Insuficienţa cardiacă şi fragilitatea sunt afecţiuni comune care se suprapun adesea şi apar cel mai frecvent în jurul vârstei şi după şaptezeci de ani. Fragilitatea apare la până la jumătate dintre persoanele cu insuficienţă cardiacă, iar riscul de insuficienţă cardiacă creşte la persoanele cu fragilitate.
O nouă cercetare ar putea deschide calea pentru noi intervenţii de prevenire şi tratare concomitentă a insuficienţei cardiace şi fragilităţii. Fragilitatea este un marker de prognostic nefavorabil pentru rezultatele cardiovasculare şi geriatrice în diferite populaţii, inclusiv stenoza aortică severă, cardiopatia ischemică sau boala vasculară periferică.
O analiză a probelor de sânge de la mii de participanţi la studiu, condusă de cercetători de la Centrul medical UT Southwestern, a evidenţiat 18 proteine asociate atât cu insuficienţa cardiacă, cât şi cu fragilitatea, afecţiuni care apar frecvent la sfârşitul vieţii.
Descoperirile lor, publicate în jurnalul JAMA Cardiology, ar putea conduce la noi strategii pentru a estimarea riscurilor, administrarea de abordări preventive sau tratarea acestor afecţiuni, care apar adesea împreună.
„Descoperirile noastre dezvăluie căile biologice comune care stau la baza atât a insuficienţei cardiace, cât şi a fragilităţii, sugerând că intervenţiile pentru prevenirea sau tratarea unui rezultat pot contribui la scăderea poverii celuilalt”, a declarat într-un conmunicat conducătorul studiului dr. Amil Shah, profesor de medicină internă în Divizia de Cardiologie şi la Şcoala de Sănătate Publică Peter O'Donnell Jr. la UT Southwestern.
Pe măsură ce populaţia lumii îmbătrâneşte, cresc şi prevalenţa şi incidenţa insuficienţei cardiace şi a fragilităţii, afecţiuni care tind să apară în deceniul al şaptelea de viaţă şi după.
Insuficienţa cardiacă se caracterizează prin incapacitatea inimii de a ţine pasul cu solicitările organismului; simptomele fragilităţii sunt o pierdere generală a funcţiei fizice, cu caracteristici care includ adesea pierderea involuntară în greutate, epuizarea fizică şi activitatea fizică scăzută.
Fragilitatea apare la până la jumătate dintre persoanele cu insuficienţă cardiacă, iar riscul de insuficienţă cardiacă creşte la persoanele cu fragilitate.
Deşi inflamaţia a fost implicată în aceste două afecţiuni multisistemice, nu se ştia dacă insuficienţa cardiacă şi fragilitatea au căi moleculare comune.
Pentru a răspunde la această întrebare, dr. Shah şi colaboratorii săi au utilizat date din studiul ARIC (Riscul de ateroscleroză în comunitate - Atherosclerosis Risk in Communities), un studiu longitudinal în curs de desfăşurare, iniţiat la sfârşitul anilor 1980 în centre medicale din Carolina de Nord, Mississippi, Minnesota şi Maryland.
Iniţial menit să investigheze factorii care influenţează riscul de ateroscleroză la participanţii la studiu pe parcursul unei serii de vizite la medic, ARIC şi-a extins domeniul de aplicare în ultimele patru decenii, inclusiv pentru a evalua fragilitatea în cadrul vizitelor medicale de studiu (la cinci, şase şi şapte ani) între 2011 şi 2019.
Folosind dosarele medicale, cercetătorii au căutat spitalizări pentru insuficienţă cardiacă la 10.630 de participanţi ARIC care au prezentat probe de sânge mai devreme în cadrul studiului.
Ei au comparat apoi aproape 5.000 de proteine prezente în probele de sânge ale participanţilor care au suferit insuficienţă cardiacă şi ale celor care nu au suferit, descoperind 83 care păreau a fi asociate cu insuficienţa cardiacă apărută atât la mijlocul vieţii, cât şi la sfârşitul vieţii.
După ce au căutat proteine la participanţii care au dezvoltat fragilitate la sfârşitul vieţii (până la vizita şase), au redus lista la 18 proteine care păreau a fi asociate atât cu insuficienţa cardiacă, cât şi cu fragilitatea. Aceleaşi 18 proteine au fost, de asemenea, asociate cu ambele afecţiuni în rândul a 3.189 de participanţi la un alt studiu despre sănătatea cardiovasculară - Cardiovascular Health Study.
Deloc surprinzător, câteva dintre aceste proteine joacă roluri cunoscute în inflamaţie. Cu toate acestea, altele par a fi implicate în fibroză (îngroşarea şi cicatrizarea ţesuturilor), metabolismul lipidic şi moartea celulară.
O analiză genetică separată a sugerat că cinci dintre proteine ar putea fi cauza ambelor afecţiuni.
Cercetările viitoare se vor baza pe aceste descoperiri prin aprofundarea mecanismelor prin care proteinele ar putea contribui la insuficienţa cardiacă şi la fragilitate sau ar putea rezulta din apariţia acestora, a precizat dr. Shah.
Printr-o mai bună înţelegere a celor 18 proteine, a adăugat el, cercetătorii ar putea, în cele din urmă, să dezvolte medicamente pentru prevenirea sau tratarea simultană a ambelor afecţiuni.
