Un studiu recent sugerează că un semn de avertizare poate apărea înainte de orice simptome ale bolii Alzheimer: vârstnicii care nu au un somn suficient de adânc pot fi pe cale de a dezvolta boala.
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din St Louis, au descoperit că persoanele în vârstă care au parte de puţin somn profund au niveluri ridicate ale unei proteine cerebrale numite tau. Nivelul crecut al acestor proteine a fost asociat anterior atât cu afectarea creierului, cât şi cu declinul cognitiv.
Somnul lent îi ajută pe oameni să-şi consolideze amintirile şi experienţele, iar o cantitate suficientă din acest tip de somn îi ajută pe oameni să se odihnescă şi să se energizeze, scrie medicalnewstoday.com.
Pentru a afla dacă există o legătură între lipsa somnului profund şi dezvoltarea bolii Alzheimer, autorii au realizat un studiu care a implicat 119 de persoane în vârstă de 60 de ani sau mai mult.
Un procent de 80% din participanţi nu au avut probleme cognitive, iar restul au avut doar o uşoară afectare. Pentru a conduce studiul, cercetătorii au monitorizat somnul subiecţilor acasă.
Ei au dat fiecărui participant un EEG portabil, care monitorizat undele cerebrale în timp ce au dormeau. Participanţii au purtat, de asemenea, un senzor pentru a ajuta la urmărirea mişcării corpului.
Cercetătorii au măsurat, de asemenea, cantitatea de amiloid beta şi tau în creier şi în lichidul cefalorahidian din jurul creierului şi a măduvei spinării.
Când au analizat datele colectate, au descoperit că acei adulţi care au avut un somn mai putin lent au avut cantităţi mai mari de tau în creier şi aveau şi un raport tau-amiloid mai ridicat în lichidul cefalorahidian.
Boala Alzheimer este cea mai comună formă de demenţă. Termenul de demenţă descrie pierderea memoriei şi alte probleme cognitive care sunt suficient de grave pentru a interfera cu viaţa de zi cu zi.
Alzheimer este o boală progresivă, ceea ce înseamnă că devine din ce în ce mai gravă şi este a şasea cauză comună de deces în Statele Unite.
În prezent, nu există nici un tratament pentru boală, dar există tratamente disponibile pentru simptome. Aceste tratamente pot încetini deseori progresia bolii, ceea ce face că diagnosticarea precoce să fie crucială, şi de aceea cercetările precum studiul recent sunt atât de importante.