Pacienţii dializaţi ar putea beneficia de a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

Pacienţii dializaţi ar putea beneficia de a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

Pacienţii care fac dializă în spital şi sunt imunocompromişi vor avea prioritate să primească a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 , susţin cercetătorii englezi care şi-au prezentat concluziile Comitetului mixt pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) din Marea Britanie, arătând dovezile că vaccinarea reprezintă modul cel mai bun de a proteja acest grup vulnerabil. De altfel, şi CDC a anunţat în şedinţa publică de acum câteva zile că se va administra a treia doză de vaccin de tip mRNA numai persoanelor imunocompromise.

În cadrul unui studiu, condus de Institutul Francis Crick şi Imperial College din Londra, cercetătorii au examinat probe de sânge de la 178 de pacienţi care au primit tratament de hemodializă. Proiectul însă va raporta, în timp, datele de la peste 1.000 de pacienţi cu hemodializă din Marea Britanie.

Cercetătorii au folosit teste robuste de neutralizare virală de mare capacitate (teste de laborator), dezvoltate la Institutul Francis Crick, pentru a testa capacitatea anticorpilor de a bloca intrarea virusului în celule, aşa-numiţi „anticorpi neutralizanţi”, împotriva diferitelor variante ale SARS-CoV-2 , inclusiv Delta.

La pacienţii care nu fuseseră infectaţi anterior cu SARS-CoV-2, cei care primiseră vaccinul ARNm Pfizer-BioNTech aveau niveluri de şase ori mai mari de anticorpi neutralizanţi împotriva variantei Delta, comparativ cu cei vaccinaţi cu vaccinul Oxford-AstraZeneca. Nivelurile induse de vaccinul ARNm au fost comparabile cu cele observate la controalele sănătoase după ambele doze de vaccin. Concluzia studiului a fost că pacienţii dializaţi şi imunocompromişi produc un răspuns mai mare de anticorpi neutralizanţi atunci când li se administrează vaccinul Pfizer-BioNTech COVID-19, în comparaţie cu vaccinul Oxford-AstraZeneca.

La pacienţii care aveau dovezi de infecţie înainte de vaccinare, ambele vaccinuri au indus niveluri detectabile de anticorpi neutralizanţi. Aceste constatări sugerează că pacienţii care nu au fost infectaţi anterior cu SARS-CoV-2 şi au primit vaccinul Oxford-AstraZeneca, ar beneficia probabil de o a treia doză timpurie a unui vaccin alternativ ARNm.

Edward Carr, cercetător la laboratorul Crick's Cell Biology of Infection Laboratory, spune că „din păcate, riscul de COVID-19 a fost mult mai mare la pacienţii cu dializă. Am constatat că acest grup (fără o infecţie prealabilă) răspunde bine la vaccinurile cu ARNm şi putem folosi aceste informaţii pentru a informa viitoarele strategii de vaccinare”.

Dr. Aisling McMahon, director executiv de cercetare, inovare şi politici la Kidney Research UK, care a cofinanţat studiul, a spus că ştie deja că mulţi pacienţi cu boli de rinichi răspund mai puţin la vaccinurile împotriva COVID-19 decât populaţia generală.

 ,,Vestea bună este că ambele tehnologii de vaccinare protejează oamenii de boli grave. Cu toate acestea, mulţi pacienţi dializaţi trebuie să se deplaseze la spital de mai multe ori pe săptămână pentru tratamentul care le salvează viaţa şi, astfel, rămân mai expuşi riscului de a face Covid-19. Aceste constatări indică în mod clar că pacienţii dializaţi (care nu au avut anterior Covid-19) sunt puţin probabil să fie protejaţi în mod adecvat de varianta Delta dacă au primit vaccinul AZ. Credem că acest studiu oferă dovezi puternice care să susţină o a treia doză de vaccinul ARNm ca tratament standard cât mai curând posibil pentru toţi pacienţii imunocompromişi care pot rămâne în pericol", a precizat dr. McMahon, potrivit Medicalxpress.com.

În opinia lui Rupert Beale, şeful Laboratorului de biologie celulară de la Institutul Francis Crick, mulţi pacienţi imunocompromişi rămân vulnerabili. Recent, CDC ( Centrul pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor din SUA) a anunţat în şedinţa publică faptul că se va administra a treia doză de vaccin de tip mRNA respectiv serul produs de Pfizer recomandat peste 12 ani şi  serul produs de Moderna recomandat peste 18 ani doar persoanelor imunocompromise.

Toţi ceilalţi pacienţi vaccinaţi rămân bine protejaţi cu schema iniţială, chiar şi contra tulpinii Delta, reducând substanţial atât riscul unor forme severe cât şi decesele determinate de infecţia cu SARS-CoV-2. În prezent, peste 140 de milioane de americani au schema completă cu unul din cele doua vaccinuri cu mRNA, iar 12 milioane sunt vaccinaţi cu Janssen.

Israel este prima ţară din lume care administrează a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la persoanele cu vârste peste 50 de ani.

viewscnt