O echipă de cercetători din Statele Unite a descoperit indicii pentru tratamentul unei forme mortale de respingere ce poate surveni după transplantul de plămâni.
Numită respingere mediată de anticorpi, afecţiunea rămâne inaccesibilă tratamentelor actuale şi este dificil de diagnosticat. Cercetătorii au identificat, la şoareci, un proces ce ar putea preveni afecţiunea şi ar putea duce la posibile terapii.
De multe ori transplantul de plămân rămâne singura opţiune pentru mulţi pacienţi cu boli pulmonare într-un stadiu final ce pot fi generate de emfizem, fibroză pulmonară, fibroză cistică şi alte afecţiuni ale plămânilor.
Oricum, riscul cedării organului transplantat şi al decesului imediat după un transplant de plămân este ridicat în comparaţie cu rezultatele pacienţilor cu transplant de inimă, rinichi sau ficat.
Adeseori, cauza este respingerea plămânului de către organism, ce apare atunci când celulele din sistemul imunitar al pacientului percepe noul plămân ca o ameninţare străină. Această afecţiune este în general tratată prin administrarea unei medicamentaţii pentru a suprima sistemul imunitar.
Oricum, o formă particulară mortală a respingerii - numită respingerea mediată de anticorpi - rămâne greu de diagnosticat după un transplant de plămâni şi nu poate fi rezolvată cu tratamentele disponibile.
Acest proces a fost observat în mai mult de 10% din cazurile de transplant de plămâni şi apare atunci când un anumit tip de globule albe, numite celule B, de la destinatar, produce anticorpi împotriva plămânului transplantat.
Însă un nou studiu condus de cercetătorii de la Washington University School of Medicine din St. Louis a identificat, în cazul şoarecilor, un proces ce ar putea preveni respingerea mediată de anticorpi şi ar putea-o trata. Studiul a fost prezentat luna aceasta în ”The Journal of Clinical Investigation”.
”Respingerea mediată de anticorpi este o problemă supărătoare, ce este luată tot mai mult în considerare ca fiind o cauză importantă a cedării plămânului după transplant. Din păcate, această complicaţie poate evolua rapid şi poate fi greu de detectat, uneori mult prea târziu”, a spus autorul studiului, dr. Daniel Kreisel, director chirurg pentru transplanturi de plămâni la School of Medicine şi Barnes-Jewish Hospital, citat de sciencedialy.com.
"Chiar şi atunci când o recunoaştem, tratamentele din prezent au succes limitat. Centrele de transplant pulmonar pierd prea mulţi pacienţi din cauza afecţiunii", a completat chirurgul.
Mai mult de 4.200 de transplaturi de plămâni au avut loc în toată lumea în 2016, conform unui raport din 2018 al International Society of Hearth and Lung Transplantation Registry.
La cinci ani după transplantul de plămâni, în jur de jumătate din plămânii transplantaţi încă funcţionează, conform Organ Procurement and Transplantation Network din Statele Unite.
Rata este mult mai mică decât în cazul altor tipuri de transplant. Astfel, ratele de supravieţuire la cinci ani sunt de aproximativ 70-80% pentru transplanturile de ficat, inimă sau rinichi.
Acum cercetătorii au dezvoltat o metotă pentru retransplantarea plămânilor de dimensiunea unui bob de mazăre ai şoarecilor. O procedură de retransplantare implică plasarea unui plămân transplantat anterior într-o nouă gazdă pentru a evalua reţelele imune ce sunt stabilite în plămânul transplantat.
Acest model de retransplantare a plămânilor şoarecilor este foarte delicat şi provocator din punct de vedere tehnic, susţin oamenii de ştiinţă, care au folosit instrumente genetice pentru a manipula interacţiunile ce implică celulele imune în grefele plămânilor retransplantaţi.
Cercetătorii au descoperit că administrarea medicamentelor imunosupresive, la momentul transplantului în cazul şoarecilor, a ajutat plămânii să supravieţuiască.
