şi chirurg vascular şi endovascular.

CLTI rezultă din acumularea de plăci în artere, care provoacă dureri constante şi apariţia ulceraţiilor şi a gangrenei în piciorul afectat.

În ciuda disponibilităţii tratamentelor chirurgicale moderne, care includ operaţii de bypass şi angioplastie sau stentare, până la 30 % dintre pacienţi necesită o amputaţie în decurs de un an de la tratamentul chirurgical.

Calitatea vieţii pacienţilor poate fi similară cu cea a pacienţilor cu cancer terminal.

În ciuda unui efort concertat de a dezvolta noi terapii biologice pentru a stimula regenerarea vaselor de sânge în ultimele două decenii, până în prezent nu au fost dezvoltate tratamente eficiente.

Pe baza cercetărilor anterioare ale acestui grup, o nouă lucrare publicată recent în revista Science Translational Medicine a arătat că monocitele sunt compuse din subseturi. În cazul membrelor ischemice, unul dintre aceste subseturi este capabil să regleze remodelarea vasculară - procesul prin care vasele de sânge suferă modificări structurale ca răspuns la diverşi stimuli.

Cercetătorii au descoperit că injectarea în membrele ischemice a unor subseturi de monocite - un tip de celule albe din sânge importante în răspunsul imunitar - salvează membrele de la amputare prin stimularea creşterii vaselor de sânge mari.

Studiul a început prin analizarea în laborator a fenotipului precis al subseturilor de monocite circulante ca răspuns la CLTI şi a constatat că subsetul CD16 este mobilizat la pacienţii cu CLTI. Aceste monocite au fost izolate de la pacienţii cu CTLI şi s-a demonstrat că stimulează remodelarea vasculară atât în modele in vitro, cât şi in vivo, subliniind potenţiala lor utilizare ca terapie celulară.

În cazul terapiilor bazate pe celule, este esenţial ca celulele administrate să rămână la locul ţintă din corpul pacientului pentru o anumită perioadă de timp, astfel încât să îşi poată exercita efectele terapeutice.

Se crede că retenţia slabă a celulelor este unul dintre motivele lipsei de succes a regenerării vaselor de sânge pe bază de celule în studiile anterioare.

Prin urmare, autorii au efectuat un prim studiu de urmărire a celulelor la om în colaborare cu o echipă din cadrul Unităţii de terapie celulară şi genetică de la Guy's and St Thomas' Trust.

Acest studiu clinic a arătat că monocitele injectate au rămas în picior timp de 72 de ore, peste 80% dintre acestea rămânând viabile pentru utilizare terapeutică. Au existat, de asemenea, dovezi de îmbunătăţire a vasculaturii la locul injecţiei.

viewscnt