Noi cercetări ale laboratorului Universităţii California din Los Angeles (UCLA) arată că asocierea imunoterapiei cu chimioterapia este sigură şi eficientă pentru persoanele cu cancere avansate cu celule mici la nivelul vezicii urinare şi prostatei.
Carcinoamele cu celule mici pot apărea în diferite ţesuturi - inclusiv vezica urinară, prostată, plămâni, ovare şi sân - şi sunt cunoscute pentru evoluţia lor rapidă, tendinţa de recidivă după tratamentul iniţial şi ratele scăzute de supravieţuire globală.
Durata de supravieţuire pentru pacienţii cu cancer de vezică cu celule mici în stadiu avansat este de numai 7-13 luni şi de numai 7-9 luni pentru pacienţii cu cancer de prostată cu celule mici/neuroendocrine.
O echipă de cercetare condusă de cercetători de la Centrul de cancer comprehensiv UCLA Health Jonsson a demonstrat că o combinaţie de tratament cu pembrolizumab, un medicament de imunoterapie, cu chimioterapia standard poate îmbunătăţi rezultatele tratamentului pentru pacienţii cu cancer de vezică cu celule mici şi cancer de prostată cu celule mici/neuroendocrin.
Studiul în stadiu incipient, publicat marţi, în revista Cell Reports Medicine, a arătat că utilizarea pembrolizumab cu chimioterapia a dus la o regresie parţială sau completă a bolii la 43% dintre pacienţi, 86% dintre pacienţii cu cancer de vezică urinară şi 57% dintre cei cu cancer de prostată cu celule mici/neuroendocrine trăind doi ani.
„Combinaţia dintre pembrolizumab şi chimioterapie prezintă o nouă abordare de tratament promiţătoare pentru aceste cancere rare, dificil de tratat, şi ar putea fi o descoperire majoră pentru îngrijirea pacienţilor”, a declarat dr. Arnold Chin, profesor de urologie la facultatea de medicină din cadrul UCLA şi autor principal al studiului, într-un comunicat.
Tratamentul bazat pe imunoterapie, cum ar fi pembrolizumab, a arătat succes pentru tratarea persoanelor cu o varietate de cancere avansate sau metastatice, inclusiv a pacienţilor cu cancer pulmonar avansat cu celule mici.
Cercetările anterioare efectuate în laborator la UCLA au demonstrat că în cazul cancerelor cu celule mici din vezica urinară, plămâni şi prostată, tumorile au multe trăsături biologice comune. Pe baza acestor descoperiri, echipa a urmărit conceptul conform căruia abordările terapeutice ar trebui să vizeze cancerele pe baza similitudinilor moleculare. Ei au conceput un studiu clinic pentru toate cancerele urologice cu celule mici/neuroendocrine, combinând pembrolizumab şi chimioterapia ca terapie de primă linie pentru cancerele cu celule mici de vezică urinară şi prostată.
Studiul a implicat 15 pacienţi care au fost separaţi în două cohorte. Prima a inclus şapte participanţi cu cancer de vezică cu celule mici avansat sau metastatic, iar celălalt grup a inclus opt pacienţi cu cancer primar de prostată cu celule mici (neuroendocrin). Studiul a fost conceput pentru pacienţii care, în mod normal, ar primi chimioterapie ca parte a tratamentului standard.
Cercetătorii au constatat că pacienţii au prezentat răspunsuri favorabile folosind acest regim de tratament. În grupul de cancer de vezică urinară, doar unul din şapte pacienţi a prezentat progresia bolii după o urmărire mediană de aproape trei ani.
Pentru grupul de cancer de prostată, supravieţuirea medie pentru pacienţii cu cancer de prostată cu celule mici/neuroendocrin din cadrul studiului a ajuns la 27 de luni, ceea ce este mai mult decât era de aşteptat în comparaţie cu media istorică de doar 7 până la 9 luni.
Tratamentul combinat a fost, de asemenea, bine tolerat, niciun pacient neavând nevoie să întrerupă terapia din cauza efectelor secundare.
„Aceste rezultate sugerează că terapia combinată ar putea oferi un beneficiu substanţial de supravieţuire”, a precizat Chin.
Pe lângă ratele de supravieţuire încurajatoare, echipa a constatat că expansiunea clonală a celulelor T CD8+ din sânge, un tip de celulă imună, ca răspuns la tratament, a fost corelată cu o mai bună supravieţuire fără progresie. Acest lucru a indicat că un test de sânge ar putea fi predictiv al răspunsului la tratament pentru pacienţi în viitor.
Constatările susţin necesitatea unor studii clinice mai ample pentru a confirma aceste rezultate.
