Neurologii germani au descoperit că persoanele cu dislexie au o structură slab dezvoltată, care nu este localizată în cortexul cerebral, ci într-o etapă de prelucrare subcorticală, respectiv conectivitatea materiei albe dintre planul temporal sensibil la mişcare stâng (mPT) şi talamusul auditiv stâng (corpul genicular medial, MGB).
Dislexia. o tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor sau prin greşeli de lectură, este una dintre cele mai răspândite dizabilităţi de învăţare.
Diferite abordări terapeutice şi strategiile de învăţare sunt folosite pentru a aborda dificultăţile de citire şi scriere asociate cu dislexia, dar în prezent nu există un tratament care să vindece afecţiunea.
Mai mult, pentru mulţi indivizi afectaţi, durează mult timp până când primesc un diagnostic de dislexie. Copiii cu dislexie au probleme considerabile la şcoală şi sunt supuşi unei presiuni emoţionale atât la şcoală, cât şi în familie.
Adulţii cu dislexie se simt adesea ruşinaţi de slăbiciunea lor şi încearcă să o ascundă în mediul lor social şi profesional. Dar de ce copiii şi adulţii aparent complet dezvoltaţi în mod normal au probleme cu lectura sau scrierea?
Mulţi oameni de ştiinţă cred că cauza dislexiei este o prelucrare disfuncţională a discursului auditiv. Cu toate acestea, chiar şi astăzi, motivele acestor modificări în procesarea vorbirii rămân necunoscute.
Una dintre explicaţiile clasice este că dislexia este cauzată de disfuncţia structurilor din cortexul cerebral. Noul studiu sugerează, însă, că persoanele cu dislexie prezintă o structură slab dezvoltată, care nu este localizată în cortexul cerebral, ci într-o etapă de prelucrare subcorticală.
Pentru acest studiu, echipa internaţională condusă de prof. neurolog Katharina von Kriegstein de la Technische Universität din Dresda a analizat persoanele cu dislexie în comparaţie cu persoanele fără dislexie (grupul de control) şi a efectuat teste diagnostice şi imagistică prin rezonanţă magnetică a creierului.
Folosind tehnici speciale de analiză, neurologii au reconstruit structurile de fibre între mPT şi MGB. Rezultatele sunt următoarele: persoanele cu dixlexie au o conectivitate mai redusă a fibrelor între mPT şi MGB în emisfera stângă a creierului decât persoanele din grupul de control.
Persoanele din grupul de control, în schimb, au arătat o conectivitate foarte puternică între fibrele mPT şi MGB, în special cele care au avut rezultate foarte bune la testul de lectură.
”Înţelegerea mecanismelor neuronale ale dislexiei va fi decisivă pentru dezvoltarea diagnosticului timpuriu şi a terapiilor vizate. Ne aşteptăm ca constatările noastre să iniţieze eforturi majore de cercetare ştiinţifică, deoarece arată că structurile creierului care până în prezent au fost insuficient studiate pot fi foarte relevante pentru explicarea dislexiei”, afirmă prof. Katharina von Kriegstein citată de sciencedaily.com.
