Cercetătorii au evaluat impactul pesticidelor agricole utilizate frecvent asupra incidenţei cancerului şi au constatat că utilizarea pesticidelor este asociată cu creşterea riscului de cancer.
Pesticidele sunt esenţiale în agricultură pentru a asigura un randament suficient de ridicat culturilor şi securitatea alimentară. Însă, aceste substanţe chimice pot afecta negativ viaţa plantelor şi a animalelor, precum şi persoanele expuse la ele.
Acum, în cadrul unui studiu bazat pe populaţia la nivel naţional, cercetătorii din Statele Unite ale Americii au studiat riscul crescut de cancer cauzat de utilizarea pesticidelor în agricultură în context cu fumatul, un factor de risc cunoscut pentru cancer.
Rezultatele au fost publicate joi, în revista Frontiers in Cancer Control and Society.
„În studiul nostru am constatat că, pentru unele tipuri de cancer, efectul utilizării pesticidelor în agricultură este comparabil ca amploare cu efectul fumatului", a declarat autorul principal al studiului, dr. Isain Zapata, profesor asociat la Universitatea Rocky Vista, Colegiul de Medicină Osteopatică din Colorado.
Riscul de cancer
„Acceptăm că o persoană care nu este fermier şi care locuieşte într-o comunitate cu producţie agricolă intensă este expusă la multe dintre pesticidele utilizate în vecinătate. Aceasta devine parte a mediului lor", a precizat Zapata.
Cercetătorii au constatat că, într-un astfel de mediu, impactul utilizării pesticidelor asupra incidenţei cancerului rivalizează cu cel al fumatului.
Cea mai puternică asociere a fost între limfomul non-Hodgkin (LNH), leucemie şi cancerul de vezică urinară. În aceste tipuri de cancere, efectele expunerii la pesticide au fost mai pronunţate decât efectele fumatului.
„Prezentăm o listă a principalelor contribuţii ale pesticidelor la unele tipuri specifice de cancer, dar subliniem cu tărie faptul că este importantă combinaţia tuturor pesticidelor şi nu doar a unei singure substanţe", a subliniat Zapata.
Deoarece pesticidele nu sunt utilizate unul câte unul ci mai degrabă sub formă de cocktail de pesticide, cercetătorii au declarat că este puţin probabil ca doar una dinstre aceste substanţe să fie de vină. Deşi unele pesticide sunt discutate mai frecvent decât altele, toate - şi mai ales combinaţia lor - pot avea un impact.
În consecinţă, cercetătorii au inclus 69 de pesticide pentru care sunt disponibile date de utilizare prin intermediul Studiului United States Geological Survey.
„În lumea reală, nu este probabil ca oamenii să fie expuşi la un singur pesticid, ci mai degrabă la un cocktail de pesticide în regiunea lor", a precizat Zapata.
Cercetătorii au declarat că acest studiu este prima evaluare cuprinzătoare a riscului de cancer din perspectiva populaţiei la nivel naţional.
Până în prezent, niciun studiu la scară largă nu a examinat imaginea de ansamblu şi nu a pus utilizarea pesticidelor în context cu un factor de risc de cancer care nu mai este pus la îndoială, în acest caz fumatul.
„Este dificil să explici amploarea unei probleme fără să prezinţi niciun context, aşa că am încorporat date privind fumatul. Am fost surprinşi să vedem estimări în intervale similare", a menţionat Zapata.
O imagine de ansamblu
Cercetătorii au declarat că, deşi studiul lor extinde cunoştinţele despre utilizarea pesticidelor în Statele Unite, factorii de risc pentru cancer reprezintă un aspect complicat şi imaginea de ansamblu poate să nu reflecte rezultatele la nivel individual.
De exemplu, geografia are un impact puternic. În regiunile în care se cultivă mai multe plante, asocierile dintre pesticide şi incidenţa cancerului au fost mai izbitoare.
Unul dintre obiectivele cercetătorilor este de a-i determina pe oameni, inclusiv pe cei care nu sunt expuşi frecvent la pesticide, să se gândească la problemele pe care le ridică utilizarea pesticidelor într-un context mai larg.