Pierderea muşchilor scheletici este un factor de risc pentru dezvoltarea demenţei, conform unui studiu prezentat marţi la reuniunea anuală a Societăţii de Radiologie din America de Nord (RSNA).
Muşchii scheletici alcătuiesc aproximativ o treime din masa corporală totală a unei persoane. Ei sunt conectaţi la oase şi permit o gamă largă de mişcări. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii încep să piardă masa musculară scheletică.
Întrucât pierderea musculaturii scheletice legată de vârstă este adesea observată la adulţii în vârstă cu demenţă cauzată de boala Alzheimer, acest studiu a urmărit să examineze dacă pierderea muşchiului temporal (o măsură a pierderii musculare scheletice) este asociată cu un risc crescut de demenţă la adulţii în vârstă.
Muşchiul temporal este situat în cap şi este utilizat pentru mişcarea maxilarului inferior. Studiile au arătat că grosimea şi suprafaţa muşchiului temporal pot fi un indicator al pierderii musculare în întregul corp.
„Măsurarea dimensiunii muşchiului temporal ca potenţial indicator al stării musculare scheletice generalizate oferă o oportunitate de cuantificare a muşchilor scheletici fără costuri sau sarcini suplimentare la adulţii în vârstă care au deja RMN-uri ale creierului pentru orice afecţiune neurologică, cum ar fi demenţa uşoară”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Kamyar Moradi, cercetător postdoctoral în cadrul Departamentului de Radiologie şi Ştiinţe Radiologice de la Facultatea de Medicină a Universităţii americane Johns Hopkins.
Acesta este primul studiu longitudinal care demonstrează că pierderea muşchilor scheletici poate contribui la dezvoltarea demenţei, subliniază autorii.
Pentru studiul de cercetare multidisciplinară, o colaborare între departamentele de radiologie şi neurologie de la instituţiile medicale Johns Hopkins, echipa condusă de dr. Moradi a utilizat examene RMN cerebrale de referinţă din cohorta Iniţiativa neuroimagistică privind boala Alzheimer pentru a cuantifica pierderea musculaturii scheletice la 621 de participanţi fără demenţă (vârsta medie 77 de ani).
Cercetătorii au segmentat manual muşchiul temporal bilateral pe imaginile RMN şi au calculat suma suprafeţei secţiunii transversale (CSA) a acestor muşchi. Participanţii au fost clasificaţi în două grupuri distincte: CSA mare (131 de participanţi) şi CSA mic (488 de participanţi). Rezultatele au inclus incidenţa ulterioară a demenţei Alzheimer, modificarea scorurilor cognitive şi funcţionale şi modificările volumului creierului între grupuri. Urmărirea medie a fost de 5,8 ani.
Pe baza analizei, un CSA temporal mai mic a fost asociat cu un risc mai mare de incidenţă a demenţei Alzheimer. În plus, un CSA temporal mai mic a fost asociat cu o scădere mai mare a scorului compozit de memorie, a scorului chestionarului de activitate funcţională şi a volumelor cerebrale structurale pe parcursul perioadei de urmărire.
„Am constatat că adulţii în vârstă cu muşchi scheletici mai mici sunt cu aproximativ 60% mai susceptibili de a dezvolta demenţă, după ajustarea altor factori de risc cunoscuţi”, a declarat unul dintre autorii studiului şi profesor de neurologie, Marilyn Albert.
Studiul demonstrează că această modificare musculară poate fi analizată în mod oportunist prin intermediul oricărui RMN cerebral convenţional, chiar şi atunci când este efectuat în alte scopuri, fără a suporta costuri sau sarcini suplimentare, potrivit dr. Shadpour Demehri, coautor al studiului şi profesor de radiologie.
Autorii subliniază că detectarea timpurie prin RMN cerebral ar putea permite intervenţii în timp util pentru a aborda pierderea musculaturii scheletice, cum ar fi activitatea fizică, antrenamentul de rezistenţă şi sprijinul nutriţional.
„Aceste intervenţii pot ajuta la prevenirea sau încetinirea pierderii musculare şi, ulterior, la reducerea riscului de declin cognitiv şi demenţă”, a concluzionat dr. Demehri.
