O propunere de a nu mai considera cancer unele tumori cu risc scăzut stârneşte polemici între medici

O propunere de a nu mai considera cancer unele tumori cu risc scăzut stârneşte polemici între medici

Unii medici oncologi din Statele Unite au propus ca anumite tumori care pot fi tratate uşor şi nu prezintă un risc major pentru sănătate să nu mai fie denumite ”cancer”, măsură care i-ar ajuta pe pacienţi să fie mai puţin deprimaţi după ce primesc diagnosticul. Propunerea începe să stârnească dezbateri între medici.

Când pacienţii primesc un diagnostic de cancer, ei devin în mod natural anxioşi. Totuşi, unele tumori sunt uşor de tratat şi au un pericol foarte scăzut pentru pacienţi, încât anxietatea ar putea fi evitată în cazul în care comunitatea medicală va înceta să se refere la acestea ca fiind ”cancer”, argumentează chirurgul oncolog Laura Esserman de la Universitatea California din San Francisco.

Esserman susţine, într-un studiu publicat în ”British Medical Journal”, că, având în vedere diferenţele mari care există între tumori, ca formă sau ca severitate, este incorect din punct de vedere etic ca medicii să sperie pacienţii spunându-le că au cancer atunci când, de fapt,  prognosticul nu este grav.

Însă propunerea a fost criticată de mulţi specialişti. Un reputat specialist în patologie, medicul Murali Varma de la Spitalul Universitar din Cardiff, Ţara Galilor, a afirmat, în acelaşi număr al ”British Medical Journal”, că redenumirea anumitor forme de cancer ar putea genera confuzie.

Medicul galez propune, în schimb, educarea mai bună a pacienţilor în legătură cu natura şi gravitatea afecţiunilor. ”Nu mă opun redenumirii cancerelor în sine, dar acest lucru trebuie făcut foarte judicios”, a spus Varma, citat de Reuters.

Din punct de vedere clinic, termenul ”cancer” descrie o boală care, dacă este netratată, va creşte neîncetat şi se va răspândi în alte organe ucigând pacientul - o definiţie care, consideră Laura Esserman, nu se aplică în toate cazurile.

Spre exemplu, multe tipuri de cancer tiroidian, de prostată, de piele şi de sân sunt considerate ”ultrauşoare” şi este puţin probabil să pună în pericol viaţa pacienţilor. Carcinomul ductal in situ (CDIS), de exemplu, este o formă a bolii extrem de rar fatală.

Majoritatea femeilor cu CDIS ”vor trăi vieţi lungi şi productive, iar dacă CDIS în sine nu este un pericol pentru viaţă, atunci ar fi bine ca medicii să nu folosească un nume care sugerează că este”, a argumentat Esserman.

În replică, Murali Varma subliniază faptul că, chiar dacă sunt tumorile au un risc scăzut, ar putea exista consecinţe nedorite dacă se introduce o terminologie nouă şi mai puţin clară pentru pacienţi.

El a dat ca exemplu tendinţa de a redenumi unele tumori cu risc scăzut ca ”tumori cu potenţial malign incert”. ”Mulţi pacienţi ar putea interpreta acest lucru ca pe o lipsă de siguranţă a medicului, care nu este sigur dacă tumora este inofensivă sau periculoasă”, a explicat Varma.

viewscnt