Circa 100 de persoane care suferă de demenţă vor lua parte la un program finanţat de guvernul Marii Britanii în care este folosită realitatea virtuală pentru a-i ajuta pe pacienţi să-şi recapete memoria, relatează Reuters.
Căştile de realitate virtuală le permit celor care suferă de demenţă - în principal de Alzheimer – să privească filmări care le arată staţiuni turistice populare de pe litoral, magazine de dulciuri din anii 1940 sau petreceri în aer liber din anii 1950, pentru a stârni amintiri şi emoţii care să îi ajute să interacţioneze cu rudele sau cu cei care au grijă de ei.
“Dacă pacienţii îşi amintesc mai mult din trecutul lor, mai mult depre ei, îi ajută să aibă o stare generală mai bună”, a declarat Arfa Rehman, cofondator al Virtue, compania care a conceput aplicaţia software folosită în tratamentul demenţei.
Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie testează noua formă de terapie pentru refacerea memoriei – în care filmele sunt încărcate pe un smartphone şi apoi rulate în căştile de realitate virtuală – în mai multe spitale şi case de îngrijire din întreaga ţară.
Circa 850.000 de persoane suferă de demenţă în Marea Britanie, iar numărul ar putea creşte la 1 milion până în 2025, potrivit estimărilor fundaţiei caritabile Alzehimer's Society.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că terapia de reminiscenţă îmbunătăţeşte funcţiile cognitive şi reduce simtomele depresiei la persoanele care suferă de demenţă. Terapia este mai eficientă la persoanele internate în centre de îngrijire decât la cele care trăiesc singure.
Atunci când privesc, ascultă şi discută despre obiecte, imagini şi sunete din trecut, pacienţilor le revin aminitiri, ceea ce le provoacă o stare de bine, spun cercetătorii.
Terapia va fi încercată în următoarele şase luni, iar cercetătorii vor încerca să descopere dacă ea poate fi utilizată la scară largă.
Marea Britanie este considerată un adevărat lider mondial în sectorul companiilor sociale inovative, având circa 70.000 de firme “etice“ cu aproape 1 milion de angajaţi, potrivit statisticilor furnizate de asociaţia sectorială.
Recent, un fond de investiţii dedicat găsirii unor noi metode pentru prevenirea şi tratarea demenţei a strâns de la investitorii din piaţă 350 de milioane de dolari, semnificativ peste ţinta de 200 de milioane de dolari fixată la lansarea sa.
Dementia Discovery Fund (DDF), o iniţiativă a fostului premier britanic David Cameron, îşi propune să realizeze o conlucrare a autorităţilor guvernamentale, sectorului farmaceutic şi organizaţiilor caritabile.